Oul de Aur (19)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz– Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al treilea volum, din cele 11 ale ciclului CEI O SUTĂ, și a apărut la Editura ALLFA, în 1998. Prefață de Dan-Silviu Boerescu

FREDY: Tot vecina?

POYY: Tot ea.

FREDY: Probabil că-și plimbă cîinii.

SILAR: Probabil.

CLAUDIA: (Absentă) Ceva tot trebuie să fie adevărat în treaba asta..

SILAR: în ce treabă?

CLAUDIA: Că a fost îndrăgostit de mine.

POYY: Vai, dragă, nu vezi că ești caraghioasă?

CLAUDIA: Atunci de ce a venit numai la noi?

FREDY: Nu spune nimeni că a venit numai la noi.

CLAUDIA: Nu? De ce n-a venit și la ei? Sau la alții…

FREDY: îți spun că nu știm dacă n-a fost și la alții. E chiar probabil să fi fost și la alții.

POYY: Mai are tot timpul să vină și aici!

SILAR: Dar la alții nu cred să fi fost…

FREDY: De ce nu crezi?

SILAR: Pentru că unul tot i-ar fi primit bulgărele! Sau ar fi anunțat poliția ori spitalul…

FREDY: Nu.

SILAR: Ce „nu“?

FREDY: Nu. (Pauză) Nimeni nu știe cu precizie dacă omul cu bulgărele de aur este într-adevăr un șarlatan sau un… sau un nebun.

CLAUDIA: Nici chiar Fredy nu poate afirma ceva cu precizie în privința aceasta.

(Pauză)

POYY: Și crezi că va veni și pe Ia noi?

FREDY: De ce tocmai pe la voi?!

POYY: Dar pe la noi de ce să nu vină?

FREDY: Desigur, s-ar putea întîmpla să treacă și pe la voi. Probabilitatea nu este prea mare, dar în sfirșit…

SILAR: Ce vrei să spui cu probabilitatea asta? (Pauză) Ce vrei să spui cu probabilitatea asta? (Pauză) Credeți că numai la voi poate să ajungă toată lumea?

POYY: Credeți că la noi nu poate să vină cineva să ne facă un cadou? Așa… o dată… de exemplu omul cu bulgărele de aur… Să vină…

CLAUDIA: De ce să vină?

(Pauză)

POYY: Credeți că nouă nu ne face niciodată nimeni un cadou?

CLAUDIA: Cine v-a făcut ultima oară un cadou?

POYY: Cine ne-a făcut…? Nu știu… nu ne-a făcut… dar o să ne facă…

SILAR: Dar vouă cine v-a făcut vreodată un cadou?

CLAUDIA: Cine? Cum „cine“? Omul cu bulgărele de aur, de pildă.

SILAR: Desigur, dar omul cu bulgărele de aur poate să treacă și pe la noi.

FREDY: S-ar putea…

SILAR: Ce vrei să spui? Ce vrei să spui cu asta, Fredy?

FREDY: Chiar dacă ar veni, tot nu i-ați primi bulgărele de aur!

POYY: Dar am putea spune că a fost și pe la noi.

SILAR: De unde știi tu că nu i-am primi bulgărele?

CLAUDIA: (Neliniștită) L-ați primi?

SILAR: Nu știu. Nu cred.

CLAUDIA: (S-a liniștit) Dacă nu l-a primit nici Fredy…

SILAR: Și ce? Noi, poate, l-am primi…

(Pauză)

FREDY: S-ar putea să vină aici, dar să nu vă ofere bulgărele de aur.

SILAR: De ce să nu ni-l ofere?

CLAUDIA: Sigur, s-ar putea să nici nu vi-l ofere!

POYY: Atunci de ce să mai vină?

FREDY: De ce? De unde să știu eu de ce?

SILAR: Dar la voi de ce a venit?

FREDY: La noi a fost cu totul altceva. La noi a venit cu intenția sigură și precisă de a ne oferi bulgărele.

POYY: Poate că v-a încercat numai. Poate că nici n-a intenționat să vi-l dea.

FREDY: Cum n-a intenționat?

POYY: Poate a vrut să vă pună doar la încercare. Sau să facă ancheta aceea psihologică.

SILAR: Ori ancheta socială.

CLAUDIA: Vorbiți așa fiindcă nu l-ați văzut. Omul a fost la noi ca să ne lase bulgărele.

FREDY: (Concluzionînd) Oricum, la noi a venit cu un scop precis!

(Pauză. Fluieratul de afară)

CLAUDIA: E bătrînă vecina voastră?

