Traian Băsescu a făcut în acest week-end o declaraţie şocantă.„Îmi pare rău pentru cele 127 familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010. Pe fond, aceste familii suporta consecinţele unor acţiuni politice îndreptate împotriva mea”. Analizând cu atenţie spusele fostului preşedinte, trebuie să recunoaştem că are dreptate. Pentru că nimeni nu poate nega existenţa unor acţiuni politice împotriva persoanei sale. Numai că Traian Băsescu este fix, ultima persoană care are dreptul să se pronunţe în astfel de chestiuni. Pentru simplul motiv că astfel de „acţiuni politice” reprezintă ceva ce chiar el a patentat. Una dintre metodele prin care s-a menţinut la putere a fost chiar „acţiunea politică” îndreptată împotriva adversarilor politici. Şi mai este ceva: lui Traian Băsescu îi pare rău de problemele pe care le au cele 127 de familii din comuna Nana. Nu doar lui, cred că tuturor trebuie să ne pară rău de problemele respectivelor familii. Numai că Traian Băsescu uită un lucru elementar: cine a provocat aceste probleme? Cine a aranjat ca angajaţi ai primăriei, ca o firmă paravan (italiană, monegască sau română nu are importanţă) şi un oficial (Adrian Rădulescu, fost secretar de stat, deputat şi ulterior consilier prezidenţial) să facă „un milion” de jonglerii şi inginerii funciare pentru ca el (prin Ioana Băsescu, a recunoscut oficial „intermedierea” fiicei) să aibă comasate aproape 300 de ha de teren agricol? Chiar el, Traian Băsescu în persoană. Deci o minimă decenţă l-ar fi obligat pe Traian Băsescu să stea în banca lui şi să nu comenteze ceva.
La două spătămâni după ce a fost încarcerată, Monica Iacob Ridzi scrie pe blogul ei: „Sistemul medical in Penitenciar nu este bine gândit. Asistenţa medicală de specialitate este bine reglementată în lege, dar greu aplicabilă în practică (…) Pentru condiţiile din Penitenciare vinovaţii sunt cei care, subfinanţând in mod constant Administraţia Naţională a Penitenciarelor, au generat o situaţie critică în acest moment”. Monica Iacob Ridzi are dreptate. 100% are dreptate. Dar şi în cazul ei avem o mare problemă. Ce a scris ea pe blog nu reprezintă o noutate. Am citit şi recitit aşa ceva în mai toate ziarele din Românoia în ultimii „n” ani. În 2009 Monica Iacob Ridzi, săptămânal se aşeza la uriaşa masă dreptunghiulară din sala de şedinţe a guvernului Boc I şi chiar dacă avea calitatea de ministru al tineretului şi sportului, era perfect îndreptăţită să ridice problema condiţiilor precare din penitenciare. Este imposibil să nu fi ştiut despre ce este vorba. Pentru că fiecare ministru primea şi primeşte, zilnic, la prima oră a dimineaţii, o amplă revistă a presei. Poate dacă Monica Iacob Ridzi lua poziţie – să nu uităm că procentul tinerilor aflaţi în detenţie este destul de mare – şi solicita ministrului de resort şi premierului (pentru cine nu ştie, în şedinţă de guvern un ministru poate ridica şi probleme care nu ţin strict de portofoliul său) să se aplece asupra chestiunii condiţiilor din penitenciare, poate alta ar fi fost situaţia acum. Ca să nu mai vorbesc şi de cei peste 600.000 de euro de la ministerul dnei Ridzi care doar pe hârtie au ajuns la manifestările din ziua de 2 mai 2009 (manifestări organizate de alte entităţi private), şi despre care nu se ştia oficial unde au ajuns. Barem cu aceşti se putea rezolva cât de cât, problema medicaţiei în unele penitenciare.
Şi Elena Udrea a pierdut un bun prilej de a tăcea. „Această stare de fapt – în care oameni acuzaţi de fapte similare au parte de pedepse diametral opuse, deşi acţionează în acelaşi sens – dă măsura caracterului puternic arbitrar sau discreţionar al felului în care se încearcă înfăptuirea anchetelor penale în aceste cazuri”, a afirmat sâmbătă fosta ministresă. Nu pentru că nu are avea dreptate, trebuia să tacă. Ci pentru simplul motiv că şi ea se află printre ultimele persoane care ar trebui să se pronunţe în ceea ce priveşte procedurile judiciare. Cât a fost la putere, deşi au existat informaţii clare care o încriminau, niciun procuror nu a pomenit numele de Elena Udrea în anchetele sale. Niciun procuror nu a verificat dezvăluirile din mass-media ce o vizau pe cea numită „fosta blondă de la Cotroceni”. Mai mult, pe 22 decembrie 2010, în calitate de procuror general al României, Laura Codruţa Kovesi, aflată undeva într-un oraş prăfuit de provincie, a sunat la Agerpres şi a dat un comunicat prin care anunţa că pe 21 decembrie Parchetul General a dat NUP pentru Udrea. Era necesar acest anunţ, pentru că exact la ora apariţiei comunicatului, Elena Udrea era audiată la Parlament pentru un nou portofoliu în guvernul Boc 2. Şi nu se ştie dacă ar fi primit aviz favorabil fără comunicatul dnei Kovesi.
Un alt politician care ar fi trebuit să se abţină pe o anumită temă este Victor Ponta. „Nu mă bucur niciodată când văd femei în cătușe, chiar dacă sunt adversare politice, chiar dacă au făcut ceva rău”. Nimeni nu poate contesta această declaraţie. Victor Ponta are perfectă dreptate. Dar este o declaraţie „întârziată”. Ar fi trebuit să spună aceste lucruri încă din primele zile când o fostă procuroare a fost „defilată” prin faţa camerelor de luat vederi cu cătuşe la mâini. Putea să o spună şi după ce a început tele-nuvela Udrea. Mai ales că era acoperit de lege şi de regulamente, care spun foarte clar când se utilizează imobilizarea unui reţinut sau deţinut. Spunând ce a spus abia acum, foarte multă lume poate considera că a făcut-o după ce sora şi mama sa au făcut scurte vizite la DNA. Şi nimeni nu poate fi acuzat de proces de intenţie.
