Nimeni nu și-a dat seama că Partidul va întoarce foaia într-o bună zi. De fapt nici nu ne stătea mintea la așa ceva. Era poate preocupați să înțelegem în ce fel de univers trăim. Eram melancolici și poematici pentru cei doi sori care spânzurau peste planeta noastră portocalie scoteau un sunet straniu în fiecare dimineață. presupun că aceste stări de perplexitate erau generate de undele sonore care veneau printre norii roz. Cu doi sori deasupra capului sigur că-ți vine toată ziua să scrii poezii și să visezi la tot felul de lucruri stranii. Într-o bună zi nu știu care a descoperit că mare parte din corpul nostru era format din bacterii minuscule. Asta a schimbat radical gândirea despre noi ca ființe în univers.
Dintr-odată ne-am dat seama că mare parte din gândurile noastre nu erau gândurile noastre ci gândurile acelor bacterii mititele care mișunau în voie pe structura bănuită a corpului nostru. Această descoperire a generat tot felul de polemici în craterele în care locuiam. La început, polemicile au fost cam anemice dar apoi toată lumea s-a inflamat. Preocupați să ne impunem punctul de vedere, nu am băgat de seamă când s-a născut Partidul. El a crescut cu repeziciune, tot mai mulți exaltați înscriindu-se în rândurile lui fără prea multă vorbărie. Prin mai toate craterele, Partidul și-a înființat organizații puternice astfel că în mai puțin de un an cosmic întreaga noastră planetă a fost pusă sub observație directă.
Nu ne-a trecut prin minte că ăsta va fi începutul dictaturii. Noi eram în continuare preocupați de felul în care bacteriile care ne alcătuiau produceau un flux de gânduri atât de interesant. Treptat, polemicile s-au preschimbat în certuri și conflicte fățișe. Nu știu cum s-a întâmplat asta. Partidul a declarat la început că nu e interesat de polemicile noastre. Dar, după puțin timp, Partidul a început să controleze aceste polemici și chiar să le orienteze într-o direcție care nu ne-a fost clară de la bun început. E ciudat că nu ne-am dat seama ce se întâmplă de fapt. Asta a fost marea noastră eroare. S-a instaurat un climat de neîncredere în scurt timp.
Când primăvara cosmică s-a încheiat, Partidul a interzis organizarea Marelui Festival Floral. Motivul ni s-a părut ilar dar el s-a transformat în tot felul de interdicții care ne-au răpit libertatea. Partidul a hotărât că florile răspândeau un virus vegetal periculos și că din această pricină trebuia ca Marele Festival Floral să nu mai fie organizat niciodată. Vestea a căzut ca un baros peste noi. Mulți au vrut să protesteze dar Partidul a dispus arestarea lor. Invocarea celor doi sori care străluceau peste planeta noastră a fost un alt demers pe care Partidul l-a construit cu multă abilitate în dorința lui expresă de a ne răpi libertatea. Am fost sechestrați în cratere fără drept de apel. Am continuat să comunicăm unii cu alții prin sistemul secret de tunele populare. Ne întâlneam de cum cădea întunericul și ne luam la harță acuzându-ne reciproc pentru că am fost atât de proști să lăsăm Partidul să pună mâna pe putere. Unii dintre noi au depus armele, s-au lăsat înfrânți. Unii au murit pur și simplu de supărare, alții s-au sinucis. Un val de neîncredere a cuprins toate craterele de pe planeta noastră.
Frica, groaza, delatoria, egoismul, ura au început să se răspândească foarte repede. Metafizica a murit dintr-odată și am rămas cu toții fără orizont. În acele clipe de groază însă s-a întâmplat ceva extraordinar! Ne-am trezit că un curent de gândire curajoasă ne umple mintea. Ne-am dat seama că erau gândurile bacteriilor. Bacteriile ne împingeau pur și simplu la acte curajoase, periculoase, foarte periculoase pentru Partid.
Totul a culminat cu Mare Asalt al Verii. Când cei doi sori s-au arătat pe cerul planetei noastre, un imbold de neoprit ne-a ridicat din cratere ca și cum am fi fost o singură ființă. Am asediat Partidul în cele mai ascunse unghere ale planetei. Spre seară, valuri de sânge inundau străzile zgrunțuroase, bombardate din când în când de asteroizi. Marele Asalt al Verii a rămas ca o flacără în amintirea noastră. Un Consiliu Planetar ad-hoc a hotărât ca niciodată să nu mai ia ființă un partid pe planeta noastră. Eram de fapt cu toții un ocean de bacterii. Și astăzi, acest ocean de bacterii călătorește liber prin univers în căutarea unor noi adevăruri cosmice. Asta e, pe scurt, povestea noastră.
Si la noi aici, ar trebui desfiintat guvernul. „comisiile de specialitate si expertii” oms ar trebui sa dispara. desfiintarea oms imediat. recomandarile „lor” nu sunt legile noastre. cine a primit bani pentru transformarea noastra in cobai mengele pentru arme biologice de distrugere in masa? OMS / BILL GATES / SOROS? ne vrem vietile inapoi. Vrem LIBERTATE SI VIETILE INAPOI. CONDAMNAREA CELOR VINOVATI DE GENOCIDUL BOLNAVILOR CRONIC DIN FATA SPITALELOR PUSTII SI DISTRUGEREA ECONOMIEI. INCALCAREA FLAGRANTA A DREPTURILOR OMULUI ODATA CU ACTIVAREA ART. 15 CEDO – DIN LUNA MARTIE ACTIVAT SI IN ZIUA DE ASTAZI ! ARESTAREA PRINTR-O LEGEA ORWELLIANA DE „INTERNARE SI EDUCARE” A OAMENILOR SANATOSI, PENTRU A-SI SCHIMBA MODUL DE GANDIRE – SOCIETATE CHINA.
https://www.youtube.com/watch?v=6KXtspnYtLU
https://youtu.be/WmId2ZP3h0c
https://humansarefree.com/2020/04/bill-gates-vaccine-crime-record-496000-paralyzed-children-in-india-and-more.html