Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a anunțat că, începând de joi și până duminică, peste 36.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri vor fi în serviciu, cu ocazia minivacanței de 1 Mai.
„Dispozitivul este similar celui pe care l-am mobilizat și de Paști, când, așa cum știți, nu au fost înregistrate incidente grave, menite să afecteze climatul de normalitate și siguranță publică. Vom avea în teren 23.500 de polițiști, 5.400 de jandarmi, 4.100 de pompieri și 3.500 de polițiști de frontieră”, a declarat Oprea, joi, într-o videoconferință cu prefecții și șefii structurilor teritoriale ale MAI.
Ministrul a spus că o importanță aparte va fi acordată acțiunilor de prevenire și de combatere a criminalității stradale și a infracțiunilor grave, precum și a celor săvârșite cu violență, ce apar pe fondul consumului de alcool.
„Peste 9.700 de polițiști vor acționa suplimentar față de dispozitivul zilnic, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Efectivele vor fi concentrate în stațiunile turistice, dar și în zonele de agrement sau în perimetrele manifestărilor publice”, a afirmat Oprea.