Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, patronii Flagas, au fost reținuți de procurori. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, firma deținută și administrată de cei doi a operat timp de trei ani punctul de lucru de la Crevedia, fără autorizație de funcționare.
”În perioada 30 septembrie 2020-26 august 2023, societatea deținută de cei doi a funcționat în mod sistematic prin încălcarea repetată a legii privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL, la punctul de lucru neautorizat din Crevedia. Acest fapt a creat premisele izbucnirii, la data de 26 august 2023, în jurul orei 18.40, a unui incendiu urmat de mai multe explozii, rezultate din acest factor declanșator, ce a condus la decesul a 5 persoane până la acest moment (ultima decedând în cursul zilei de azi) și vătămarea corporală a 54 de persoane, precum și distrugerea și degradarea unor bunuri imobile și mobile, precum și a unor lucrări, echipamente, instalații sau componente ale acestora, consecințe pe care factorii de conducere din cadrul acesteia nu le-au prevăzut, deși trebuiau și puteau să le prevadă.
În cauză s-au efectuat patru percheziții (la sediile a două persoane juridice și domiciliile a două persoane fizice), în urma acestor activități procedurale fiind ridicate mai multe înscrisuri, documente și medii de stocare care vor fi valorificate pe parcursul urmăririi penale”, arată procurorii.
Ionuț Doldurea patronul stației GPL din Crevedia și un asociat al acestuia au ajuns la audieri, fiind aduși cu mandat. Au fost chestionați de Parchetul General. Ionuț Doldurea este fiul primarului din Caracal, Ion Doldurea.
Au trecut zece zile de la exploziile din Crevedia. Au murit cinci oameni, iar alte 58 au fost rănite. Ionuț Doldurea și un alt asociat al firmei, Cosmin Stângă, care deținea stația GPL au refuzat să discute cu jurnaliștii prezenți acolo.
Avocatul acestora a declarat că e prima dată de la producerea exploziilor când patronii firmei GPL sunt chemați la Parchet și că nu știe de ce a fost chemat clientul său. „Nu am niciun mesaj acum. O să aflăm şi noi (care sunt acuzaţiile, n.r.). Nu ştiu mai multe”, a spus avocatul.
Ionuţ Doldurea este fiul primarului PSD din Caracal, Ion Doldurea. Primarul a anunţat că a luat decizia de a se suspenda din calitatea de membru al PSD şi, implicit, din orice altă funcţie politică deţinută.
Potrivit unui document citat de G4Media, Ion Doldurea apare printre cei doar șapte membri PSD de la nivel național care au ajutat partidul cu sume mai mari, fiind incluși in raportare la categoria „Lista membrilor de partid care au plătit în anul 2020 cotizații a căror valoare însumată depășește baremul de 10 salarii de bază minime brute pe țară”.
– Romania Feuda Pesede
– evul mediu intunecat
& Probabil că i-au descoperit niște procurori care aveau ”competențe”, pe zonă, după ce a bubuit, ?
Audieri facute seara spre noapte ca la KGB-Securitate in anii 50. Cum poate un om sa se apare, sa faca declaratii sa-si aduca aminte corect de fapte dupa 6-10 ore de audieri seara tarziu ?? Nimeni din tara asta nu mai realizeaza toti judecatorii si procurorii s-au obisnuit cu abuzul si absurdul. Audierile facute noaptea sunt daca tocmai s-a facut o crima si trebuie luata o decizie imediata de arestare preventiva. Ori aici patronii au fost chemati dupa cinci zile dar evident adusi seara!
Ce înseamnă „patron”? În legislație nu există acest termen. De fapt cei doi sunt co-proprietari ai firmei. FAptul că cineva este proprietar al unei firme, în orice proporție, nu determină nicio responsabilitate a acestuia fată de ce face firma. Sunt milioane de romani proprietari, prin actiuni, la Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Transgaz, Petrom. Plus toti cei proprietari indirecti prin fondurile de pensii sau investitii. Ca sa nu mai spun ca si statul roman este co-„patron” la aceste companii și la multe altele. Adica daca se rupe un baraj, explodează o rafinarie, accident nuclear etc, politia trebuie sa aresteze pe toți proprietarii acestor companii, cei care detin actiuni adica, inclusiv pe reprezentantiii statului co-patron si el la aceste companii? În realitate doar administratorii au raspundere legala. Se intelege că doar Doldorea este administrator al firmei. Celalalt ar fi doar actionar, ceea ce din punct de vedere legal nu ar trebui sa insemne nimic. S-a folosit mesajul acesta si cu „patronii” de la Colectiv.