POYY: Nu. E tînără și frumoasă. Silar pretinde că-i o frumusețe rece.

CLAUDIA: Nu știu de ce, însă eu eram încredințată că-i bătrînă.

POYY: Nu-i bătrînă. E tînără.

SILAR: Dar la noi de ce n-ar veni cu un scop precis?

CLAUDIA: La voi?!

POYY: Da, la noi!

FREDY: Nu este exclus să vină și la voi, dar, așa cum v-am mai spus, probabilitatea nu este prea mare.

SILAR: începi să mă scoți din sărite cu probabilitatea asta!

FREDY: Nu-i plăcut, știu, dar asta e!

S1LAR: Asta-i ce? Ce-i tot dai cu probabilitatea aia?

FREDY: Dura lex sed lex!

S1LAR: Fredy, noi sîntem prieteni vechi. De ce trebuie să faci pe nebunul cu mine?

POYY: Potolește-te, dragă! Ce fi-a făcut Fredy?

SILAR: Să nu mai facă pe nebunul cu mine!

FREDY: (Se scoală) Noi plecăm.

POYY: Atît de repede?

FREDY: Da. Văd că Silar e prea obosit și prea nervos astăzi. Poate că pînă mîine o să treacă și pe la voi omul cu bulgărele de aur și o să Fiți și voi mai bine dispuși. (își fluieră melodia)

SILAR: De ce să nu treacă pe la noi?

CLAUD1A: Nu Fi caraghios! Fredy a spus că va trece.

FREDY: (Se întrerupe pentru o clipă din fluierat) Am spus că „poate va trece“.

SILAR: Și ce-i dacă ai spus că „poate va trece”?

FREDY: Poate va trece.

CLAUDIA: La revedere! Și mai odihnește-te și tu, Silar!

POYY: Să nu uitați cumva să ne comunicați cînd vor mai trece oamenii de aur pe la voi!

CLAUDIA: Nu cumva te îndoiești că a fost pe la mine un om care a vrut să-mi dăruiască un bulgăre de aur?

POYY: Care a vrut să ți-l dea ție pentru că a fost îndrăgostit de tine în tinerețe… Asta o știm deja din prima ediție a telejurnalului!

CLAUDIA: Tu chiar crezi că mint?

FREDY: (încetează să fluiere) Claudia, n-a spus nimeni că minți!

CLAUDIA: Atunci, crezi că Fredy minte?

SILAR: Terminați! Vedeți doar că v-am crezut.

CLAUDIA: (Pleacă) Ei, la revedere! Poate că dacă o să treacă și pe la voi omul cu bulgărele de aur o să Fiți mai puțin nervoși.

FREDY: Cu toate că, repet, probabilitatea nu este prea mare.

SILAR: (Aruncă un scaun în urma lui Fredy, care iese după Claudia) Nu termini odată cu probabilitatea aia?

POYY: Silar, Silar, potolește-te!

SILAR: De ce face pe nebunul?

POYY: Potolește-te, Silar! Hai, stai lingă mine, ia-mă pe după umeri și să uităm ce-au zis ei!

SILAR: Nici nu știu de cînd sîntem prieteni.

POYY: Hai, Silar, așează-te aici, lingă mine!

SILAR: Din cărucior…

POYY: Nu vii? (Silar se așează lingă ea pe bancă) Nu mă iei pe după umeri? (Silar se execută) Nu te lăsa așa!

SILAR: N-ai spus tu să te iau pe după umeri?

POYY: Dar nu ți-am spus să te lași așa! (Pauză) Hai să discutăm despre piscină! (Pauză) Sau despre garaj, dacă vrei tu! (Pauză) Silar, tu n-ai niciodată idei? (Pauză) SILAR!

SILAR: Ce-i?

POYY: Te-am întrebat ceva!

SILAR: Am auzit.

POYY: Și?

SILAR: Nimic.

POYY: Nu vrei să mai visăm?

SILAR: Ba da.

(Pauză)

POYY: O să punem piscina în curte.

SILAR: Unde în alt loc se mai poate pune o piscină?

POYY: Ai dreptate. (Pauză) Silar, trebuie să mă ajuți! Nu pot să visez și pentru tine!

SILAR: (Total lipsit de chef) O să trebuiască să transformăm curtea și grădina…

POYY: Da.

SILAR: (Nu mai poate răbda) Crezi că au spus adevărul?

POYY: Nu ne-au mințit niciodată. Nici n-ar avea imaginație destulă pentru așa ceva.

(Fluierat afară)

SILAR: Nu mai termină odată cu fluieratul ăsta?

POYY: Altădată nici nu-l auzeai.

