Povestea din spatele pelerinajului de „pocăinţă” al Papei

Papa Francisc, pelerinaj de penitență în Canada.

Călătoria pe care Papa Francisc o va efectua în Canada săptămâna viitoare va fi un „pelerinaj de pocăinţă”, a anunțat duminică suveranul pontif, care şi-a exprimat speranţa că vizita sa va ajuta la vindecarea „răului îndurat”, comis împotriva indigenilor de către preoţii şi călugăriţele Bisericii Romano-Catolice aflaţi la conducerea şcolilor rezidenţiale unde aveau loc abuzuri, informează Reuters.

Călătoria apostolică va avea loc în perioada 24-30 iulie şi va include cel puţin cinci întâlniri cu nativi canadieni. Papa Francisc şi-a luat angajamentul că îşi va cere scuze pe teritoriul lor de origine pentru rolul Bisericii în şcolile sancţionate de stat, care au căutat să elimine culturile indigene.

„Din păcate, în Canada, mulţi creştini, inclusiv unii membri ai ordinelor religioase, au contribuit la politicile de asimilare culturală care, în trecut, au dăunat grav, în diferite feluri, populaţiilor native”, a spus Papa Francisc în discursul său săptămânal adresat duminică celor prezenţi în Piaţa Sf. Petru.

Aproximativ 150.000 de copii au fost luaţi cu forţa din casele lor. Mulţi au fost supuşi la abuzuri, violuri şi malnutriţie în ceea ce Comisia pentru Adevăr şi Reconciliere a numit în 2015 „genocid cultural”.

Scopul declarat al acestor şcoli, care au funcţionat în Canada în perioada 1831-1996, a fost de asimilare a copiilor indigeni. Acestea au fost conduse de culte creştine în numele guvernului, majoritatea de către Biserica Catolică.

Aceste şcoli s-au aflat în centrul discuţiilor dintre Papa Francisc şi indigeni, care au avut loc la Vatican în martie şi aprilie. Reamintind aceste întâlniri, papa a subliniat duminică faptul că şi-a exprimat „durerea şi solidaritatea pentru răul pe care l-au îndurat”. „Mă pregătesc să efectuez un pelerinaj de pocăinţă care, cu harul lui Dumnezeu, sper să poată contribui la parcursul vindecării şi reconcilierii care a fost deja început”, a spus suveranul pontif.

Papa va vizita Edmonton, Maskwacis, Lac Ste. Anne, Quebec şi Iqaluit din teritoriul arctic al Canadei. El va rosti nouă omilii şi va oficia două slujbe.

Scandalul recurent al acestor şcoli a izbucnit din nou anul trecut după descoperirea rămăşiţelor a 215 copii pe locul unei foste şcoli rezidenţiale pentru minori indigeni, Kamloops, din provincia vestică Columbia Britanică, închisă în 1978.

Descoperirea a condus la noi solicitări pentru asumarea responsabilităţii. De atunci, au fost găsite alte sute de locuri de înmormântare nemarcate.

Papa Francisc a fost ales în această funcţie la aproape două decenii de la închiderea ultimei astfel de şcoli.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

17 Comentarii

  1. Pocainta inseamna renuntarea la ratacirea romano-catolica si revenirea la ortodoxie !
    Altfel, e inca o ipocrizie menita a intari influenta iudeomasoneriei care stapaneste occidentul catolic de mai bine de 5 veacuri…

  2. Nimic despre escrocheria de 2.000 de an cu comunistul din Nazaret ?

  3. „150 000 copii luați cu forța, abuzuri, violuri, malnutriție, genocid cultural ,culte creștine–BISERICA CATOLICĂ ,1831- 1996,215 rămășițe de copii-terenul unei școli, alte sute de locuri de înmormântare nemarcate descoperite după 1978,”
    Și eu care am crezut că–Canada a fost țara democrației ,indulgenței, iubirii de aproapele,!!!DECI să nu ne mai mirăm că-n U”kraina acționează atâția „„pușcași arțarieni” anti ruși plătiți de jelensky”.

  4. De ce nu merge să-l viziteze pe Bideu, că doar e catolic de-al lui?

  5. Papa nu mai lupta pentru pace in Ucraina.Il supara pe bideu.

  6. N-am auzit pana acum de anticrist pocait.Dar in lumea progresista ,din moment ce un barbat poate deveni femeie sau invers ,orice e posibil.

  7. Fodbaliatoru’ Francisco e un bou.
    Dacă Biserica Catolică va insista să mai numească dupa el papi de pe alte continente, catolicismul va muri în Europa….[Rumburak]

  8. Pai nu vroiau parca sa-l beatufice pe Paulică al !!-lea?
    Nu era papă prin ’90?
    Nu stia Paulică, de ai lui din Canada?
    Escroci sau cum sa-i califici pe poponauții ăștia?
    SILĂ!

  9. Pupa-l in cvr pe dictatorul Trudeau, spala-l bine de r@h@tul de pe el. Popa Woke in iad ajungi alaturi de toti fratii tai Trans WOKE

  10. Ar trebui să meargă și la Jasenovac, unde a funcționat cel mai mare lagăr de exterminare croat. În Statul Independent Croația au funcționat și 26 de lagăre de exterminare a copiilor. La masacre au luat parte și peste 1.000 de popi catolici. Căutați pe net cartea „Magnum crimen” a teologului croat Victor Novac (devenit partizan), publicată în 1948. De o cruzime feroce s-au dovedit însă și sârbi croatizați, cel mai cunoscut fiind Max Luburic, comandantul lagărului Jasenovac. Nu vă mirați nici că malorusii, pardon, ukrani, sunt cei mai mari dușmani ai velikorușilor. Mai mare ură decat cea frățească nu există. Mai cu seamă când se amestecă insularii (cei care au prelungit cu un veac existența Imperiului Otoman). Dar, deh, pe cine mai interesează istoria….

  11. Constat că cotidianul (scuzați cacofonia) publica doar comentariile propriilor angajați, care scriu sub diferite pseudonime. Articole noi, apărute cu un minut înainte, au deja 10-12 comentarii. Iar comentariile cititorilor așteaptă moderare ori sunt din start respinse. Gata, nu vă mai citesc. Forumul vostru e o jalnică făcătură.

  12. @tomlin,

    „Nimic despre escrocheria de 2.000 de an cu comunistul din Nazaret ?”

    I-ati medicamentele de urgenta, ca mai ai un pic si-ti face implozie si ultimul neuron functional.

  13. Prostia ingroapa Romania Da ma, Isus a fost un impostor daca vrei sa stii. Si apropo,de ce a mai fost crucificat daca dupa 3 zile a inviat? Ce rost a mai avut sacrificiul ? Asta da impostura,era asigurat ca e vax cuiele din maini si picioare ca oricum mnezeu il invie. Si apropo, a murit si fara lumanare si fara spovedanie si fara impartasanie. Deci e un impostor sadea. Medicamente sa luati voi care aiuriti in numele unei iluzii.

  14. Dar legionarii ortodocsi si-au cerut iertare pentru crimele lor? Leprele BOR isi cer scuze pentru anii de sclavie a robilor din fostele tari romanesti?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.