Până la sfârşitul lunii ianuarie, Muzeul Luvru trăieşte ora Patrice Chéreau. Sub genericul „Figuri şi trupuri”, renumitul regizor de film şi teatru şi-a impus propria punere în scenă a unei părţi din muzeu. Împreună cu Sébastien Allard şi Vincent Huguet a conceput o expoziţie, în scenografia colaboratorului lui preferat, Richard Peduzzi, alăturând aproximativ 40 de opere din colecţiile muzeului, dar şi din cele de la Centrul Georges Pompidou şi Muzeul Orsay, potrivit „iubirilor” sale, amintirilor din copilăria în care vizita sălile alături de tatăl său, pictor, şi de mama sa, care era desenatoare. Dar şi urmărind dorinţele, obsesiile din fimele sale. Scandaloasa „Origine a lumii” a lui Courbet, fotografia unui efeb nud semantă de Nan Goldin (care are propria expoziţie sub girul lui Chéreau) intră în rezonanţă cu unele pelicule regizate de el, cum ar fi „Ceux qui m’aiment prendront le train” sau „L’Homme blessé”. Etalarea relevă sursele sale de inspiraţie şi în selecţia intitulată „În spatele imaginilor”, care retrasează parcursul său regizoral: articole din presă, crochiuri, desene, idei pentru decorurile semante de el însuşi sau de scenograful lui Richard Peduzzi.
Universul lui Chéreau, construit la Luvru, conţine însă şi muzică, dacă ar fi să amintim numai seara de lieduri de Wagner, cântate de celebra mezzosoprană Waltraude Meier, printre pianele amplasate în sălile de artă italiană şi spaniolă, printre vizitatori, îmbrăcată într-un mantou lung amintind de rochia Isoldei din neuitatul spectacol de la Scala din Milano din 2007, de un extraordinar impact asupra publicului, sau de concertul dirijat de Daniel Barenboim.
Şi ce decor mai potrivit pentru o piesă de teatru decât o sală de muzeu, în care picturile par să se prelungească în actul scenic. „Îmbrăţişarea” lui Picasso anunţă scena din cimitir din „Rêve d’automne”, al norvegianului Jon Fosse, pusă în scenă cu această ocazie la Luvru, cu Valeria Bruni Tedeschi şi Pascal Gregorry. Fulgurantele amintiri ale carierei sale s-au concretizat şi în monologul lui Romain Duris „La nuit juste avant les forêts”.
„Căutarea sensului cuvintelor trebuie să se traducă în spaţiu şi locul dintre cuvânt şi spaţiu este actorul”, afirmă Patrice Chéreau. Iar ca o ilustrare a locului pe care trupul îl ocupă în comunicarea între oameni, dansul a apărut şi el pe scena Luvrului patronată de regizor, cu creaţii ale coregrafilor Thierry Thieû Niang, Mathilde Monnier şi Odile Duboc.
Şi, desigur, cinnematograful. Patrice Chéreau nu s-a mulţumit numai cu o retrospectivă a filmelor sale, ci a propus şi câteva pelicule clasice, cum ar fi „Le silence” de Ingmar Bergman sau „Wanda” de Barbara Loden, şi bijuterii pentru cinefili ca „Gerry” de Gus Van Sant, „Râul” de Tsai Ming-liang et „Hunger” de Steve McQueen, „Les Climats” al regizorului turc Nuri Bilge Ceylan, „Adieu” de Arnaud des Pallières, „Sunrise. A Song of Two Humans” de Murnau, „L’Autre”, de Alain Bergala.
Şase filme au punctat cariera de regizor de cinema a lui Patrice Chéreau, începând cu producţia din 1983, „L’Homme blessé”, un discurs despre celebrul „mal de vivre”, trecând prin „Le Temps et la chambre” (1992), „Ceux qui m’aiment prendront le train” (1998), până la secretele întâlniri de dragoste ale lui Jay şi Claire din „Intimité” (2001), la tulburătorul „Son frère” (2003) şi la recentul „Persécution” din 2009, care poate fi văzut de bucureşteni zilele acestea în cadrul Festivalului Filmului Francez.
„Am fost inspirat de ceea ce Luvrul povesteşte prin intermediul acestor portrete, al acestor figuri care mă bulversează”, mărturisea Patrice Chéreau.
Veritabil festival multimedia, programul „Figurile şi corpul” construieşte de fapt, în mintea vizitatorului, prin toate componentele sale, portretul regizorului considerat de critica franceză de film şi de teatru unul dintre ultimii maeştri ai scenei şi ai imaginii.
