Protestele pensionarilor şi posibilele mari mişcări sindicale se pare că au generat unele frisoane. Drept urmare, presa “oficială” a luat atitudine. B1 şi EVZ au fost din nou în prima linie.
Hai să vedem ce ne-a spus miercuri seară „Naşu’” (pentru cei neobişnuiţi cu argourile, le spun că expresia din ghilimele este dată conductorilor de tren şi altor persoane care percep şpagă, precum şi capilor mafiei) Radu Moraru la B1. “Astăzi s-a livrat românilor o nouă casetă prelucrată. S-a încercat un montaj destul de profesionist, trebuie să recunosc, de imagini, de intervenţii, care să creeze imaginea unei Românii în stradă, haos, violenţă din partea autorităţilor, să imite puţin, dacă vreţi, ceea ce se transmite în Grecia şi s-a transmis zilele trecute.”
După cum se vede, obsesia casetelor „prelucrate” mai persistă la unele personaje. Nu va dura mult şi la un alt post de televiziune, tot al poporului evident, va veni cineva (un cineva cu “C” mare) şi va recunoaşte că nu a fost un montaj, ci că au fost ceva (mai multe) îmbrânceli acolo. Partea interesantă abia acum vine. Suntem informaţi că “acest haos artificial este sponsorizat de către cine credeţi? Bănci, firme private care se înghesuie să facă reclame, să sponsorizeze, să vireze bani. (…) Deci cert e că acest haos nu e făcut gratis. (…) Acest haos este bine plătit de către stat şi de către firme private. Deci sponsorizat cu bani privaţi, repet, ca să jeluim pe toţi puturoşii naţiei…”
Tare de tot. Băncile au ajuns să sponsorizeze protestele de stradă. Sau, mă rog, să sponsorizeze transmisiile tv live. De parcă ar fi vorba de transmisii prin satelit de pe alt continent, ceea ce, într-adevăr, ar implica nişte costuri foarte ridicate pentru televiziuni. Dar cum Dealul Cotrocenilor nu este pe alt continent, spusele „Naşului” sunt taman bune pentru fosta emisiune a lui Virgil Ianţu, “Copiii spun lucruri trăsnite”.
Numai că, într-o ţară normală, astfel de spuse la adresa băncilor s-ar putea lăsa cu procese în justiţie. Grijuliu cu românii care nu sunt „puturoşii naţiei”, mai primim şi un bonus: „Încă o dată spun, averile parlamentarilor români depăşesc averile parlamentarilor germani, cred că nu mai e nevoie de altceva”. Bravo! Vigilenţa este vigilenţă. Dar parcă am vrea să ne dea şi nouă site-ul cu declaraţiile de avere ale parlamentarilor germani, ca să vedem cât de sărăntoci sunt.
Jos mogulii! (cei răi, bineînţeles)
Dacă „Naşu’” nostru nu dă nume cu sponsorii haosului, în schimb, în EVZ primim. Un alt vigilent, M.M. (evident, nu este vorba de managerul de la Unirea Urziceni), ne spune verde în faţă despre cine este vorba. “Dacă nu a reuşit să scape de Băsescu prin alegeri libere, tagma mogulilor vrea acum să scoată România în stradă şi să schimbe guvernarea prin forţă. Chiar dacă ţara va plăti scump, liderii opoziţiei, Victor Ponta şi Crin Antonescu, manevraţi de Dan Voiculescu, sunt încântaţi să ajungă astfel la putere.”
Deci revenim la eterna temă a mogulilor. De această dată, misiunea lor este să scoată oamenii în stradă. De dragul lui Ponta şi al lui Crin. Mă rog, se pare că mogulii ăştia (cei răi, evident) chiar nu au alte treburi. Recitind cu atenţie pasajul de mai sus, se pare că SOV este nedreptăţit. Pentru că doar Voiculescu este cel cu manevrele. Eroare. Câteva rânduri mai jos i se face dreptate fostului meu patron. “Este dreptul bugetarilor să creadă (sic !! – subl. aut.) că guvernul îi nedreptăţeşte şi asta justifică greve şi proteste sindicale. Dar ar trebui să se mai gândească o dată: nu vor rezolva astfel problemele economice ale ţării, ci doar vor lăsa România pe mâna unora ca Vântu şi Voiculescu. Ne vor scoate aceştia din criză?”
Ei, da, acum cei doi nu mai vor doar sarea României şi Poşta, vor întreaga ţară. Din nou, cred că şi aceste „spuse” ale vigilentului nostru M.M. ar face rating mare dacă Ianţu şi-ar relua emisiunea. Până una-alta, eu îi suspectez pe mogulii cei răi de altceva. Cred că au făcut ceva manevre pentru ca M.M. să le facă publicitate. Nu-i puţin să spui despre un om (sau doi) că are atâta putere încât să preia ţărişoara noastră.
M.M. vs Naşu’
M.M. a mai descoperit că “PSD a mobilizat câteva sute de pensionari şi i-a trimis în faţa Palatului Cotroceni, unde aceştia au devenit agresivi şi au rupt cordonul de protecţie asigurat de jandarmi”. Oooops! Păi parcă Naşu’, adică colegu’ de trust, ne spunea că este vorba de casete prelucrate etc. Mă rog, lipsă de coordonare.
Totuşi, dacă M.M. ar fi fost la faţa locului, nu ştiu dacă ar mai fi fost aşa de sigur că PSD „a mobilizat” şi „a orchestrat” totul. Pentru că ar fi întâlnit multe (chiar foarte multe) feţe pe care le ştia de mulţi ani, de pe la PNŢCD, pe când era reporter de teren. Şi tare nu-mi vine să cred că respectivii ţărănişti s-au pesedizat la bătrâneţe.