Într-o perioadă cumplită ca aceasta, este esenţial să avem o alternativă. Alternativa presupune în primul rând Opoziţie şi proiect politic. Din păcate, cele trei partide politice care alcătuiesc puterea şi opoziţia sunt într-o situaţie chinuitor de asemănătoare. Par a suferi cam de aceleaşi boli.
La PDL, unitatea stilistică este aproape de perfecţiune. Aceeaşi tipologie umană, aceleaşi caractere. Chiar şi vârsta îi aseamănă. Să nu mai vorbim de foamea de bani şi putere. În loc să fie partidul care se întoarce la popor, cum zicea cândva comandantul absolut al acestei grupări, PDL a devenit o forţă spoliatoare cum România n-a mai cunoscut până acum. Chiar şi luptele interne pornesc de la împărţirea banilor! Cele două tabere îşi dispută ministerele cele mai bănoase. Chiar şi ANAF şi Garda, Finanţele şi Internele nu sunt decât unităţi de făcut bani. Bani pentru titulari şi bani pentru partid. Până când PDL nu va fi stopat din uriaşa operaţiune de colectat fonduri, nu va putea fi oprit din parcursul său devastator. Lupta pentru bani şi putere face ca grupările de bază să se concureze la sânge. Cine strânge mai mult şi cine cotizează mai vârtos?Gruparea de la Arad, socotită o adunătură de incompetenţi, este şi cea mai rapace. Unii observatori chiar socot că se află între cele mai productive. Asta şi explică de ce Sebastian Vlădescu n-a putut să-l debarce pe Sorin Blejnar decât pentru o singură noapte. Ghiţă Falcă şi Coana Joiţica l-au reinstalat înainte ca scandalul să ajungă la presă. Cealaltă aripă, plină şi ea de gologani, şi-a mutat sediul de iarnă de la St Moritz la Cortina d’Ampezzo, unde Adriean Videanu şi-a dus o mare parte din grupul de pe Coasta de Azur. Tipică pentru PDL este tăcerea mormântală. Numai în clanurile mafiote şi în bandele de spărgători mai funcţionează o asemenea muţenie. Şi când sunt prinşi, ele sunt nespus de greu de „spart”. Noroc că prestaţia zilnică este atât de evidentă încât cine vrea să vadă are deja destule dovezi. Proiectul politic principal al acestei grupări nu priveşte România decât ca sursă de bani. Iar politica nu este decât modalitatea de a o controla şi valorifica pe mai departe. Tehnica de a stoarce bani din tot felul de proiecte necesare sau năstruşnice rămâne spectaculoasă. Ca şi modalitatea de a minimaliza dezbaterile publice cu cei mai săraci cu duhul membri şi parlamentari ajunşi în partid prin cele mai cash tehnici de restructurare şi modernizare a clasei politice.
PSD are cea mai uşoară misiune din istoria sa. Prestaţia revoltătoare a puterii, tupeul şi rapacitatea acesteia îl ajută să câştige puncte fără să facă mare lucru. Asta şi face! De un an de zile stă cu braţele încrucişate şi aşteaptă să cadă para mălăiaţă a lui Traian Băsescu. Şi nu cade. În loc să crească, PSD scade, semn clar că strategia sa nu valorează nimic. E nespus de simpluţă, chiar ieftină. Echipa nu se rodează, nu luptă, nu câştigă. Tot pierde, se stafideşte şi caută soluţii pentru pomeni politice sau pentru mici aranjamente locale. PSD descoperă încet că a greşit grav prin alegerea lui Victor Ponta. Într-o perioadă de mari oportunităţi, partidul are doar un şef, dar rămâne în căutarea unui lider care să atragă electorat, să unească aripile din partid şi să joace în faţa publicului. Garda veche nu ştie pe unde ar putea parcurge cărarea spre mierea puterii. Ca şi PDL, PSD suferă mai mult de lipsa fondurilor decât de neputinţa de a împlini un proiect pentru ţară. Programul de guvernare, anunţat şi răs-anunţat pentru toamna trecută, în ciuda faptului că şi-a propus să fie exhaustiv, a izbutit marea performanţă de a nu impune nici o idee majoră. Ba, spre râsul adversarilor, a inclus aceleaşi măsuri de câteva ori. Ca şi PDL, partidul condus de Victor Ponta amână cu groază o clarificare obligatorie.
Toată lumea zice că PNL merge cel mai bine, că este surpriza şi luminiţa din acest dezastru. Din păcate, am serioase rezerve. PNL s-a îmbunătăţit mult în imagine, asta ca urmara a apariţiilor televizate ale lui Crin Antonescu. Din campania electorală (toamna lui 2009) şi până astăzi, preşedintele PNL a tras o serie de talk show-uri care au impresionat domnişoarele şi doamnele. Ele au adus puncte în sondaje, dar, în loc să consolideze partidul, l-au lustruit, lăsându-l la fel de ciuruit pe dinăuntru. De la finanţarea Patriciu la cea controlată de Andrei Chiliman şi Vlad Moisescu (ultimul sparge cu sutele de mii de euro pe la Cannes şi Courchevel!). Dinu Patriciu, aşa vanitos şi arogant cum este, mai colectează idei şi proiecte de prin reviste şi de pe la prieteni. Cuplul Chiliman-Moisescu, doar bani din aprobări, din contractele primăriei şi încearcă să impună oameni în partid. Dacă bogăţia celor doi şi fondurile cu care susţin partidul şi preşedintele ies numai din sectorul l, este de presupus ce producţie de tip PDL ar putea obţine tandemul dintr-o participare la guvernare şi dintr-o bună poziţionare în spatele preşedintelui.
Oricât de încurajator este ciclul de emisiuni la care participă Crin Antonescu, lipseşte proiectul, lipsesc acţiunile ferme, lipsesc construcţia şi mai ales altruismul. Pentru prima dată, în faţa unor adversari derutaţi, PNL ratează momentul unui forcing pe lângă PSD. Mai rău, când poate să se ridice lângă celelalte două partide mari, stilul românesc de a face politică îl infestează periculos. Au început şi la liberali bătăliile intestine! Gâlceava a pornit de la judeţul Hunedoara, prin tradiţie liberal şi aflat mai bine de un deceniu sub influenţa lui Mircia Muntean. La Deva, liberalii sunt rupţi în două şi riscă să piardă supremaţia. O facţiune îi picură cine ştie ce în urechile lui Crin Antonescu şi cealaltă este când lăudată, când împinsă cu forţa spre PDL. De necrezut, dar în cel mai liberal judeţ al României, consilierii PNL au ajuns să-şi caroteze colegii şi să-l lucreze pe primarul Devei în aşa fel încât acesta să nu poată inaugura înainte de Crăciun cea mai importantă investiţie a oraşului. Este vorba de un Aqualand cum nu mai există în România. Un grup de consilieri liberali a fost exclus din PNL (decizie încă nevalidată de Curtea de arbitraj). Ulterior, prin trecerea în tabăra cealaltă şi prin încercarea de a-l bloca pe primar, şi-au câştigat o amânare sine die dacă nu chiar o iertare.
Trei partide diferite par a semăna între ele mai dezolant ca niciodată. Culmea e că din comasarea celor trei „clasice” nu pare a rezulta ceva mai bun.
Ceea ce nu înseamnă că un iepure nu ar putea sări de pe cine ştie unde!