Nu-i vinovat cine cere, ci cine da! Nu-i vinovat cine fura, ci cine îl lasă sa fure! Succesuri stat român ziro barat! De ce nu se fura pe vremea lui Ceaușescu? Fiindcă organele statului le baga frica in oase și avea și informații la minut! In statul liberal minimal,fiecare își face dreptatea sa!
@ Cică p’ăștia de la instituții i-ar fi trezit bubuitura și ar fi găsit și pe unii să-i pună vinovați, că le-au stricat ,,somnul de frumusețe și de speciali”, ?
dl Ghilezan a comentat ca:localinicii cumparau la pret mic si acum au ramas si fara aceasta sursa…
Vraja marii! Organele statului care trebuiau să ia măsuri de prevenție trebuie arestate! Ii baga la zdup pe doi golani in timp ce organele se fac că lucrează! Maine va fi mai rău!
Rezolva patronii.
Ii elibereaza sub control judiciar, platesc distrugerile si daune morale, totul cu bani.
Dosarul se va face pierdut pe drumuri intortocheate si interminabile ale justitie.
Nu va fi nimeni condmanat. La dosarul legat de Colectiv dupa 8 ani nu s-a decis nimic faptele aproape ca se prescriu.
Da, ieri întrebam de ce nu au fost reținuți si de ce nu li s-a pus sechestru. Azi intreb de ce asa tarziu reținuți și fără sechestru pentru despăgubirile care se impun. PS: Clasică tergiversare!!!
probabil pentru ca a facut urat Ambasada Nigeriei!
-a nu se confunda:
Niger,aia cu scuturarea jugului colonialist si imperialis,
baietzii buni la ei acolo= 30 de milioane.
Nigeria-aia cu export de colorati pentru STRAMUTARE SI COLONIZARE
=200 de milioane,
VA JUCATI CU FOCUL!!!!!!
e adevarat:
pentru nigerian romanu isi doneaza si sangele
si in curind fata & nevasta.
MASURI eficace impotriva drogatilor in scoli si la volan, dati aceste masuri la guvern si ministere daca vreti sa se schimbe ceva !!!!
O măsură eficace de a scăpa de drogați in școli este de a le face testul de singe dacă s-au drogat iar dacă sint pozitiv să fie exmatriculați sau să repete
anul școlar, atunci vom vedea dacă părinții îi vor mai apăra pe drogalaii lor needucați.
Cum spunea cineva testele de droguri să fie făcute începând cu politicienii paraziți, militenii securiști și tot sistemul mafiot în același timp cu restul populației. În USA la angajare la joburi specializate ( companii high tech si altele) se cere pe bună dreptate testul antidrog.
Cum se cere cazierul așa să se ceară și testul antidrog, ambele fiind cerute în USA la angajări.
Și la cererea de permis de conducere test antidrog, te droghezi nu ai voie să conduci și nici dreptul de permis, probă eliminatorie testul antidrog.
VREAU UN RĂSPUNS:DACĂ CREVEDENII ÎȘI UMPLEAU BUTELIILE ÎN ACEASTĂ LOCAȚIE -DACĂ DA- ATUNCI DE CE N-AU RECLAMAT PÂNĂ ACUM? DACĂ NU ATUNCI UNDE SCHIMBAU BUTELIILE?
9 zile???
Oricum, va dura 7-8 ani judecata si dupa aia inca 7-8 ani prin tarile calde si dupa aia inchidem dosarul.
Spectacol total! La fel ca la „Colectiv”! Presa sa trăiască! Succesuri!
Nici n-are rost sa-i mai dati numele. Direct judecatatorii sa-i dea sentinta: „Il gasim pe fiul primarului din Caracal vinovat”. Pare-se ca ceea ce este cel mai important in acest caz este ca e fiul primarului dintr-un alt oras. Si ca acel primar are hotel si restaurant ceea ce in comunism este foarte grav si se pedepsea direct cu moartea.