Iniţial cadru militar, apoi director de editură, Aliodor Manolea s-a specializat în bioenergie şi parapsihologie pe urmele soţiei sale, cea dintâi care şi-a descoperit aceste abilităţi speciale, au povestit, pentru cotidianul.ro, persoane din anturajul celor doi în anii ’90.La începutul anilor ’90, Aliodor Manolea era ofiţer la comisariatul militar al sectorului 2, unde se făceau încorporările, au declarat pentru cotidianul.ro surse care au preferat să-şi păstreze anonimatul.
Prin ‘92 înfiinţează editura Aldomar. La puţin timp după, iese din cadrul armatei şi, împreună cu soţia, încep să studieze domeniul bioenergetic.
Cei doi s-au specializat în domeniile ştiinţifice alternative despre care presa a tot speculat în ultima vreme, din pricina soţiei, care iniţial era mult mai cunoscută decât el printre specialişti.
Soţia sa, Doina Elena Manolea, a fost cea care a aflat, prin nu se ştie ce împrejurări, că are capacităţi speciale de bioenergetician, a făcut cursuri şi l-a atras şi pe el, au povestit pentru cotidianul.ro persoane care i-au cunoscut pe cei doi în anii ‘90.
"Cei doi erau persoane plăcute şi inteligente", au adăugat aceştia.