Cred că mă las de meserie și mă apuc de altceva, zice Paul.
De ce?
Nu prea mai găsesc de lucru, răspunde el.
Paul Dobre este un tapițer de artă. Dintr-un cadru de scaun sau de fotoliu, cu o țesătură bine aleasă reface o piesă veche de parcă ar pregăti-o pentru un muzeu. Obiectul rămâne cu patina timpului, dar și cu aerul de lucru perfect conservat. Într-un fel, Paul Dobre este un soi de artist: reface trecutul obiectelor de mobilier. Paul Dobre este un artist. Reconstituie timpul trecut al unui scaun, al unui fotoliu, al unei mese sau al unui dulap.
– Cum de te-ai apucat de tapiseria de mobilă?
Paul nu este un om vesel. E mai degrabă un mare tăcut. De fapt, meseria lui vine dintr-o tristețe. La 14 ani și-a pierdut tatăl. Era cel mai mare dintre cei trei copii ai familiei lovite de o năpastă. Cineva trebuia să muncească și să să scadă presiunea asupra unei familii alcătuită din trei copii și o femeie speriată de singurătate. Şi Paul a fost primul care a plecat la un unchi, un tâmplar și tapițer, care i-a pus în față un cadru de scaun. Şi copilul de 14 ani s-a învârtit în jurul obiectului hăcuit de timp, din care n-a mai rămas decât scheletul de lemn și urmele cuielor. Așa a început lunga meditație de tapițer şi restaurator de mobilier a lui Paul Dobre.
– Oare cum o fi arătat scaunul ăsta cu o sută de ani în urmă? Sau cu cincizeci de ani înaintea mea? Şi mă sucesc în jurul lui, îl ating, îl mângâi, închid ochii, mă gândesc în ce material i-ar sta mai bine, caut niște albume de mobilier, cataloage de licitație și tot felul de fotografii pentru a mă apropia de cadrul de lemn de pe care trecerea oamenilor a jupuit totul. E ca și cum aș întoarce înapoi un lucru care e în drum spre gura sobei, zice Paul.
Paul Dobre lucrează tapiserie din delicatețe și din singurătate. Privind încremenit mobilierul degradat de trecerea anilor a ajuns un om tăcut, aproape însingurat, încercând să răspundă la câteva întrebări ale trecutului? Oare cum arăta fotoliul acesta prin 1930?
Dar măsuța din care n-au mai rămas decât două picioare? Paul petrece ore întregi în fața unui obiect vechi de mobilier. Încearcă întâi să îl reconstituie cu ochii minții. Apoi să îl încadreze într-o epocă și într-un stil. Abia când îl vede cu ochii minții începe migăloasa muncă a reconstituirii. În liniște, singur, ore, zile, uneori săptămâni.
– Îmi place că salvez câte un scaun sau câte un dulap, zice Paul.
Paul Dobre este dezamăgit de mobilierul modern. Placaj, rumeguș, pânză și PFL. Toate produse pe bandă rulantă. Şi la sfârșit, toate iau calea gunoiului.Nu se mai repară.
-O lume de ocazie, zice Paul. Nimeni nu mai repară nimic. În câțiva ani cine o să mă mai cheme la o reparație?
S-ar putea ca spaima generată de producția de serie să fie adevărată. Lumea nu mai are timp de unicate sau de recondiționări. În blocurile înghesuite chiar nu mai există mult spațiu pentru tapiseria de artă. Acolo se poartă geometra, pânza și rumegușul presat.
Paul Dobre din Cățelu, un sat înghițit de Bucureștii marilor dezvoltări imobiliare, este un soi de artist al trecutului. Lucrează pe urmele acestuia până când îl salvează și îi dă acestuia un farmec de obiect viu. Uneori arată de o sută de ori mai frumos decât cele noi.
Fără să realizeze cu adevărat ce se petrece cu el, Paul Dobre are o vocație de salvator al secvențelor de trecut. În felul său, e mai mult decât un artist. Este un soi de arheolog în lumea obiectelor pe cale de dispariție.
L-am văzut de câteva ori concentrat asupra unei vechituri sau încercând să restaureze o piesă de mobilier defect. O muțenie de om legat de munca lui mai rău decât cel care a desenat scanunul, fotoliul, masa sau dulapul încercat de timp. I-am spus că voi scrie despre el. Felul în care o face m-a impresionat. Şi delicatețea unei relații cu obiectele vechi pe care n-o găsești la prea mulți oameni din această lume grăbită și enervată.
– Şi la ce îmi folosește, a întrebat Paul Tapiţeru?
– La ceva mai este folositoare și vorba bună, de exemplu imprimi pe niște coli albe articolul meu, scrii pe marginea lui un număr de telefon și îl strecori în cutiile poștale ale vilelor din Dorobanți, din Domenii și din Cotroceni.
– Şi?
– Şi stai și aștepți. Poate te sună cineva!
Probabil că la această oră Paul stă pe gânduri și așteaptă un semn, încercând să afle dacă lumea mai are nevoie de adevărați artiști într-ale tapițeriei.
