Oaie creață, chip isteț

Că tot ne batem cu Eminescu în piept toată ziua pe la Chișinău.  Îi știm numele pe de rost, dar ioc să-l înțelegem. Și, docți, recitim cu patos trei rânduri din „Somnoroase păsărele”.

Mai depunem câte un buchețel de flori pe la vreun bust, apoi, fericiți că ne-a văzut poporul și ne-am fotografiat pentru presă, ne urcăm în mașini și plecăm să dăm interviuri despre patriotismul moldovenesc.

Iar dacă se vorbește de „Doina”, scuipăm în sân de trei ori, ca să ne dezicem ca Petru de Iisus și o luăm de la capăt cu „noi, moldovenii”.

Oh, și ca ei, și parlamentarii de la București sunt alte mostre de patriotism care ne îmbogățesc fauna politică.

Iar Eminescu i-a pictat pe toți acești „patrioți” a căror spiță s-a perpetuat în timp:

„Ai noștri tineri la Paris învață
La gât cravatei cum se leagă nodul,
S-apoi ni vin de fericesc norodul
Cu chipul lor isteț de oaie creață.

La ei își cască ochii săi nerodul,
Că-i vede-n birje răsucind mustața,
Ducând în dinți țigara lungăreață…
Ei toată ziua bat de-a lungul Podul.

Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strâmbă:
Stâlpi de bordel, de crâșme, cafenele
Și viața lor nu și-o muncesc — și-o plimbă.

Ș-aceste mărfuri fade, ușurele,
Ce au uitat pân’ și a noastră limbă,
Pretind a fi pe cerul țării: stele.”

Cum?

La Paris învață și pretind a fi pe cerul țării, stele?

Într-adevăr, datorăm mult NERODULUI care căscând atât de bine ochii, ne-a pricopsit la Cotroceni cu o astfel de stea cu chip isteț de oaie creață.

Încep să cred că Eminescu este Nostradamus pentru neamul românesc.