Galeria “Căminul Artei” (etaj) găzduieşte, până în 9 septembrie, expoziţia “Clipa ce zboară, Lady in Red” a pictorului ieşean, cu destul de frecvente apariţii pe simezele bucureştene, Petru Damir.
O galerie captivantă de “portrete” de femei, elegante şi uneori bizare, aducând din preocupările anterioare ale artistului interesul pentru măşti, măşti de carnaval menite să ascundă şi să dezvăluie în egală măsură, de această dată, personaje plasate între vis şi melancolie şi vârtejul trecerii prin lume, între domniţă şi bacantă.
Întrupări-etalon ale eternului feminin, reiterare a unei aceleiaşi figuri, devenită alta prin “accesoriile” compoziţiei, prin lumea suprarealist plutitoare a naturilor statice, a păsărilor cu care personajul intră în dialog sau care îl urmează într-o fugă, într-un dans continuu, prin lume, jalonează parcursul expoziţional.
Visul dual
Există în picturile lui Petru Damir lirism, melancolie, dublate constant de ironie, o ironie complice, mărturisind, voit sau nu, pendularea artistului între apolinic şi dionisiac.
Gama cromatică, dominată aşa cum anunţă şi titlul expoziţiei de roşu, un roşu profund, cu accentuări expresioniste, evidenţiate contrapunctic de galbenuri, albastruri sau verde, trimite mai curând către trăirile incandescente, către pasiune, către ardere, indiferent de context.
În aşteptare
Aceste femei-metaforă amintesc “Bancantele” unei expoziţii anterioare, ca prezenţă şi uneori ca idee. Dovadă, “Cântec profund” sau “Tango”. Relaţia subtilă dintre personaje şi păsări devine şi ea metafora unui alt fel de zbor, cel în lumea impură a pupezei, cel al gândului ieşind din pălăria elegantei cu baston şi evantai (“Gând la gând”), cel al eternei Eve ce pluteşte triumfătoare între mărul păcatului originar şi porumelul purităţii în “Sofisticata”.
Cântec profund
Şirul “doamnelor în roşu” este întrerupt din loc în loc de câteva autoportrete, pictorul plasându-se de cele mai multe ori, ca în vechile portrete ale secolului al XIX-lea, într-o lume care îl caracterizează, formată din elemente recurente ale compoziţiilor sale, păsări, flori, sau alături de “personaje” din viaţa reală (câinele Boxy), când nu se insinuează alături de doamnele sale, ca în “Vis dual”. Un alt mod de a-şi mărturisi personalitatea complexă, alături de ceea ce se numeşte în mod obişnuit portret psihologic.
Previziune
Florile, alt subiect al picturilor etalate, devin din subiecte de sine stătătoare elemente ale unor compoziţii, ca şi naturile statice care se transformă în accesorii ale personajelor feminine, de fapt, parte a “poveştii” de pe pânză. O întreagă lume de sugestii se degajă din elementele (unele desuete) ale mesei şi mobilierului din “În aşteptare”, o aşteptare măsurată discret de ceas, o aşteptare suspendată în timp şi spaţiu, plutind neverosimil sub zborul păsărilor. Florile şi paharul cu vin justifică titlul “La aniversare”, aşa cum florile şi fluturele poposit o clipă pe petale par să creeze, alături de păsările ce “intră” în zbor în compoziţie, decorul pentru bizarul personaj, figurând manierist o disociere a personalităţii, în “Previziune”.
Gând la Gând
Se recunosc în pictura lui Petru Damir o serie de caracteristici ale şcolii ieşene: aplecarea către “povestea” sublimată în culoare, o picturalitate dominantă indiferent de modernitatea concepţiei, un lirism ce subîntinde aproape orice tip de abodare plastică, o gamă cromatică dominată de culori coapte, un parfum romantic ce răzbate de sub ghicitul zâmbet ironic. În tuşe ample, compunând elementele tabloului, paleta sa bogată, cu tonuri strălucitoare, luminoase de cele mai multe ori, încântă privirea şi dau un sentiment de plenitudine.
Inocenţa clipei
Cu o ştiinţă perfectă a punerii în pagină, cu o stăpânire a culorii atingând de multe ori virtuozitatea, Petru Damir creează metafore: ale visului, ale aşteptării, ale trăirilor învolburate, ascunse nu odată sub “Inocenţa clipei”.
Absolvent al Şcolii de Artă Plastică “Octav Băncilă” din Iaşi, alegând apoi medicina, Petru Damir a reşit să devină profesionist “cu normă întreagă” în ambele profesii.
Autoportret cu Boxy
Cu o componentă intelectuală ce transpare în creaţia sa, în care şi-au dat întâlnire, mai ales în folosirea culorii, secolul al XVII-lea olandez şi pictura interbelică românească, universul picturilor lui Petru Damir se construieşte liric şi ludic, între ironia blândă şi fină de sorginte expreionistă şi oniricul, magicul cu tentă suprarealistă. Totul într-o contopire organică, filtrată prin personalitatea artistului şi plămădită în atelierul afectiv şi de creaţie. Pasiune pentru artele vizuale s-a tradus nu numi într-un număr semnificativ de expoziţii, în România, mai ales la Iaşi şi Bucureşti, şi în străinătate, în Elveţia, Republica Moldova sau Ungaria, dar şi în lucrări monumentale ce decorează holul Aulei UMF din Iaşi, Sala de Marmură a “Spitalului Sfânta Maria” şi “Casa Cărţii” din acelaşi oraş, dar şi în sediul “Amitié Suisse-Roumanie” din Porrentry, din Elveţia.
Sentimentul stenic ce se degajă din operele acestui artist, în care şi-au dat întâlnire reveria lucidă şi precizia realizării plastice, este marca expoziţiei de la “Căminul Artei” şi motivul pentru care operele sale se află în colecţii particulare din România, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Israel, Canada, Statele Unite, Spania sau Ungaria.
O expoziţie ce merită vizitată pentru zâmbetul cald pe care îl provoacă, pentru plăcerea intelectuală care o dublează pe cea estetică.
