Propunerile PSD privind relansarea economică date publicităţii săptămâna trecută nu spun nimic despre reducerea deficitului bugetar, care este principala problemă a României, a afirmat, luni, liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu.
„Prima oară constatăm că domnul Sorin Grindeanu recunoaşte sau ne arată care este rezultatul unei guvernări de doi ani şi jumătate a colegului şi prietenului domniei sale, Marcel Ciolacu. Primul rezultat notabil pe care Sorin Grindeanu îl marchează este scăderea investiţiilor străine directe la cel mai scăzut nivel după pandemie, în semestrul I al anului 2025. Al doilea rezultat pe care Sorin Grindeanu îl identifică după guvernarea prietenului domniei sale, Marcel Ciolacu, scăderea producţiei industriale. Şi al treilea – deficitul comercial care ajunge la 9,5% din produsul intern brut, mai mare decât în orice alt an de după Revoluţie”, a arătat Peiu, într-o conferinţă de presă.
După cum a spus Sorin Grindeanu – „mergem mai departe”, a continuat acesta.
„Şi cam cum ne minte frumos Sorin Grindeanu: Zice, şi e nobilă zicerea, că ar vrea să reducă deficitul comercial de la 9,5% în 2025 la – atenţie! – 8% în 2028. Anul trecut a fost cam 8%. Deci, ca să înţelegeţi ce ne propune distinsul domn preşedinte al Camerei. Mai spune şi că vrea o creştere economică de 3% în 2028, adică în anul cu alegerile, şi 120.000 de locuri de muncă, nu spune dacă noi. (…) Dar nu ne spune nimic despre principalul subiect la ordinea zilei: cum reducem deficitul bugetar – care este totuşi cea mai mare problemă a României şi principala chestiune care ameninţă creşterea economică de care vorbeşte domnul Grindeanu”, a declarat Peiu.
Potrivit acestuia, PSD nu spune nici ce sume totale vrea să aloce pentru scutirile de impozit.
„Nu ne spune la ce sumă s-a gândit pentru echiparea terenurilor cu utilităţi în propunerile domniei sale, despre ce suprafaţă este vorba, cât anume teren vrea să pună la dispoziţie acelor aşa-zişi investitori şi în ce judeţe vrea să pună la dispoziţie aceste terenuri. Şi, în fine, la ce sumă totală se ridică garanţiile de stat pe care doreşte să le acorde şi pe care le enumeră în propunerea domniei sale. Constatăm că este un partid inventiv PSD, pentru că reinventează – sigur, aici lipsesc nişte ghilimele – atât economia, cât şi limba română. Vrea să reducă impozitele, dar să inventeze noi cheltuieli, spunând că astea nu pun presiune pe buget, ce-o fi însemnând asta. Ar avea nevoie dânsul să meargă la o şcoală, la liceu, că acolo învăţăm economia, îl credităm că a reuşit cu şcoala generală. Deducerile de impozite totuşi înseamnă nişte sume mai puţin colectate la buget, inclusiv creditul fiscal de care tot a făcut abuz verbal domnul Grindeanu înseamnă acelaşi lucru, că va încasa la buget mai puţine impozite. Finanţările europene, poate află şi dânsul, sunt deja incluse în veniturile bugetului general consolidat”, a explicat senatorul.
El susţine totodată că modul în care se dezbate problema preţurilor la alimente este „politicianist şi găunos” şi, de asemenea, social-democraţii „vând pielea ursului din pădure, spunând că vor folosi finanţări din două programe europene care sunt nefolosite încă”.
„Observăm cuvintele sforăitoare pe care le-a ales pentru a vinde iluzii. Facilităţile fiscale tocmai au fost desfiinţate de Guvernul Ciolacu şi acum domnul Grindeanu vrea să le înfiinţeze din nou, după jumătate de an sau nouă luni. (…) Referitor la problema care a început de vineri – şi anume faptul că Guvernul a anunţat oprirea schemei de plafonare la preţurile alimentelor de bază -, sigur PSD-ul protestează spunând că vrea ca preţurilor alimentelor să fie în continuare plafonate. Dar, în mod corect, această schemă este pentru plafonarea adaosurilor comerciale, nu a preţurilor alimentelor. În primul rând că măsura a fost introdusă ca fiind provizorie, cu avizul Comisiei Europene, şi trebuia să se aplice doi ani. Iată că au trecut doi ani şi jumătate, nu s-a făcut nimic pentru înlăturarea cauzelor care au produs aceste explozii ale preţurilor la alimente şi singura soluţie pe care o vede PSD este menţinerea plafonării”, a transmis liderul senatorilor AUR.
Alo, don Peiu, ati uitat sa mentionati la deficitul comercial si „aportul” substantial al supemarketurilor, care detin 75% din comertul romanaesc..