OFICIAL Ionuț Moșteanu și-a dat demisia

„Fac acest gest cu asumare și respect față de Armata Română”, scrie Ionuț Moșteanu.

OFICIAL Ionuț Moșteanu și-a dat demisia

Foto: Facebook/ Ionuț Moșteanu

„Fac acest gest cu asumare și respect față de Armata Română”, scrie Ionuț Moșteanu.

Ionuț Moșteanu și-a anunțat demisia din Guvern, într-o postare pe pagina sa de Facebook, după ce Libertatea a dezvăluit neconcordanțe în CV-ul său. Decizia vine după ce fostul ministru susține că a „discutat cu președintele, cu premierul, cu președintele partidului”, dar și „cu o parte dintre colegii din USR”.

UPDATE 12.25: Prima reacție a lui Bolojan

Ilie Bolojan a transmis că Radu Miruță, ministrul Economiei, preia atribuțiile lui Moșteanu.

„Am luat act de demisia domnului Ionuț Moșteanu din funcția de ministru al Apărării Naționale și vicepremier al guvernului României”.

„Îi mulțumesc pentru activitatea depusă în exercitarea mandatului. Îi voi propune președintelui României ca interimatul funcției să fie asigurat de dl. Radu Miruță, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului”, a trasmis prim-ministrul.

Știrea inițială

Cinci luni de zile a fost Ionuț Moșteanu vicepremier și ministru al Apărării în Guvernul Bolojan.

„Mi-am depus astăzi demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale. Am discutat cu președintele, cu premierul, cu președintele partidului, cu o parte dintre colegii din USR și le mulțumesc pentru susținere și încredere.Fac acest gest cu asumare și respect față de Armata Română.

România și Europa sunt sub asaltul Rusiei. Securitatea noastră națională trebuie apărată cu orice preț. Nu vreau ca discuțiile despre formarea mea și greșelile pe care le-am făcut acum mulți ani să-i distragă de la misiunea grea pe cei care conduc acum țara. Le mulțumesc tuturor colegilor pentru munca depusă în aceste cinci luni”, scrie fostul ministu al Apărării.

Decizia lui Ionuț Moșteanu vine înainte ca liderii USR să se reunească într-o ședință online, așa cum Cotidianul a scris de dimineață. Totul a pornit de la dezvăluirea Libertatea în legătură cu neconcordanțele din CV-ul său.

„Am depus jurământul ca ministru al Apărării în urmă cu cinci luni și, de atunci, am respectat întocmai ce am jurat cu mâna pe Biblie.
Am jurat să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru a avea o Armată bine dotată, mai bine motivată și mai bine înzestrată. Și am făcut asta în fiecare zi – am întărit relațiile cu aliații, am urmărit și accelerat programele de înzestrare, am dat un mesaj clar împotriva băieților deștepți cu interese în domeniu, am îmbunătățit cadrul legal, am apărat drepturile celor care servesc patria.
Vă mulțumesc pentru încredere, pentru mesaje și pentru răbdare.

Mulțumesc și familiei mele pentru susținerea necondiționată în aceste luni, fără de care mi-ar fi fost imposibil să-mi exercit mandatul.
Am făcut acest pas cu toată conștiința unui om care iubește țara pe care o servește.

Și un gând despre viitor – România este prinsă între unii care au capturat-o și sunt mufați la banii publici și unii care vor să îi dea foc și să o abată de la parcursul proeuropean și euro-atlantic. La mijloc sunt câțiva oameni buni (buni, nu perfecți) care țin echilibrul și direcția corectă – Nicușor Dan, Ilie Bolojan, colegii din USR, de multe ori cu sacrificii enorme. Ei merită în continuare sprijinul și încrederea noastră, a tuturor, poate chiar mai mult decât până acum. Dumnezeu să ocrotească România!”, adaugă Ionuț Moșteanu.

Radu Miruță ar urma să preia interimatul până când USR va numi un nou titular pentru portofoliul de la Apărare, însă, nu înainte, de a purta o discuție cu președintele Nicușor Dan, spun surse politice din interiorul partidului.

Dominic Fritz: A fost un ministru integru

Liderul USR a venit cu o reacție la anunțul colegului său de partid:

„Am un mare respect pentru decizia lui Ionuț Moșteanu de a se retrage din funcția de ministru al Apărării Naționale.

A fost un ministru integru, implicat și respectat de parteneri internaționali. Îi mulțumesc pentru că a ajutat România, cu toată energia lui, în vremuri periculoase. Programul SAFE, prin care vom investi peste 16 miliarde de euro în înzestrarea Armatei în următorii ani, s-a negociat cu succes și datorită lui.
Îl știu pe Ionuț. Am trecut prin bune și grele. Este un om corect, un tată mândru și a ales să se implice cu curaj atunci când alții au preferat să nu se expună. USR va rămâne neclintit în apărarea unei Românii europene, prospere și sigure”, a scris Dominic Fritz pe pagina sa de Facebook.

De unde a pornit totul

Libertatea a dezvăluit joi că primul CV oficial publicat de Ionuț Moșteanu conține o minciună. Este vorba despre un CV postat pe site-ul companiei TAROM în 2016, atunci când a ocupat un loc în Consiliul de Administrație al companiei. Ionuț Moșteanu a scris că a terminat Universitatea Athenaeum, deși instituția neagă acest lucru.

„Dl Moșteanu Liviu-Ionuț, în prezent ministru al Apărării Naționale, nu a fost niciodată student al Universității Athenaeum din București. Specializarea Management a fost autorizată provizoriu în cadrul Universității Athenaeum din București abia în anul 2020, în intervalul 1996-2000 programul de studii respectiv nefuncționând în cadrul universității noastre”, se arată în răspunsul semnat de prof. univ. dr. Emilia Vasile, președinte al Senatului Universității Athenaeum, pentru Libertatea.

Ulterior, tot joi, Ionuț Moșteanu a reacționat printr-o postare pe Facebook. Moșteanu a recunoscut eroarea din CV în postarea sa și a precizat că a fost o „greșeală” care îl „jenează”. Și-a postat și diplioma de licență.

„Într-un CV făcut în 2016 în viteză, pe un model de pe net, a rămas o greșeală care recunosc că mă jenează. Nu am dat prea multă atenție atunci acestor detalii. Pentru asta îmi cer scuze”, a scris ministrul, alături de diploma originală.

Sursa FOTO: Facebook/ Ionuț Moșteanu

CITEȘTE ȘI: Ce studii au miniștrii din Guvernul Bolojan. Unul are licență doar la privat. Opt sunt doctori

 

Distribuie articolul pe:

55 comentarii

  1. Pingback: Lobby discret făcut posibilii succesori ai lui Moșteanu la Apărare   - BBN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.