Patriarhia Română, revoltată: ”Un act provocator”

Patriarhia Română îşi exprimă deschis îngrijorarea şi dezaprobarea cu privire la marşul Bucharest Pride, care va avea loc în ziua de sâmbătă, 7 iunie 2025, în ajunul marelui Praznic împărătesc al Pogorârii Duhului Sfânt (Cincizecimea sau Rusaliile)”, potrivit unui comunicat transmis joi.

Patriarhia consideră că evenimentul Bucharest Pride este alăturat ”în mod sfidător” sărbătorii religioase menţionate, aceasta din urmă având o conotaţie sfântă pentru întreaga creştinătate. ”Prin urmare, Bucharest Pride este un act provocator şi total nepotrivit mai ales în contextul actual marcat de ideologii seculariste şi tensiuni sociale”. spune instituţia.

Totodată, Patriarhia Română adresează  un apel tuturor credincioşilor ortodocşi ”să intensifice rugăciunea pentru familia creştină, să nu răspundă provocărilor venite din partea participanţilor la marşul Bucharest Pride şi nici să folosească un limbaj ofensator sau un comportament violent faţă de aceştia, fapt care contrazice o conduită demnă de un adevărat credincios al Bisericii Ortodoxe Române”.

”Pentru Biserica Ortodoxă Română, aceste manifestări provocatoare sunt dăunătoare în special pentru tineri şi pentru copii inocenţi. Învăţătura creştină, bazată pe Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, consideră homosexualitatea ca fiind păcat, deoarece aceasta contravine fundamental noţiunii de familie sau căsătorie bazată pe unirea între un bărbat şi o femeie, instituţie întemeiată de Dumnezeu Creatorul universului şi al omului (Facere 2, 24)”, arată Patriarhia în conunicat.

Bucharest PRIDE 2025 va avea loc sâmbătă, marcând 20 de ani de când comunitatea LGBTQIA+ din România îşi revendică drepturile în stradă, afirmându-şi vizibilitatea şi apărându-şi demnitatea, anunţă organizatorii. În prima săptămână a lunii iunie, evenimentul este în plină desfăşurare şi anunţă un maraton de concerte, spectacole, proiecţii de film şi întâlniri comunitare dedicate persoanelor lesbiene, gay, bisexuale, transgender, queer, intersex, asexuale (LGBTQIA+) şi tuturor celor care cred în iubire şi egalitate.

Recomanda [votes_up id=852998]
Author

33 de Comentarii

  1. @singur..
    De ce ai comentat „bolsevici” ??? Bai ana, in Rusia nu se permite asa ceva !! Putin a spus clar ca si in scoli in Rusia nu permite reclama Lgbt !!!

  2. Parca vroiati pro-Europa,ati votat votat contra rusilor care dadeau navala ca sa va reguleze.

  3. Pai daca crezi în asexualitate zurlii ce iubire dai? Nu vedeti ca sunteti zurlii? Iar ala qweer inseamna ciudat dar fara parafilii inseamna ca daca te freci cu castanu esti iubaret? Tampi sunteți ma.

  4. Ha, ha! Raț-ai dreaqu să hiț’ di puochi! Aț’ vrut trotinetișt’ acum las’ să vă-ncalice ca pi trotinete!…Videa-l-aș capră ș’ pi Bănescu!

  5. S-au trezit popii, la alegeri au luat pozitia struțului,aia care o să mărșăluiască sâmbătă o să vină la biserica și o să vă plătească liturghii și alte alea,somn ușor

  6. Acum fix 7 ani am asistat la 3 marsuri in Buc: legionarii, homo si ALDE+PSD. De departe cei mai simpatici au fost homosexualii. Aia dela ALDE,cand au buit pe Calea Victoriei,personalul a incuiat portile terasei (Athenee Palace),mama ce figuri urate…Legionarii,tantosi,rigizi…m-au trecut fiori reci.

  7. la referendum ul pt familie nu au fost, ca scpa Dragnea de puscarie.
    statyi ca vine si UNTOLD satanism pe bune, afisat!!
    luati de la ND!!

  8. Când l-a blagoslovit pe MUCIFER SATANISTUL, marele patriarh știa că marșul a fost autorizat când Mucos- ul era candidat. Așa că IPOCRITUL l DANIEL să tacă și să ia cu lămâie!

  9. Ai lasa, da’ cand i-ai dat binecuvantare si te-ai pupat pa bot cu sataniil asta micu de mucushor cum era bai patriarhule? sau mai bine zis pariarhule.

  10. Intr-o tara condus de BOLSEVICI LEGHEBETISTI sa zicem merci ca nu ne obliga sa ne ducem copiii mici la mars si sa platim intrarea.

  11. Lui Daniel si clanului BOR: l-ați susținut pe Nicușor Dan, ați susținut progresiștii, ceea ce faceți acum este doar o fumigenă, între voi Daniel sunt mulți „fundași” ori nu-i așa ?

  12. patriarhia sa il inlature pe mache b. u.langiu.l so cei ca el. si bul si prorusi. asta e treaba patriarhiei. fara bul in patriarhie, toate dosare le se stiu si toate photo cu bul intre ca pii patriarhiei

  13. Satan de la întemeierea lumii este vrăjmașul lui Dumnezeu și implicit a creație sale Omul,cel rău imită lucrarea lui Dumnezeu încercând să mutileze ce a lăsat Dumnezeu că orânduire ,ce nu știu unui prinși în hățurile întunericului, acești sataniști ,că Hristos fiul lui Dumnezeu,a învins moarte și implicit pe cel rău ,a cărui sfârșit este mai aproape că oricând , Dumnezeu are ultimul cuvânt și va face praf in curând această șandrama a celui rău

  14. in urma in plina iarna Nicusor si-a dus nou-nascuta la proeste, oare n-ar fi momentul sa-si duca si acum copiii sa-i invete sa traiasca fara Dumnezeu?

  15. Patriarhia sa nu-si exprime nici o ingrijorare !
    Poporul roman, cu o majoritate relativa de voturi, dar totusi majoritate,a ales aceasta cale, a progresismului, a lgbt-ismului, a woke-ului in detrimentul normalitatii, a familiei traditionale, a demnitatii omului , a mindriei de a te numi roman !
    Asta este democratia.
    Minoritatea se supune majoritatii !
    Patriarhia a tacut, ba chiar si-a admonestat un slujitor cind acesta a propovaduit normalitatea !
    Acum sa taca !
    Patriarhia sa respecte vointa poporului.
    Nu e loc de regrete tirzii !

  16. Patriarhul asta a votat si acum se revolta ?!! A indemnat sa se voteze asa zisi proeuropeni, care asta vor si razboi .

  17. bine ca s-a trezit si patriarhia sa se bage in seama, pentru ca se stia de mult ca mucusorul bucurestenilor a aprobat aceasta mizerie, dar in timpul campaniei electorale a tacut ca ‘ceva maro’ in carare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.