Pescariu o contrazice pe Andronescu: Nu poate să nege că am discutat

Procurorii spun că, după preluarea bazei, Fundația Dinu Pescariu a îngrădit accesul elevilor la baza sportivă.

Pescariu o contrazice pe Andronescu: Nu poate să nege că am discutat

Toate cele trei cantine, R1, R2 si R3, ale complexului studentesc din Regie, sunt dezafectate, joi 17 iunie 2010. In imagine, Ecaterina Andronescu, rectorul Universitatatii Politehnice Bucuresti (UPB).

Procurorii spun că, după preluarea bazei, Fundația Dinu Pescariu a îngrădit accesul elevilor la baza sportivă.

Dinu Pescariu o contrazice pe Ecaterina Andronescu. Fostul ministru a afirmat că nu-l cunoaște pe omul de afaceri. Pescariu susține însă  că s-a întâlnit cu fostul ministru atât în 2001, cât și în 2009, deci nu poate nega faptul că au discutat de mai multe ori.

„Mă miră treaba asta (faptul că Ecaterina Andronescu nu recunoaște că s-au întâlnit – n.red.). Noi ne-am întâlnit în 2001, când am semnat primul contract, şi în 2009, când am discutat prelungirea celui de-al doilea.

Cu siguranţă nu cred că poate să nege că ne-am întâlnit şi am discutat”, a spus Dinu Pescariu  înainte de a intra la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Joi se judecă la  ICCJ  plângerea omului de afaceri privind controlul judiciar instituit în dosarul „Microsoft 2”.

Întrebat  dacă Andronescu a fost de acord cu prelungirea contractului, Pescariu a spus că toată lumea a fost de acord.

„Din moment ce am ajuns la prelungirea asta, toată lumea a fost de acord. (…) Nu cred că se ascunde. Cred că, creându-se această bula, lumea încearcă să se delimiteze”.

Andronescu se apără

Andronescu, a fost audiată, miercuri, la DNA în dosarul privind schimbarea destinației bazei sportive Cutezătorii.   După audiere  a declarat că Mihnea Costoiu a avut dreptul să semneze documentul de închiriere a bazei.

Întrebată dacă un secretar de stat avea dreptul să închirieze baza fără știrea ministrului, Andronescu a răspuns: „Avea drept de semnătură ca secretar de stat. Ministrul deleagă. Nu apare semnătura mea, e doar numele meu”.

Referitor la implicarea în închirierea bazei sportive către Pescariu,  Andronescu a spus : „Este un dosar care se afla în cercetare, trebuie să îi lăsăm pe specialiștii în domeniu să facă cercetări. Am aflat de la o emisiune”.

Mihnea Costiu, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Educaţiei, este acuzat de abuz în serviciu.  La rândul său, Pescariu  este cercetat pentru instigare la abuz în serviciu.

Prejudiciul,  93.481.200 euro

„Dosarul are ca obiect modalitatea încheierii Actului adiţional nr. 16832/23.06.2009, act prin care s-a prelungit cu 25 de ani contractul de locaţiune (închiriere) nr. 269/30.04.2004”.

Potrivit documentului,  ”baza sportivă și de agrement pentru copii ”Cutezătorii” din Bucureşti (constând în construcții și teren în suprafață de 5,7 ha), fusese dată în folosința Fundației “Dinu Pescariu „, a transmis DNA   în momentul punerii sub învinuire.

Procurorii susțin că actul a fost semnat în 2009 de Ministerul Educației, reprezentat de Mihnea Costoiu, secretar de stat la acel moment, și de Fundația Dinu Pescariu, reprezentată de omul de afaceri.

Ce spune DNA

Procurorii spun că documentul a fost încheiat „fără respectarea prevederilor legale și fără vreun aviz de la Direcția Juridică din cadrul Ministerului Educației.”

Potrivit sursei citate, actul adițional a fost încheiat în condițiile în care contractul inițial (încheiat în 2004 de RA APPS cu Fundația ”Dinu Pescariu”) se afla în curs de reziliere, fiind depusă o acțiune în instanță de Ministerul Educației, care devenise administrator al Bazei Cutezătorii.

Concret, spune DNA, Mihnea Costoiu, „cunoscând situația juridică a Bazei “Cutezătorii ”, la instigarea inculpatului Pescariu Dinu Mihail și cu încălcarea legii, a încheiat cu Fundația Dinu Pescariu actul adițional, la contractul de locațiune (împrumut) inițial, aflat în proces de reziliere”, document prin care s-a stabilit, „pe lângă chiria de 9.000 euro/lună (la care se adaugă TVA), și acordarea gratuită de către de Fundaţia ”Dinu Pescariu”, a unor facilităţi în sumă de 400.000 Euro/an, constând în:

– antrenamente tenis – aprox. 120.000 euro/an (200 abonamente a 50 euro /lună pentru 12 luni),- abonamente la Clubul sportiv – aprox. 100.000 euro/an (75 abonamente a 1350 de euro/an),
– teren de fotbal – aprox. 30.000 euro/an,
– facilităţi pentru elevi – 150.000 euro/an.”

Elevii, acces interzis

Procurorii spun că, după preluarea bazei, Fundația Dinu Pescariu a îngrădit accesul elevilor la baza sportivă. Astfel i-a împiediat să desfăşoare activităţi ştiinţifice, culturale, sportive şi artistice”.

„Fundația ”Dinu Pescariu” a schimbat scopul utilizării Bazei ”Cutezătorii”(care era desfășurarea, de către copii, a unor activități științifice, culturale, sportive și artistice).

El a  folosit-o în scopuri comerciale, inclusiv prin subînchirierea parțială către alte firme.  Aceste aveau ca  obiect de activitate alimentația publică, acțiuni de divertisment ori tratamente de întreținere și relaxare. Este vorba despre   restaurante, cluburi, baruri, fitness, SPA, arată DNA. Și, toate acestea,  pe terenul proprietate publică a statului.

Astfel, prejudiciul estimat de procurori, din 2009 până în prezent, este de aproximativ 93.481.200 euro. Este diferența dintre sumele pe care Fundația Dinu Pescariu ar fi trebuit să le plătească Ministerului Educației în urma exploatării construcțiilor și terenului  și chiria plătită efectiv, respectiv 9.000 euro lunar.

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.