SILAR: Acum m-am săturat de el! (Pauză) De ce n-o fi primit Fredy bulgărele?

POYY: Fredy e dat dracului.

SILAR: Dar e atît de avid de bani…

POYY: Tu… adică noi, am primi bulgărele de aur? Dacă, bineînțeles, ni l-ar oferi? Să avem într-adevăr o piscină… Și camera de muzică… (Pauză) Silar, tu n-ai vrea să ai garajul acela formidabil pe care l-am visat?

SILAR: Hai la culcare…

POYY: Să mai stăm un pic! Numai un pic!

SILAR: Sînt obosit, iar mîine mă așteaptă o altă zi de muncă. (Se scoală) Nu vii?

POYY: Ba da. (Rămîne locului)

SILAR: Fă cum vrei! Mie mi-e somn. (Iese. După un timp, de afară) Te-am rugat să-mi coși nasturele la pijama!

POYY: Nu ți l-am cusut?

SILAR: (De afară) Nu, nu mi l-ai cusut!

(Pauză lungă. Lătrături. Lovituri undeva într-o poartă)

POYY: Intră! (Pauză, apoi alte lovituri) Cine-i? Intră! (Pauză. Intră Poolo) Tu?

POOLO: Mă cunoașteți, doamnă?

POYY: Nu ne cunoaștem?

POOLO: Nu știu, doamnă.

POYY: Nu ne-am mai văzut?

POOLO: Poate. Nu sînt sigur.

POYY: Și… te-ai întors?

POOLO: Dacă m-am întors? Eu am venit doar… nu știu… poate să ne fi întîlnit… Nu știu… (Poyy se scoală și-l cercetează cu atenție) La ce vă uitați, doamnă? (Poyy îi pipăie fața cu mîna întinsă) De ce vă uitați așa la mine? De ce mă…, doamnă? Ce s-a întîmplat?

POYY: (Se reașează) Credeam… iartă-mă! O amintire de demult.

POOLO: Nu face nimic!

POYY: Nu… Te rog să mă scuzi! Mi s-a părut așa, deodată…

POOLO: Mi s-a mai întîmplat, doamnă!

POYY: în sfîrșit, te rog să mă scuzi!

POOLO: Mi se întîmplă des, doamnă!

POYY: Să nu mai vorbim despre asta!

(Pauză)

POOLO: Vă intrigă, probabil, ce caut eu acum aici.

POYY: NU! Nici vorbă…

POOLO: Vă mulțumesc! Mi-e greu cînd mi se pun întrebări: „Ce cauți aici?” „Ce vrei?“ „Acum, tocmai?” Mă înțelegeți, da?

POYY: Sigur că te înțeleg. Te înțeleg foarte bine!

POOLO: Vă mulțumesc! Vă mulțumesc foarte mult! îmi pare foarte bine că mă înțelegeți!

(Pauză)

VOCEA LUI SILAR: Ce faci? Nu vii?

POYY: Imediat! Vin imediat! (Către Poolo) E soțul meu. S-a dus la culcare. Te rog să-l scuzi: e obosit.

POOLO: Nu face nimic, doamnă!

POYY: E obosit: s-a certat cu prietenii noștri.

POOLO: îmi pare rău.

POYY: Sînt prietenii noștri cei mai buni.

POOLO: îmi pare foarte rău!

POYY: în sfîrșit… O să le treacă…

POOLO: întotdeauna ești obosit după ce te cerți cu prietenul cel mai bun.

POYY: Crezi?

POOLO: Absolut sigur! Absolut sigur!

POYY: Soțul meu se ceartă atît de rar… Azi, așa, din senin… Nu te supăra că te-am ținut de vorbă cu lucruri care, probabil, te plictisesc!

POOLO: Cum să mă plictisească, doamnă? Nu mă plictisesc deloc!

POYY: Ești foarte drăguț! Știi, noi, femeile, avem atît de rar prilejul să discutăm astfel de lucruri în mod dezinteresat cu bărbații…

POOLO: Ce fel de lucruri?

POYY: Tot felul de lucruri… Bărbații sînt geloși… Și chiar dacă nu sînt, oamenii… înțelegi ce vreau să spun?

POOLO: Vreți să plec?

POYY: Nu! Dimpotrivă.

POOLO: Dar soțul dumneavoastră…?

POYY: El e obosit. Azi s-a certat cu cel mai bun prieten al său. POOLO: Știu, doamnă. Mi-ați mai spus.

POYY: într-adevăr?

(Fluieratul afară)

POOLO: Ce-a fost asta?

POYY: Vecina noastră își plimbă cîinii…