
Gheorghe Piperea e un cetățean român mai aparte, cu o instrucție completă, cu studii temeinice, fără nevoi personale care să-i mutileze comportamentul, echilibrat în reacții, cu spirit critic și cu o credință în Dumnezeu.
Solidaritatea sa cu cei mulți și cu cauzele lor vine dintr-o interpretare proprie a Bibliei și din filosofia sa de viață. Baza juridică solidă a formării sale îl ajută enorm la înțelegerea corectă a democrației și la descompunerea conceptului pînă la valorile fundamentale. Și el, ca și profesorul Andrei Marga ar fi doi dintre oamenii care ar putea candida cu succes la alegerile prezidențiale din 2024. Chiar și nesusținuți de un partid, amîndoi ar putea îmbogăți dezbaterile cu perspective sănătoase asupra democrației și asupra posibilităților și valorilor pe baza cărora statul român să se redreseze și să revină pe o curbă ascendentă.
Și Andrei Marga, și Gheorghe Piperea sunt personalități cu o bogăție culturală și umanistă care ar impune standarde de comportament în societate și ar putea fi în fruntea unor campanii de redare a încrederii compatrioților noștri în România.
Gheorghe Piperea m-a invitat la un moment dat să particip la o lansare a volumului său numit ”Parakletos” (apărut la Editura H G Beck). Invitația m-a obligat să parcurg cartea, iar eseurile din Parakletos m-au ajutat să înțeleg cine este omul și care-i credința lui.
Întîlnirile mele cu acest personaj oarecum incomod, cam zgîrcit la vorbă, fără disponibilități de flecar, cu reacții ferme și cu o înclinație aparte pentru înțelegerea altora au o poveste aparte. În 2010 ziarul Cotidianul a lansat campania de desemnare a ”Omului Anului 2010”.
Ca propuneri, se detașaseră Radu Beligan, Crin Antonescu, Mircea Malița, Dorin Ștefan, Angela Gheorghiu, Mircea Badea. Cineva din redacția Cotidianul a venit cu ideea să-l includem și pe ”avocatul ăla cu procesele săracilor împotriva băncilor”. Nu auzisem de el și nu știam cum îl cheamă. ”Unul Piperea”, a zis un coleg.
-”Îi apără pro bono pe cei care au procese cu băncile!”
Așa a apărut avocatul Gheorghe Piperea pe lista de candidați deschisă de Cotidianul. În cîteva zile, profesorul Gheorghe Piperea conducea detașat la numărul de voturi primite de la cititori și avea să cîștige la mii de susțineri distanță față de politicieni. Atunci am aflat de cariera sa didactică, de opera sa juridică, întinsă pe 10-15 volume, de persoanele nevoiașe pe care le apără și de marile abuzuri ale băncilor pe care încearcă să le combată.
Gheorghe Piperea a mai încercat marea cu degetul și a fost curtat de partide politice pentru a candida la Primăria Capitalei sau la anumite sectoare. A refuzat înregimentarea politică și a prestat cu precauție. Asta m-a și făcut să-l bănui de o permanentă tentație de a intra în marile lupte pentru marile mize politice. Adică în competiția electorală pentru președinție.
Am încercat să-l descos și să-i citesc planurile. N-a zis nici da, nici nu. Dar la întrebarea mea ”Dacă ar fi să vă definiți într-un program, cum ar putea sintetizat?” profesorul Gheorghe Piperea a răspuns:
”Președintele României trebuie:
– să redea poporului încrederea în democrație,
– să pună punct „republicii experților” și „republicii procurorilor”, luându-și în serios rolul de mediator între societate și puterile publice,
– să pună serviciile secrete sub controlul civil efectiv și prompt al Parlamentului,
– să redea celor 3 puteri ale statului dreptul și autoritatea de a limita intruziunea puterii economice în legislativ, executiv și justiție,
– să repună la locul cuvenit răspunderea tuturor decidenților pentru faptele proprii, punând capăt epidemiei de reglementări și contracte care îi cadorisesc pe decidenți cu imunitatea sau cu impunitatea,
– să respecte și să impună respectul dispozițiilor constituționale relative la dreptate, ca valoare fundamentală a Statului român, la caracterul democratic și social al acestuia, la obligația de a proteja drepturile personalității și condiția umană, la libertatea conștiinței și a presei, la libertatea comerțului,
– să se preocupe permanent de protejarea interesului național prioritar în activitatea economică, inclusiv în privința resurselor naturale (agricole, industriale sau tehnologice),
– să garanteze proprietatea individuală,
– să asigure libertatea presei, inclusiv pe platformele online sau în rețelele de socializare,
– să se preocupe permanent de menținerea independenței magistraților,
– să facă din educație, cercetare științifică fundamentală și aplicată și din sănătate priorități naționale absolute și perene,
– să facă din circulația liberă și rapidă a cetățenilor în interiorul țării un țel permanent al executivului,
– să acționeze în permanență în așa fel încât orice locuitor al acestor meleaguri să se simtă acasă, opunându-se oricărei forme de segregare (sanitară, ideologică, religioasă)”.
