
Vila din bulevardul Aviatorilor nr. 86, supranumiă Palatul Împăratului, va fi trecută în domeniul privat al statului şi va putea fi închiriată, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.
Ea a precizat că a fost actualizată valoarea de inventar a imobilului la suma de 14,463 milioane lei.
„A fost adoptată o hotărâre de guvern, neclasificată, privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil şi trecerea acestuia din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, cu destinaţia comercială. Deci, în vederea închirierii. Este vorba despre imobilul situat în bulevardul Aviatorilor nr. 86, sector 1”, a afirmat Ioana Dogioiu, în conferinţa de presă susţinută la Palatul Victoria, la finalul şedinţei de Guvern.
În noiembrie 2024, cheltuielile în cazul lucrărilor de reabilitare, modernizare şi refuncţionalizare a imobilului situat în bulevardul Aviatorilor nr. 86, efectuate de RA-APPS, se ridicau la peste 13,8 milioane de lei, după cum informa Secretariatul General al Guvernului.
Clădirea din bulevardul Aviatorilor aflată în administrarea RA-APPS, despre care presa a relatat că ar fi fost pregătită ca locuinţă pentru preşedintele Klaus Iohannis la terminarea mandatului acestuia de şef al statului, se afla într-un amplu proces de renovare.
Pe 12 martie 2024, fostul preşedinte Klaus Iohannis declara că nu a solicitat o locuinţă după finalizarea mandatului şi nici nu i s-a oferit una. Anterior, o investigaţie Recorder susţinea că Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat investeşte în mod netransparent aproximativ 7 milioane de euro, bani publici, în transformarea imobilului din bulevardul Aviatorilor nr. 86 într-o reşedinţă de protocol.
Alta hotie PSD, pentru abaterea atentiei prostimii fost trecuta a fost trecuta in spinarea lui Iohanis;cel putin 3/4 din bani s-au dat mita,va spun ca-s constructor si ma pricep; vilisoara asta, ‘Palatul imparatului’????:)))nu aveti notiuni de baza
au investit aprox. 7 milioane de euro si au evaluat-o la 14 milioane deci mai putin de 3 milioane de euro…asta da afacere cu statul cine va cumpara aceasta vila cu 3 milioane o va putea vinde cu 7 sau zece milioane…
Deci “ valoarea actualizată de inventar a imobilului de de 14,463 milioane lei. asta după ce cheltuielile cu lucrările de reabilitare, modernizare şi refuncţionalizare a imobilului efectuate de RA-APPS, s-au ridicau la peste 13,8 milioane de lei. Interesantă evaluare. Probabil înainte de reabilitare prețul de inventar era de 20 Milioane!!! Cine va fi fericitul cumpărător? tot Hungaria””.
Curand il vor vinde.