Peste o sută de mineri care lucrează în schimbul trei la Mina Lonea din Valea Jiului refuză, miercuri seară, să intre în subteran, nemulţumiţi de „corupţia” de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) şi „incompentenţa” şefilor numiţi politic, despre care susţin că le pun în pericol locurile de muncă, conform MEDIAFAX.
Minerii susţin că situaţia economică a Complexului Energetic Hunedoara este rezultatul „corupţiei” dezvoltate în această societate, întrucât contractele pentru echipamente s-ar da preferenţial, iar calitatea materialelor ar lăsa de dorit.
Cei peste o sută de mineri intenţionează să plece pe jos de la Mina Lonea, aflată în localitatea Petrila, spre sediul CEH din Petroşani, aflat la o distanţă de circa opt kilometri. Integral pe MEDIAFAX