Ilie Bolojan nu a cedat presiunilor lui Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, și a păstrat nominalizarea Oanei Gheorghiu. Liderul social-democraților invocase într-o postare amplă pe Facebook faptul că numirea acesteia ar putea să afecteze relația cu Statele Unite ale Americii, după ce Oana Gheorghiu a postat mai multe mesaje critice la adresa președintelui Donald Trump și a vicepreședinteleui J.D. Vance.
UPDATE, ora 11.00:
Într-un mesaj postat pe Facebook, Oana Gheorghiu a transmis că decizia de a accepta propunerea de a ocupa funcția de vicepremier a fost una „grea și emoționantă”. Aceasta a mai adăugat pe perioada mandatului din Guvern se va suspenda din funcțiile executive pe care le ocupă în cadrul Asociației Dăruiește Viață.
„Am încredere că echipa Dăruiește Viață și comunitatea de donatori și sponsori vor continua proiectele exact așa cum le-am început: cu transparență, profesionalism și determinare. Rămân recunoscătoare fiecăruia dintre voi – celor peste 350.000 de oameni și mii de companii – care ați transformat un vis imposibil într-o realitate: un spital ridicat din solidaritate. Această forță a comunității este cea mai mare garanție că vom continua să schimbăm România.
În noul rol, voi încerca să duc mai departe acest mesaj: că oamenii vor schimbare și reformă, pentru a trăi mai bine în România, precum și pentru a avea acces la servicii publice de calitate. Voi duce mai departe și această lecție pe care am învățat-o împreună cu voi: că atunci când oamenii se unesc și contribuie toți la schimbare, fiecare după posibilități, nimic nu e imposibil”, a transmis Oana Gheroghiu.
Aceasta a mai precizat că din funcția de vicepremier va încerca să deschidă Guvernul spre societate, „spre consultarea companiilor, a societății civile și a cetățenilor, pentru a fundamenta reformele și măsurile pe nevoile reale din societate și pentru a le construi împreună, cu încredere”.
UPDATE, ora 10.00:
Oana Gheorghiu a depus jurământul.
La ceremonia de la Palatul Cotroceni a fost prezent și premierul Ilie Bolojan.
De la ceremonie au lipsit Sorin Grindeanu și Mircea Abrudean, președinții celor două camere ale Parlamentului. Sorin Grindeanu, liderul social-democraților, a și contestat în public numirea Oanei Gheorghiu și i-a cerut premierul Ilie Bolojan să retragă propunerea.
De asemenea, niciun alt membru al Guvernului, în afară de premierul Ilie Bolojan, nu a participat la depunerea jurământului.
Știrea inițială
Ilie Bolojan s-a întâlnit ieri cu președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, iar câteva ore mai târziu șeful statului a semnat decretul de numire. Decretul a fost publicat și în Monitorul Oficial, în această dimineață.
Oana Gheorghiu are 56 de ani și a absolvit Academiei de Studii Economice din București, specializare în management economic, în 1994. De asemenea, este co-fondatoarea și co-președinta Asociației Dăruiește Viață.
„Oana Gheorghiu este implicată de mai bine de un deceniu în dezvoltarea unor proiecte de infrastructură medicală și în campanii de advocacy care au schimbat modul în care societatea privește responsabilitatea statului în sănătate.
A coordonat atragerea a peste 100 de milioane de euro prin donații și sponsorizări private, alături de peste 500.000 de donatori și 10.000 de companii. Cea mai importantă realizare este Spitalul pentru Copii cu cancer și alte boli grave, construit de la zero la Marie Curie (12.000 mp, 9 etaje, peste 140 de paturi), primul proiect de acest tip în România”, a transmis Guvernul României.
Aceasta a fost numită în funcția de vicepremier în locul lui Dragoș Anastasiu, care a demisionat din Guvern după ce a recunoscut că a dat „șpagă de supraviețuire”.
FOTO: Facebook / Oana Gheorghiu
Daca PSD ar mai fi avut o cat de mica farama de demnitate, nu ar fi intrat la guvernare alaturi de PNL si USR.
Speram ca, intre timp, s-a mai trezit la realitate si ca PSD va parasi barca tradatorilor de neam si tara.
Am sperat degeaba.
La urmatoarele alegeri, PSD va avea sub 10% ca si PNL si USR. Prea mult au jefuit tara si poporul si, in special, pensionarii, mamele si copii.