În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz– Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al treilea volum, din cele 11 ale ciclului CEI O SUTĂ, și a apărut la Editura ALLFA, în 1998. Prefață de Dan-Silviu Boerescu
FREDY: Tot vecina?
POYY: Tot ea.
FREDY: Probabil că-și plimbă cîinii.
SILAR: Probabil.
CLAUDIA: (Absentă) Ceva tot trebuie să fie adevărat în treaba asta..
SILAR: în ce treabă?
CLAUDIA: Că a fost îndrăgostit de mine.
POYY: Vai, dragă, nu vezi că ești caraghioasă?
CLAUDIA: Atunci de ce a venit numai la noi?
FREDY: Nu spune nimeni că a venit numai la noi.
CLAUDIA: Nu? De ce n-a venit și la ei? Sau la alții…
FREDY: îți spun că nu știm dacă n-a fost și la alții. E chiar probabil să fi fost și la alții.
POYY: Mai are tot timpul să vină și aici!
SILAR: Dar la alții nu cred să fi fost…
FREDY: De ce nu crezi?
SILAR: Pentru că unul tot i-ar fi primit bulgărele! Sau ar fi anunțat poliția ori spitalul…
FREDY: Nu.
SILAR: Ce „nu“?
FREDY: Nu. (Pauză) Nimeni nu știe cu precizie dacă omul cu bulgărele de aur este într-adevăr un șarlatan sau un… sau un nebun.
CLAUDIA: Nici chiar Fredy nu poate afirma ceva cu precizie în privința aceasta.
(Pauză)
POYY: Și crezi că va veni și pe Ia noi?
FREDY: De ce tocmai pe la voi?!
POYY: Dar pe la noi de ce să nu vină?
FREDY: Desigur, s-ar putea întîmpla să treacă și pe la voi. Probabilitatea nu este prea mare, dar în sfirșit…
SILAR: Ce vrei să spui cu probabilitatea asta? (Pauză) Ce vrei să spui cu probabilitatea asta? (Pauză) Credeți că numai la voi poate să ajungă toată lumea?
POYY: Credeți că la noi nu poate să vină cineva să ne facă un cadou? Așa… o dată… de exemplu omul cu bulgărele de aur… Să vină…
CLAUDIA: De ce să vină?
(Pauză)
POYY: Credeți că nouă nu ne face niciodată nimeni un cadou?
CLAUDIA: Cine v-a făcut ultima oară un cadou?
POYY: Cine ne-a făcut…? Nu știu… nu ne-a făcut… dar o să ne facă…
SILAR: Dar vouă cine v-a făcut vreodată un cadou?
CLAUDIA: Cine? Cum „cine“? Omul cu bulgărele de aur, de pildă.
SILAR: Desigur, dar omul cu bulgărele de aur poate să treacă și pe la noi.
FREDY: S-ar putea…
SILAR: Ce vrei să spui? Ce vrei să spui cu asta, Fredy?
FREDY: Chiar dacă ar veni, tot nu i-ați primi bulgărele de aur!
POYY: Dar am putea spune că a fost și pe la noi.
SILAR: De unde știi tu că nu i-am primi bulgărele?
CLAUDIA: (Neliniștită) L-ați primi?
SILAR: Nu știu. Nu cred.
CLAUDIA: (S-a liniștit) Dacă nu l-a primit nici Fredy…
SILAR: Și ce? Noi, poate, l-am primi…
(Pauză)
FREDY: S-ar putea să vină aici, dar să nu vă ofere bulgărele de aur.
SILAR: De ce să nu ni-l ofere?
CLAUDIA: Sigur, s-ar putea să nici nu vi-l ofere!
POYY: Atunci de ce să mai vină?
FREDY: De ce? De unde să știu eu de ce?
SILAR: Dar la voi de ce a venit?
FREDY: La noi a fost cu totul altceva. La noi a venit cu intenția sigură și precisă de a ne oferi bulgărele.
POYY: Poate că v-a încercat numai. Poate că nici n-a intenționat să vi-l dea.
FREDY: Cum n-a intenționat?
POYY: Poate a vrut să vă pună doar la încercare. Sau să facă ancheta aceea psihologică.
SILAR: Ori ancheta socială.
CLAUDIA: Vorbiți așa fiindcă nu l-ați văzut. Omul a fost la noi ca să ne lase bulgărele.
FREDY: (Concluzionînd) Oricum, la noi a venit cu un scop precis!
(Pauză. Fluieratul de afară)
CLAUDIA: E bătrînă vecina voastră?
POYY: Nu. E tînără și frumoasă. Silar pretinde că-i o frumusețe rece.
