Reprezentanţii aripilor din PSD, ce-şi dispută preşedinţia partidului, se atacă reciproc cu numai o săptămână înainte de congresul în care îşi vor alege liderul. Au apărut şi două scrisori deschise. În prima, Cristian Diaconescu sugerează apariţia pericolului de fraude la congres. În cea de-a doua, Radu Podgoreanu îl atacă pe Geoană cu expresii precum “stalinism” şi “maoism”. La rândul său, Geoană s-ar pregăti să contracareze atacurile la adresa lui cu achiziţii-surpriză de noi membri.
Cristian Diaconescu le-a trimis, duminică, o scrisoare deschisă colegilor săi, în calitate de candidat la preşedinţia partidului. În misivă, Diaconescu atrage atenţia că partidul are nevoie de un congres corect, fără jocuri de culise, şi le cere social democraţilor "să deschidă ochii" pentru a veghea la respectarea statutului.
Prezidenţiabilul, cotat cu şansa a treia la şefia social democraţilor, arată în text că “Partidul Social Democrat are resursele pentru a redeveni cel mai important partid al ţării” şi le cere colegilor săi să nu rateze “din start această oportunitate”. În opinia sa, “dacă primul pas spre reclădirea partidului va fi un congres fraudat, atunci temerile voastre se vor adeveri”. El atrage atenţia că “trebuie să avem un congres corect, în care următorul preşedinte să fie decis de votul membrilor de partid, şi nu în urma jocurilor din culise”.
Diaconescu le ridică o problemă delegaţilor PSD chemaţi să-şi voteze liderul: “Vom închide sau nu ochii în timp ce se încearcă compromiterea acestui partid? De felul în care vom şti să răspundem la această întrebare va depinde dacă Partidul Social Democrat va redeveni primul partid al României sau se va mulţumi cu statutul de partid de mâna a doua în opoziţie".
Podgoreanu iese la atac
Şi fostul deputat PSD Radu Podgoreanu a abordat, duminică, stilul epistolar. El i-a adresat o scrisoare deschisă preşedintelui PSD, Mircea Geoană, în care-l acuză că recurge la "manevre de culise cu puternic damf de stalinism stătut" şi atrage atenţia că, prin impunerea sistemului pe liste, riscă ruperea partidului.
În misivă, Podgoreanu îl avertizează pe Geoană: "Toate manevrele de culise pe care le faceţi în aceste zile au un puternic damf de stalinism stătut, care provoacă greaţă celor care au încă deprinderea de a gândi liber şi care nu se vând pentru meschine şi artificiale funcţii politice sau pe banii murdari pe care cu dărnicie îi risipiţi".
Fostul deputat nu ezită să se ajute de rudele şi apropiaţii şefului său pe linie de partid: "Partidul nu este, domnule Geoană, nici una din proprietăţile ilustrei dumneavoastră soacre şi nici unul din economatele lui Vanghelie, aşa că nu vă mai purtaţi ca un arendaş obtuz, care face ce vrea pe moşia sa".
Fin cunoscător al intimităţii sistemului comunist pe care-l slujea ca activist în structurile centrale de tip UTC, Podgoreanu a încercat să facă o paralelă între ascensiunea în partid a lui Geoană şi urcarea în ierarhia Partidului Comunist Chinez a grupării politice ”Banda celor patru”.
”Banda, din care făcea parte şi soţia tovarăşului Mao, era condusă de vicepreşedintele Lin Biao şi a iniţiat, alături de Mao, celebra Revoluţie Culturală. Nu vă bucuraţi, domnule Geoană, Revoluţia Culturală nu a fost o Revoluţie a binelui, ci un experiment politic tragic, care a mutilat elita intelectuală a poporului chinez”, a mai spus Podgoreanu.
Geoană vrea să atace cu Dinescu?
Pe de altă parte, după cum scrie “Q Magazine” (www.qmagazine.ro), Mircea Geoană ar pregăti o mişcare-surpriză pentru a se debarasa de eticheta preşedintelui sub care s-a produs vanghelizarea partidului. În ultimul timp, liderul PSD poartă discuţii cu Mircea Dinescu încercând aducerea acestuia în PSD.
Contactat de cotidianul.ro, în stilul său, Mircea Dinescu a răspuns pe un ton şăgalnic la auzul acestei informaţii: ”Dacă se retrage cu picioarele, cu picioarele înainte, din funcţia de preşedinte onorific, poate mă ofer eu…”.