Oprescu și Bica se pot întoarce în țară

Fugarii condamnați au invocat condițiile precare din penitenciare

Oprescu și Bica se pot întoarce în țară

Fugarii condamnați au invocat condițiile precare din penitenciare

Fugarii condamnați au invocat condițiile precare din penitenciare ca să scape de extrădare. Ministrul justiției, Alina Gorghiu, spune însă că aceste probleme privind situația precară a penitenciarelor se va schimba. Vor fi rezolvate problemele nu doar sub aspectul numărului, urmând să fie  suplimentate, ci și al modernizării lor.

Sigur, au fost momente în care s-a vorbit despre supraaglomerarea sistemului penitenciar, despre condițiile de aici, aceste lucruri au fost invocate de fugari nu o dată. Anul acesta, în 2023, sunt planificate 1.275 de noi locuri de cazare. Sunt două penitenciare noi pe care vreau să le menționez: Unguriu, la Buzău, 900 de locuri noi, costă aproximativ 66 de milioane de euro, și Berceni, în Prahova, 1.000 de noi locuri, 170 de milioane de euro. Suntem în etapa de evaluare a proiectelor, până la finalul anului sperăm să avem selecția finalizată pentru contractul de executare a lucrărilor”, a declarat  Gorghiu.

Printre fugarii celebri care au invocat condițiile precare de detenție din România pentru a găsi indulgență în instanțele din străinătate s-au numărat fostul primar general Sorin Oprescu, fostul președinte al Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, sau fosta șefă a DIICOT, Alina Bica.

Cel mai recent caz este cel al lui Mario Iorgulescu

Ministrul Justiției a anunțat că Tribunalul Bucureşti a emis un nou mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, în urma condamnării definitive la 13 ani şi opt luni de închisoare, după ce a provocat un accident mortal în 2019. „Statul român s-a mişcat în direcţia corectă”, a mai spus Gorghiu.

”(…)fugarului în România, a fost blocată de instanţa italiană la nivelul anului 2022, anul trecut, eu nu eram ministru la acel moment, pe motiv că persoana nu are discernământ şi nu poate participa la proceduri. Astăzi suntem în altă etapă, vorbim despre un nou mandat european de arestare care va urma cursul, sunt convinsă că instanţele italiene vor analiza această solicitare şi vă putem ţine la curent pe măsură ce vom obţine termene şi pe măsură ce magistratul de legătură din Italia ne va putea furniza noi informaţii. Momentan abia a fost emis mandatul de arestare”, a conchis Gorghiu.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. Bineinteles ca ne intereseaza foarte mult ca cei condamnati la inchisoare cu executare sa se simta bine in arest.

    Sa aiba televizor cu Netflix si OTV si ProTV, adica ce e mai important in viata, sa aibe sufragerie si dormitor mare, sa aiba piscina cu apa calda, masaj de trei ori pe saptamina, sala de gim cu antrenor personal, teren de tenis si teren de golf, si in ficare zi sa nu lipseasca giveciul cu flori proaspete si cel putin un vas cu fructe exotice prosapete. Iar mesele sa fie ca la un retausrant cu cinci stele, cu vin din cel mai fin si un consierge personal

    Ne intereseaza foarte mult sentimentele celor ce stau in arest si bineinteles sa suporte regimul detentie. Ca doar de asta platim atitea impozite si avem un sistem de jsutitie sa ne protejeze de cei certati cu legea: excroci, hoti, borfasi, corupti, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.