CLAUDIA: Nu știu de ce, însă eu eram încredințată că-i bătrînă.
POYY: Nu-i bătrînă. E tînără.
SILAR: Dar la noi de ce n-ar veni cu un scop precis?
CLAUDIA: La voi?!
POYY: Da, la noi!
FREDY: Nu este exclus să vină și la voi, dar, așa cum v-am mai spus, probabilitatea nu este prea mare.
SILAR: începi să mă scoți din sărite cu probabilitatea asta!
FREDY: Nu-i plăcut, știu, dar asta e!
S1LAR: Asta-i ce? Ce-i tot dai cu probabilitatea aia?
FREDY: Dura lex sed lex!
S1LAR: Fredy, noi sîntem prieteni vechi. De ce trebuie să faci pe nebunul cu mine?
POYY: Potolește-te, dragă! Ce fi-a făcut Fredy?
SILAR: Să nu mai facă pe nebunul cu mine!
FREDY: (Se scoală) Noi plecăm.
POYY: Atît de repede?
FREDY: Da. Văd că Silar e prea obosit și prea nervos astăzi. Poate că pînă mîine o să treacă și pe la voi omul cu bulgărele de aur și o să Fiți și voi mai bine dispuși. (își fluieră melodia)
SILAR: De ce să nu treacă pe la noi?
CLAUD1A: Nu Fi caraghios! Fredy a spus că va trece.
FREDY: (Se întrerupe pentru o clipă din fluierat) Am spus că „poate va trece“.
SILAR: Și ce-i dacă ai spus că „poate va trece”?
FREDY: Poate va trece.
CLAUDIA: La revedere! Și mai odihnește-te și tu, Silar!
POYY: Să nu uitați cumva să ne comunicați cînd vor mai trece oamenii de aur pe la voi!
CLAUDIA: Nu cumva te îndoiești că a fost pe la mine un om care a vrut să-mi dăruiască un bulgăre de aur?
POYY: Care a vrut să ți-l dea ție pentru că a fost îndrăgostit de tine în tinerețe… Asta o știm deja din prima ediție a telejurnalului!
CLAUDIA: Tu chiar crezi că mint?
FREDY: (încetează să fluiere) Claudia, n-a spus nimeni că minți!
CLAUDIA: Atunci, crezi că Fredy minte?
SILAR: Terminați! Vedeți doar că v-am crezut.
CLAUDIA: (Pleacă) Ei, la revedere! Poate că dacă o să treacă și pe la voi omul cu bulgărele de aur o să Fiți mai puțin nervoși.
FREDY: Cu toate că, repet, probabilitatea nu este prea mare.
SILAR: (Aruncă un scaun în urma lui Fredy, care iese după Claudia) Nu termini odată cu probabilitatea aia?
POYY: Silar, Silar, potolește-te!
SILAR: De ce face pe nebunul?
POYY: Potolește-te, Silar! Hai, stai lingă mine, ia-mă pe după umeri și să uităm ce-au zis ei!
SILAR: Nici nu știu de cînd sîntem prieteni.
POYY: Hai, Silar, așează-te aici, lingă mine!
SILAR: Din cărucior…
POYY: Nu vii? (Silar se așează lingă ea pe bancă) Nu mă iei pe după umeri? (Silar se execută) Nu te lăsa așa!
SILAR: N-ai spus tu să te iau pe după umeri?
POYY: Dar nu ți-am spus să te lași așa! (Pauză) Hai să discutăm despre piscină! (Pauză) Sau despre garaj, dacă vrei tu! (Pauză) Silar, tu n-ai niciodată idei? (Pauză) SILAR!
SILAR: Ce-i?
POYY: Te-am întrebat ceva!
SILAR: Am auzit.
POYY: Și?
SILAR: Nimic.
POYY: Nu vrei să mai visăm?
SILAR: Ba da.
(Pauză)
POYY: O să punem piscina în curte.
SILAR: Unde în alt loc se mai poate pune o piscină?
POYY: Ai dreptate. (Pauză) Silar, trebuie să mă ajuți! Nu pot să visez și pentru tine!
SILAR: (Total lipsit de chef) O să trebuiască să transformăm curtea și grădina…
POYY: Da.
SILAR: (Nu mai poate răbda) Crezi că au spus adevărul?
POYY: Nu ne-au mințit niciodată. Nici n-ar avea imaginație destulă pentru așa ceva.
(Fluierat afară)
SILAR: Nu mai termină odată cu fluieratul ăsta?
POYY: Altădată nici nu-l auzeai.
