Muzician aproape autodidact, George Gershwin a marcat lumea muzicală cu o carieră fulgurantă.
Cu 100 de ani în urmă, tânărul George, a cărui pasiune şi al cărui talent i-a convins pe părinţi să-i ofere lecţii de muzică, l-a întâlnit pe mentorul său. Charles Hambitzer.
Născut într-o familie de evrei fugiţi din Rusia din cauza pogromurilor, Jacob, cum se numea de fapt, iubea străzile New York-ului, asculta muzica din baruri, hoinărea impregnându-se de atmsfera incendiară a oraşului de la începutul secolului al XX-lea.
Îndrăgostit de pian, de muzica de jazz şi de cea clasică, interpet şi compozitor, devine rapid o stea pe firmamentul muzicii americane şi este recunoscut şi pe bătrânul continent.
Primul succes l-a avut în 1919, cu “I Was So Young, You Were So Beautiful”, melodie din comedia muzicală “Good Morning Judge”.
Renumit la New York, a cucerit apoi Londra, cu cântecul “Swanee”, cântat de celebrul Al Jolson. Avea 21 de ani. De-a lungul unei vieţi scurte, avea să moară acum 65 de ani, la numai 36 de ani, a compus o operă considerabilă: peste 700 de cântece, 10 comedii muzicale, coloane sonore originale pentru film, muzică clasică.
Creaţia lui George Gershwin, compozitorul fermecătoarei “Rhapsody in Blue”, pulsează de energia oraşului în care s-a născut. Vibraţia electrică a străzii newyorkeze pare să reamintească şi azi, la fiecare pas, ritmurile compoziţiilor sale. Agitaţia neîntreruptă, casele de cărămidă roţie şi săgeţile de oţel şi sticlă al zgărie-norilor, parfumul insinuant de castane coapte ce pluteşte uneori, vacarmul automibilelor, sirenele, dar mai ales agitaţia nebună din cluburi şi baruri, unduirea ca în dans a tinerilor de pe trotuar, sunetele trupelor de jazz revărsate din restaurante, par impregnate de muzica lui.
Alain Duault asemăna New York-ul cu Veneţia. “Şi, spunea el, aşa cum Veneţia şi-a găsit identitatea în Vivaldi, New York, oraşul trepidând de muzică, îi seamănă acelui tânăr fiu de emigranţi evrei care a ştiut să-l simtă, să-l respire, să-l înţeleagă şi să-l facă să pulseze: Gershwin”. Atăzi, o sală de spectacole, un parc şi un hotel din New York îi poartă numele.
Într-o zi, pe când hoinărea în Harlem, a auzit cântând la un pian mecanic, “Melodie in Fa” de Anton Rubinstein. “Am rămas încremenit, avea să povestească el mai târziu. Începând din ziua aceea, n-au mai putut să ascult această lucrare fără a revedea scena de atunci, eu pe trotuar, desculţ, în salopetă, ascultând cu lăcomie”.
Tot în Harlem a descoperit jazz-ul, iar în Coney Island, a auzit pentru prima dată ragtime. Un coleg de şcoală, care studia vioara şi care avea să devină marele violinist Max Rose, i-a dezvăluit “Humoresca” de Dvorak.
De atunci muzica a însemnat viaţa lui, care s-a modelat, într-o mie de feluri, după chipul ei.
După câteva luni de studiu, stăpânea tehnica pianului. A descoperit compozitorii europeni: Bach, Beethoven, Chopin, Liszt. La 16 ani, interpreta cântece la Remick, cartierul muzicii din Tin Pan Alley, unde i-a cunoscut pe Fred Astaire, cu care s-a împrietenit, pe Jerome Kern şi Irving Berlin, care l-au încurajat să compună.
Angajat ca acompaniator la “Fox’s City Theater”, într-o zi a compus un cântec care lipsea pentru o scenă. Din cel moment începe să-şi vândă cântecele pe Broadway.
Compune apoi primul său musical, “La, La, Lucille”. Devine o personalitate a vieţii mondene newyorkeze, îşi crează o garderobă de dandy, îi cunoaşte pe Douglas Fairbanks, Chaplin, Noël Coward, Maurice Chevalier, Jasha Heifetz la seratele lui Jules Glaenzer, reprezentantul firmei “Cartier” la New York.
George Gershwin, un dandy american
Se decide să se dedice muzicii clasice. Compune, într-o lună, “Rhapsody in Blue”, care este cântată, în 1924, la “Aeolian Hall”. Faimosul glissando de clarinet care deschide opera încântă întreaga sală, în care se aflau violoniştii Fritz Kreisler şi Jasha Heifetz, pianiştii Sergueï Rachmaninov şi Leopold Godowsky, cântăreţele Mary Garden et Amelita Galli-Curci… Toscanini, care a dirijat, afirma: “Gershwin este singurul compozitor american adevărat”. De atunci, “Simfonia albastră” se cântă în toată lumea.
Compozitorul nu uită însă Broadway-ul. Musicalul “Lady Be Good”, din 1925, se joacă un an întreg cu casa închisă. Genurile alternează: “Tip-Toes” cu “Concertul în fa”, cu comediile mzicale ca “Strike Up The Band” şi “Funny Face”, cu Fred Astaire, sau “Show Girl, Girl Crazy”.
La 23 de ani, este invitat la Londra. Întreprinde un turneu în Europa, ajunge şi la Viena, unde îl cunoaşte pe compozitorul Alban Berg care îi devine prieten. Parisul îl cucereşte. Îi vine ideea unui poem simfonic, “Un american la Paris”. “Ideea mea este să prezint impresiile unui american care vizitează Parisul, se plimbă acordând atenţie zgomotelor străzii, impregnându-se de atmosfera pariziană. Nu vreau să evoc scene determinate. Fiecare ascultător poate găsi imaginile pe care i le sugerează propria imaginaţie”. La recepţia ce a urmat concertului de la “Carnegie Hall”, din 1928, Gershwin a fost declarat şeful noii şcoli muzicale americane.
Marea criză din 1929 nu-i afectează direct viaţa şi cariera. Era considerat un erou naţional, averea sa era solidă, succesele se succedau. În 1930 pleacă la Hollywood, împreună cu fratele său Ira, care a fost autorul versurilor tuturor cântecelor sale. Au lucrat amândoi la muzica unui film nu tocmai reuşit, „Delicious „, pentru un onorariu de 150.000 de dolari.
Este acoperit de glorie, este bogat, dar simte din timp în timp nevoia de a evada, de a fi singur. Şi aici funcţionează alternanţa. Perioade de solitudine cu serate animate, noi cunoştinţe, unele din lumea muzicii, cum ar fi Stravinski sau Cole Porter, altele romantice. Multe.
În 1933 se hotărăşte să compună o operă. Pleacă la Charleston, unde se desfăşoară acţiunea imaginată, pentru a asculta spirituals, pentru a merge în cafenelele rezervate negrilor. Întors la New York, crează o capodoperă “Porgy and Bess”. Premiera de la Boston, în 1935, este un triumf. La New York părerile sunt mai ponderate. Adevăratul succes va veni abia în 1942, la şase ani de la moartea lui. Dar, unele cântece, ca “Summertime” au devenit foarte populare, iar partiturile lor s-au vândut ca pâinea caldă.
În anul următor i se descoperă o tumoră cerebrală. Este operat la Los Angeles, dar la 11 iulie 1936, se stinge din viaţă.
