Pedeapsa primită de Burnei

„Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o…

De (D.V.)
Pedeapsa primită de Burnei

„Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o…

Tribunalul București l-au condamnat, luni, pe medicul Gheorghe Burnei, la 3 ani de închisoare cu suspendare, în dosarul în care e acuzat de luare de mită (21 de fapte). Decizia poate fi atacată.

Totodată, instanța îi interzice, pe o perioadă de 5 ani, lui Burnei să exercite profesia de medic în sistemul public de sănătate şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Potrivit deciziei, Burnei trebuie să achite statului 150.000 lei amendă.

„Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 zile la una dintre următoarele două entităţi: SC Amenajare Edilitară și Salubrizare SA Sector 5 şi Direcţia Generală de Poliţie Comunitară Sector 1 Bucureşti, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Confisca de la inculpatul Burnei Gheorghe sumele de 3250 Euro şi 21.800 lei”, se mai arată în decizie.

Procurorii îl acuză pe Burnei că ar fi mascat mita cerută de la părinţi în contracte de donaţii, iar pe unii copii i-ar fi operat pentru afecţiuni inexistente în realitate, el şi familia sa primind chiar şi deplasări în străinătate de la firma care îi furniza proteze neomologate.

S-au găsit în biroul medicului de la spitalul „Marie Curie” sumele de 13.343 de lei, 5.015 de euro şi 750 de dolari, bani ce ar fi fost primiţi de la părinţii copiilor operaţi, drept mită. Anchetatorii descriu „modul de operare” şi vorbesc despre experimente făcute pe copii, despre copii care erau întorşi de la operaţii pentru a creea presiune, iar astfel părinţii să plătească.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. E tipic pentru Romania: un medic celebru, Burnei, este condamnat si o jivina, Kovesi, este ridicata in slavi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.