În 2012, celeba comedie muzicală argentiniană “Tango Pasion” a sărbătorit 20 de ani de existenţă, de-a lungul cărora a cunoscut distribuţii de clasă şi numeroase versiuni în cele peste 3.000 de reprezentaţii în lumea întreagă.
La începutul acestui an, spectacolul este în turneu în Europa, mai ales în Franţa. La Paris, el face escală la “Folies Bergère”, din 29 ianuarie până în 17 februarie.
Spectacolul de acum este a şaptea versiune prezentată publicului, după celebrul “Tango Argentino” şi apoi “Tango Pasion”, prezentat în 1996, la “Théâtre des Champs-Elysées”, conceput de Hector Zaraspe şi Mel Howard.
În 1982, după mai mulţi ani în care spectacolul “Tango Argentino”, creat de Hector Orezzoli şi Claudio Segovia, triumfa pe Broadway, Mel Howard şi José Libertella au hotărât să creeze “Tango Pasion”, un spectacol care depăşeşte condiţia de show de varietăţi. Împreună cu coregraful Hector Zaraspe, argentinian stabilit în Statele Unite, şi cu pictorul Ricardo Carpani, un alt argentinian trăind între Paris şi Buenos Aires, au imaginat o istorie a Tangoului, în mai multe tablouri. Un premiu “Latino Grammy” recompensa, în 2003, noua producţie.
Solourile marchează momentul mai modern al spectacolului
După moartea, în 2010, a lui Juan Carlos Zunini, o nouă generaţie de dansatori a preluat spectacolul, iar conducerea muzicală a fost încredinţată lui Gabriel Merlino, bandeonist care a evoluat sub direcţia lui Zunini, iar la începutul anilor 2000 a avut chiar şansa de a cânta alături de Jose Libertella. Pentru Zunini, nepotul unui cunoscut muzician de tango din perioada de aur a acestuia, “tangoul este emoţie. El înseamnă amintiri din copilărie despre străzile colorate din Buenos Aires, despre adunările de familie şi emoţia vieţii şi a dragostei”.
Direcţia artistică este asigurată, din 1994, de Osvaldo Ciliento, care, după 1982, a dansat tango cu cele mai importante orchestre de gen. El urmăreşte revitalizarea repertoriului original pentru că “tangoul a suferit transformări în toate epocile, şi în muzică, şi în dans”, chiar dacă esenţa lui a rămas aceeaşi.
Iniţial un dans al barurilor de cartier, al cabaretelor şi al prostituţiei, tangoul este epurat de componenta lui sexuală accentuată, prin umor, prin şicul costumelor, păstrându-şi însă amprenta senzuală accentuată.
Vârtejul dansului a cucerit saloanele
Numerele pseudo-contemporane dau strălucire spectacolului, fie că este vorba despre cupluri, sau despre solouri în care mişcările suple au o incredibilă tensiune.
Nou spectacol al trupei uimeşte încă de la început. Picioarele se întâlnesc sau se despart, într-o adevărată broderie a mişcării, spectatorul nereuşind întotdeauna să descopere cui aparţin. Şase cupluri execută o serie de figuri ce impun uneori un incredibil dialog corporal. Mişcările se înlănţuie de la un dansator la altul, antrenează perechile în spaţiu, în salturi, treceri peste şoldul dansatorului, căderi la pământ, partitura feminină oferind momente strălucite.
Cortina se ridică descoperind o cafenea din Buenos Aires, din anii ’40. Într-o ambianţă plină de fum, perechile de dansatori se apropie şi se depărtează într-un vârtej al seducţiei.
Pasiune şi virtuozitate
După un prim act dedicat tangoului tradiţional, urmează un dans mai contemporan care, pornit din mahalalele Buenos Aires-ului, a cucerit saloanele după câteva decenii. În sunetul răscolitor al bandoneonului, cele şase cupluri de dansatori, printre cei mai buni din lume, evolueză cu uşurinţă şi virtuozitate. Femei elegante sunt conduse în dans de necunoscuţi pe care îi părăsesc apoi fără să le arunce măcar o privire, lăsând în aerul saturat de fum şi parfumul şampaniei înfiorarea unui miraj. Trupuri cambrate, tocuri înalte, fuste despicate adânc, mustăţile bărbaţilor şi strasurile de la gâtul dansatoarelor, totul este perfect.
“Tango Pasion”, scria un critic, este pentru acest dans ceea ce “Lacul lebedelor” înseamnă pentru baletul clasic. Boema genului este esenţializată milimetric. Fiecare mişcare pare lipsită de orice efort, fiecare privire ivită de sub un borsalino se înscrie perfect în scenariu. Figurile sunt codificate, compunând un adevărat ritual. Dansatorii sunt emblematici. Ei recompun atmosfera incomparabilă a Buenos Airesului, acest oraş singular, chiar suprarealist.
Senzualitatea şi dragostea, adevăratele subiecte ale tangoului
Este un spectacol care ar trebui să-i mulţumească pe purişti, prin îndrăzneala artistică şi fizică, prin energia dansatorilor care transpare în fiecare gest, în fiecare mişcare. Fulguranţa paşilor, subtilitatea jocului de picioare, amestecul de muzică, dans şi cânt subjugă spectatorul.
Calificat drept capodoperă de critica internaţională, spectacolul recreează o lume prin muzica unor piese ca “Ojos Negros”, “Don Juan”, “Café”, “Domínguez”, “Selección de Milongas”, “Cumparsita”, “Malena”, “Muerte del angel”.
Orchestra “Sexto”, formată din opt muzicieni, “discretă, dar perfectă”, interpretează piese semnate de Luis Gardel şi Astor Piazzolla, cei doi muzicieni care au creat cele mai frumoase tangouri din lume, ilustrând istoria de peste un secol a acestui gen muzical. Iar solourile lui Gabriel Merlino sunt ele însele un spectacol, reunind tradiţia şi avangarda.
