„Pericol național” în Grecia: „Este în plină evoluție”

Anul trecut, această ţară mediteraneană, cu circa 10,5 milioane de locuitori, a înregistrat o naştere la două decese

De B C
„Pericol național” în Grecia: „Este în plină evoluție”

Anul trecut, această ţară mediteraneană, cu circa 10,5 milioane de locuitori, a înregistrat o naştere la două decese

Prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a avertizat marţi că scăderea natalităţii constituie ”un pericol naţional”, în condiţiile în care populaţia acestei ţări s-ar putea reduce cu un milion de persoane până în 2050, informează AFP.

Anul trecut, această ţară mediteraneană, cu circa 10,5 milioane de locuitori, a înregistrat o naştere la două decese, a subliniat Mitsotakis în timpul unei conferinţe de presă privind demografia, estimând că „un pericol naţional este în plină evoluţie”.

„Populaţia noastră este una dintre cele mai îmbătrânite din Europa. Numărul femeilor cu vârste între 20 şi 40 de ani a scăzut în Grecia cu 150.000 în ultimii cinci ani”, a afirmat premierul conservator.

„Dacă nu vom face nimic (…), până în 2050 am putea pierde până la 1,4 milioane de persoane”, a precizat demograful Byron Kotzmanis, autorul unui recent studiu asupra proiecţiilor demografice, într-un interviu pentru canalul public de televiziune ERT.

Guvernul format în iunie dispune acum de un Minister al Familiei şi s-a angajat să majoreze alocaţiile pentru familiile cu copii.

Potrivit agenţiei naţionale de statistici ELSTAT, Grecia a înregistrat anul trecut puţin peste 77.000 de naşteri şi peste 140.000 de decese. Acesta este cel mai mic număr de naşteri din ultimii 90 de ani şi, în raport cu anul 2021, scăderea este de 10,3%.

Conform OCDE, populaţia Greciei ar putea scădea la circa 10 milioane în 2030.

În timpul anilor de criză financiară şi economică, Grecia a cunoscut o adevărată „hemoragie” a populaţiei sale tinere, în special printre cei cu diplome universitare, care au plecat să muncească în străinătate.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Grecii trebuie sa aplice doua lozinci:
    – Pentru-al Patriei progres regulati-va mai des!
    – Nicio ovulatie, fara fecundatie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.