La ediţia 2016, Festivalul Internaţional al Filmului de la Bari (recomandat, pe scurt, ca Bif&st) şi-a accentuat profilul de mare sărbătoare a cinematografului italian. Faţă de ediţiile precedente, cea din această primăvară se distinge prin efortul de a demonstra că producţia naţională se află într-un fericit moment de creştere numerică şi calitativă şi pariul pe numele noi este prioritar.
Matteo Garone, Cel mai bun regizor
Această celebrare a formei efervescente a cinematografiei din peninsulă nu a adus cu sine o ruptură cu tradiţia evocării marilor figuri din trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat. O impresionantă retrospectivă (cu 51 de titluri) a fost dedicată emblematicului actor italian Marcello Mastroianni, la 20 de ani după moartea sa, interpret caracterizat astfel de unul dintre marii regizori care l-au distribuit, Ettore Scola: „Actorul internaţional are a rămas mereu el însuşi, reuşind să se înnoiască mereu în suta de filme în care a jucat: fiecare nou personaj părea a corespunde cu natura sa, cultura sa, o cultură subtilă şi naturală, dobândită prin instinct, prin curiozitate asupra problemelor lumii”. Din păcate, Scola, cel care scria aceste inspirate rânduri, preşedintele onorific al Festivalului de la Bari, autorul unor neuitate filme precum Ce mult ne-am iubit, Terasa, Splendor, Familia şi multe altele, a plecat dintre noi în urmă cu două luni. El însuşi a devenit unul dintre omagiaţii post-mortem ai ediţiei, prin peliculele sale (dintre care unele figurau deja în ciclul Mastroianni), prin numeroase documentare despre el şi prin declaraţii ale apropiaţilor şi colaboratorilor. Aceste evocări, care au adus pe scena Teatrului Petruzelli personaje emblematice precum ClaudiaCardinale, Marco Bellochio, Liliana Cavani sau Roberto Faenza, au concurat serios alte programe, care au dus în sălile care colaborează cu Bif&st mii de locuitori ai oraşului.
Nanni Moretti şi Marguerita Buy
Prezenţa cinematografului italian în context internaţional a fost foarte foarte marcantă, dacă ţinem cont de marile recunoaşteri asigurate de Oscarul pentru film străin câştigat anul trecut de Grande belezza de Paolo Sorrentino sau de Ursul de aur obţinut în acest februarie de Fuocoammare de Gianfranco Rosi. Distins în 2015 cu un Premiu special la Cannes pentru Povestea poveştilor,Matteo Garrone a fost premiat la Bari ca Cel mai bun regizor.
Secvenţă din Rapid ca şi vântul
Stofa viselor de Gianfranco Cabiddu
Moment de evaluare a întregii producţii a anului trecut, Festivalul de la Bari a reţinut în palmares şi un alt titlu lansat în ultimele luni, Mia madre de Nanni Moretti, răsplătit pentru Cel mai bun scenariu. Povestea unei regizoare care, în plin proces de turnare a unui film politic, asistă la ultimele zile din viaţă ale mamei, a fost pe bună dreptate descifrată ca una autobiografică, alter ego-ul feminin al lui Moretti, interpretat de Margherita Buy, reuşind să intensifice emoţia acestei reflecţii despre artă şi viaţă. Coincidenţă sau nu, un alt portret de regizoare, Vârsta de aur de Emmanuela Piovano, a avut premiera mondială la Bari în cadrul secţiunii Nuove proposte. În acest caz, povestea plină de referinţe cinefile recompune biografia unei documentariste nonconformiste care a încercat să salveze unul dintre ultimele cinematografe de artă din Sicilia.
Secvenţă din Omul care vede infinitul
În această secţiune au fost remarcate în mod special două filme care, deşi realizate de tineri cineaşti, refac legătura cu marele cinema italian de altă dată. De pildă, Doi euro pe oră de Andrea Ambrosio, inspirat de un caz real, spune povestea unor femei care se lasă exploatate de patronul cinic al unui atelier de croitorie unde sunt plătite mizerabil şi unde are loc un incendiu în care unele dintre ele mor. Asemănarea cu faimosul film neorealist Roma orele 11 (1954) de Giuseppe de Santis nu poate scăpa cunoscătorilor. Acest film a câştigat pe bună dreptate Premiul secţiunii Nuove proposte iar interpreta principală, Chiara Bassi, a fost răsplătită ca Cea mai bună actriţă.
Masterclass la Bari
Celălalt film care îşi înfige rădăcinile în tradiţie este La notte e piccola per noi de Enrico Falcone şi Piero Perselo, vag inspirat din Balul lui Ettore Scola. În noua producţie care abordează un ton comico-dramatic, personaje foarte diferite tipologic interacţionează într-o sală de dans pe parcursul unei seri în care repertoriul e alcătuit din marile hituri ale anilor ’70.
Omagiu lui Marcello Mastroianni
Rama festivalului de la Bari a cuprins producţii recente relevante pentru toate tendinţele actuale ale cinemaului italian. Au făcut parte din selecţie şi Suburrade Stefano Solima, o hiperbolică reprezentare a legăturilor dintre politicienii corupţi şi crima organizată ce aminteşte de serialul Caracatiţa sau de Gomorra lui Garrone, dar şi un dinamic film despre viaţa campionilor de curse automobilistice, Veloce comme il vento de Matteo Rovere.
Anita Ekberg şi Marcello Mastroianni în filmul lui Federico Fellini
Acestor producţii de gen cu perspective comerciale foarte bune li s-au alăturat pelicule subtile, ca Stofa din care sunt făcute visele de Gianfranco Cabiddu, povestea unei trupe de actori naufragiaţi pe o insulă, inspirată din Shakespeare şi din Eduardo De Filippo.
Ca în toate ultimele ediţii ale Festivalului de la Bari, nu au lipsit filmele cu personaje de origine română. Traducătorul de Massimo Natale are drept erou un compatriot care colaborează cu poliţia pentru a descifra convorbirile în limba română ale delincvenţilor urmăriţi, în timp de Banat-Il viaggio de Adriano Valerio urmăreşte parcursul unui tânăr inginer agronom italian care, rămas fără loc de muncă, vine să lucreze la o fermă în România.
Scenă din La dolce vita
Şi anul acesta au fost acordate Premiile de excelenţă Federico Fellini pentru întreaga carieră şi, printre beneficiarii cei mai cunoscuţi, se numără actorii Toni Servillo (La grande belezza, Il Divo, Gomorra) şi Ornella Muti (Ultima donna,O iubire a lui Swan) şi regizorul Paul Virzi (Capitalul uman, La prima cosa bella). Deşi nu au lipsit premierele internaţionale (ca de pildă Concussion de Peter Landesman, Viktor Frankenstein de Paul McGuigan sau Criminal de Avill Vroman), cinematograful italian a fost în centrul acestei veritabile sărbători populare a filmului de la Bari.
