Miniştrii Guvernului Boc se reunesc la ora 14.00 la Palatul Victoria, într-o şedinţă pentru a discuta situaţia Agenţiei Naţionale de Integritate şi impasul la care s-a ajuns în urma deciziei Curţii Consitutţionale care a declarat neconsituţionale mai multe articole din legea de funcţionare şi organizare a Agenţiei.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că, în opinia sa, liberalii nu ar mai trebui să participe la consultările de la Cotroceni atâta vreme cât şeful statului nu adoptă o atitudine politică ce să îl recomande într-adevăr ca arbitru imparţial, nepartinic, iar decizia o va lua BPC.

Şeful Secţiei de obstetrică-ginecologie a Spitalului CF 2 a fost demis, după ce starea mai multor paciente, printre care şi prim-solista Teatrului Naţional de Operetă, Amelia Antoniu, s-a agravat în urma intervenţiilor efectuate la această unitate, suspiciunile vizând infecţii nosocomiale.

Cursul de schimb a scăzut la 4,1125 – 4,1145 lei/euro în prima oră a şedinţei de luni, respectiv cu 1,4 – 1,5 bani sub ultimele cotaţii de vineri, după anunţul ministrului elen al Finanţelor privind obţinerea suficient de repede a unui ajutor extern necesar finanţării datoriei de stat a Greciei.

Miliardarii din Marea Britanie se află printre câştigătorii crizei. Cel puţin asta reiese dintr-o analiză efectuată de Sunday Timescare arată că averile acestora au crescut anul trecut cu 30%. Cel mai bogat om din Marea Britanie rămâne magnatul de origine indiană Lakshmi Mittal, urmat de patronul clubului Chelsea, Roman Abramovich.

Experţii Fondului Monetar Internaţional vin marţi la Bucureşti pentru a analiza stadiul reformelor. Miza negocierilor o constituie eliberarea celei de-a cincea tranşe din împrumut, în valoare de 850 de milioane de euro. Banii ar urma să meargă în conturile Băncii Naţionale.

Cu doar câteva minute înaintea începerii consultărilor de luni de la Palatul Cotroceni, doar cu PSD+PC, după boicotul Partidului Naţional Liberal, guvernul condus de Emil Boc a adoptat un proiect de lege care reglementează situaţia Agenţiei Naţionale de Integritate. Proiectul de lege este unul controversat din momentul în care decizia Curţii Constituţionale nu a fost publicat încă în Monitorul Oficial, iar textul legislativ trebui pus în acord cu amintita decizie.

Curtea de Apel Bucureşti decide, astăzi definitiv, dacă Ciomu va îmbrăca din nou halatul de medic. Ciomu a contestat decizia Colegiului Medicilor Bucureşti de a i se interzice practicarea profesiei de medic şi a cerut să lucreze în alte specializări, în afară de cea de medic chirurg urolog.

Lucrurile se rostogolesc în rău mai rapid ca niciodată. Uneori se strică de la o oră la alta. Dezbaterea noii legi a pensiilor, criza acută de resurse financiare, o economie semiparalizată şi instituţii gripate, împrumuturile pe fugă, toate ne arată situaţia dramatică a României.

Ambasadorul Republicii Ungare la Bucureşti, Füzes Oszkár, a declarat, joi, în timpul unei vizite în judeţul Alba, că Ungaria este în continuare împotriva proiectului minier de la Roşia Montană, pentru că nu are încredere în tehnologia folosită în cadrul acestuia, transmite corespondentul MEDIAFAX.Proiectul de la Roşia Montană are nevoie în primul rând de o evaluare corectă din partea autorităţilor române, care să ţină cont în special de punctul de vedere exprimat de comunitatea locală, spune în replică Corina Vinţan, managing partner Links Associates şi fost purtător de cuvânt al MAE

Timp de trei zile, iubitorii de sporturi extreme au avut parte de senzaţii tari. Şi asta în cadrul Festivalului Internaţional de Zbor şi Sport Extrem, desfăşurat la Giurgiu, de vineri până azi. Reporterul Cotidianul.ro a experimentat o parte dintre categoriile de sporturi înscrise în concurs alături de cei mai buni piloţi şi şoferi de off-road din România şi Bulgaria.

Preşedintele austriac în exerciţiu, conservatorul Heinz Fischer, se îndreaptă către o victorie clară în alegerile prezidenţiale, fiind urmat la mare distranţă de Barbara Rosenkranz, o neonazistă pasionată de sărbătorile păgâne, mitologia germană şi imnurile SS.

Orice român cu dare de mână își poate face azi o operație estetică. Prețurile sunt în funcție de cât de complicată este intervenția chirurgicală și pornesc de la câteva sute de euro. Cei care nu au banii pot apela la creditele bancare.