SILAR: Acum m-am săturat de el! (Pauză) De ce n-o fi primit Fredy bulgărele?
POYY: Fredy e dat dracului.
SILAR: Dar e atît de avid de bani…
POYY: Tu… adică noi, am primi bulgărele de aur? Dacă, bineînțeles, ni l-ar oferi? Să avem într-adevăr o piscină… Și camera de muzică… (Pauză) Silar, tu n-ai vrea să ai garajul acela formidabil pe care l-am visat?
SILAR: Hai la culcare…
POYY: Să mai stăm un pic! Numai un pic!
SILAR: Sînt obosit, iar mîine mă așteaptă o altă zi de muncă. (Se scoală) Nu vii?
POYY: Ba da. (Rămîne locului)
SILAR: Fă cum vrei! Mie mi-e somn. (Iese. După un timp, de afară) Te-am rugat să-mi coși nasturele la pijama!
POYY: Nu ți l-am cusut?
SILAR: (De afară) Nu, nu mi l-ai cusut!
(Pauză lungă. Lătrături. Lovituri undeva într-o poartă)
POYY: Intră! (Pauză, apoi alte lovituri) Cine-i? Intră! (Pauză. Intră Poolo) Tu?
POOLO: Mă cunoașteți, doamnă?
POYY: Nu ne cunoaștem?
POOLO: Nu știu, doamnă.
POYY: Nu ne-am mai văzut?
POOLO: Poate. Nu sînt sigur.
POYY: Și… te-ai întors?
POOLO: Dacă m-am întors? Eu am venit doar… nu știu… poate să ne fi întîlnit… Nu știu… (Poyy se scoală și-l cercetează cu atenție) La ce vă uitați, doamnă? (Poyy îi pipăie fața cu mîna întinsă) De ce vă uitați așa la mine? De ce mă…, doamnă? Ce s-a întîmplat?
POYY: (Se reașează) Credeam… iartă-mă! O amintire de demult.
POOLO: Nu face nimic!
POYY: Nu… Te rog să mă scuzi! Mi s-a părut așa, deodată…
POOLO: Mi s-a mai întîmplat, doamnă!
POYY: în sfîrșit, te rog să mă scuzi!
POOLO: Mi se întîmplă des, doamnă!
POYY: Să nu mai vorbim despre asta!
(Pauză)
POOLO: Vă intrigă, probabil, ce caut eu acum aici.
POYY: NU! Nici vorbă…
POOLO: Vă mulțumesc! Mi-e greu cînd mi se pun întrebări: „Ce cauți aici?” „Ce vrei?“ „Acum, tocmai?” Mă înțelegeți, da?
POYY: Sigur că te înțeleg. Te înțeleg foarte bine!
POOLO: Vă mulțumesc! Vă mulțumesc foarte mult! îmi pare foarte bine că mă înțelegeți!
(Pauză)
VOCEA LUI SILAR: Ce faci? Nu vii?
POYY: Imediat! Vin imediat! (Către Poolo) E soțul meu. S-a dus la culcare. Te rog să-l scuzi: e obosit.
POOLO: Nu face nimic, doamnă!
POYY: E obosit: s-a certat cu prietenii noștri.
POOLO: îmi pare rău.
POYY: Sînt prietenii noștri cei mai buni.
POOLO: îmi pare foarte rău!
POYY: în sfîrșit… O să le treacă…
POOLO: întotdeauna ești obosit după ce te cerți cu prietenul cel mai bun.
POYY: Crezi?
POOLO: Absolut sigur! Absolut sigur!
POYY: Soțul meu se ceartă atît de rar… Azi, așa, din senin… Nu te supăra că te-am ținut de vorbă cu lucruri care, probabil, te plictisesc!
POOLO: Cum să mă plictisească, doamnă? Nu mă plictisesc deloc!
POYY: Ești foarte drăguț! Știi, noi, femeile, avem atît de rar prilejul să discutăm astfel de lucruri în mod dezinteresat cu bărbații…
POOLO: Ce fel de lucruri?
POYY: Tot felul de lucruri… Bărbații sînt geloși… Și chiar dacă nu sînt, oamenii… înțelegi ce vreau să spun?
POOLO: Vreți să plec?
POYY: Nu! Dimpotrivă.
POOLO: Dar soțul dumneavoastră…?
POYY: El e obosit. Azi s-a certat cu cel mai bun prieten al său. POOLO: Știu, doamnă. Mi-ați mai spus.
POYY: într-adevăr?
(Fluieratul afară)
POOLO: Ce-a fost asta?
POYY: Vecina noastră își plimbă cîinii…