Nu cred că țara noastră a avut vreodată parte de o asemenea ofertă atît de clară privind libertățile, democrația, progresul și identitatea sa. Iar sistematizarea clară a nevoilor formulate de profesorul Piperea reprezintă un bun început pentru o construcție politică și pentru o încercare de redresare a societății.
La sfîrșit, l-am întrebat doar:
– Cine ar putea să vă susțină?
-”Cel mai probabil, oamenii care simt că suntem la răscrucea istoriei și care vor să nu o luăm pe calea greșită a totalitarismului, sub impactul nociv al progresismului și al globalismului… Cei care vor să trăiască în pace, alături de neamul lor. Cei care consideră că există un loc sub soare pentru toți. Oamenii normali, care nu mai pot fi induși în eroare de surferii care s-au urcat cu placa pe diverse mituri”.
NU credeți că în cuvintele profesorului Piperea se află conturat un program de care România are nevoie ca de aer?
Deocamdată n-aș mai avea nimic de zis!
Nu este un tip SINCER. Cineva a zis ca e chiar ASCUNS. … SUBSCRIU. Nu sta de vorba cu nimeni, daca nu are interes. Nu este empatic. Degajă o energie negativă. Nu-l agreez. Lista aia a lui, programul sintetic de PRESEDINTE il tradeaza. E prea lungă. Lista aia trebuia să aibă 3 puncte. MAXIM !. Nu l-as vota NICIODATĂ.
@Bancherul
-arinu e copacu ala care face ghinde fara capac?
Partidele care detin 60% din voturi n-au treaba cu avocatul, deci, nu poti ajunge presedinte chiar daca ai strange toate cele 40o% ramase ! Zgarcenia patologica face ca sa publici o gramada de articole gratuite, neplatite, n-are legatura cu 2024, anul erecto-ral.
Stimate domnule Cornel Nistorescu,
Dând glas dorinței exprimate de mai mulți amici, foști lucrători în domeniul bancar, vă adresez sincere mulțumiri/felicitări pentru publicarea acestui articol, precum și a celor precedente intitulate:
– „Miercuri dimineață, pe Cotidianul.ro ! Candidează sau nu Gheorghe Piperea?” („Cotidianul” – 26.07.2022) și
– „INTERVIU – Candidează sau nu profesorul universitar Gheorghe Piperea?” („Cotidianul” – 27.07.2022).
Alături de alți admiratori ai dlui Gh. PIPEREA așteptăm cu mare interes ca Domnia Sa să dovedească public că condamnă/dezvăluie A D E V Ă R U L privind învinuirile care i se aduc partenerului său Arin STĂNESCU privind implicarea dovedită a acestuia, împreună cu alți colaboratori, în falimentarea frauduloasă a unor bănci românești.
După publicarea articolelor sus menționate, un fost membru al Parlamentului României ne- adus la cunoștință – telefonic – că în cadrul unei ședințe a Comisiei Juridice din 2007, dl Gh. PIPEREA a susținut punctele de vedere exprimate de Arin STĂNESCU, dovedind că era colaborator apropiat al acestuia deși este – fără putință de tăgadă – că Domnia Sa cunoștea public încă din anul 2004 când a fost dat publicității „Raportul Comun al Parlamentului României privind concluziile referitoare la modul fraudulos în care a fost declanșat falimentul Băncii Internaționale a Religiilor (BIR)”, document public/oficial în care Arin STĂNESCU a fost/este nominalizat ca fiind una din persoanele implicare în ilegalitățile săvârșite pentru a se determna falimentul BIR.
Vă mulțumim !
Amandoua propunerile: Marga si Piperea sunt solutii mult mai bune decat ce am avut si ce se profileaza ( Geoana, ciolacu, Ciuca, etc). Haideti cu media sa i aduceti in prim plan si i votam
Domnul avocat comunica.Deja aceasta calitate il diferentiaza net fata de fostii candidati si presedinti.In afara cliseelor electorale(vom face,vom ridica salariile,etc) si interviurile rigide,de cine va mai amintiti sa fi COMUNICAT de aproape cu oamenii?
II –
Precizez că în România, principalii deținători de material genetic pentru agricultură și de silozuri și infrastructură necesare colectării, depozitării și vânzării la suprapreț ale recoltelor sunt … americanii de la Cargill, Monsanto, Dupont (cărora li se adaugă “elvețienii” Glencore, o multinațională amerikanish nevertheless). Iar o treime din terenurile “noastre” agricole este deținută și exploatată de italieni, olandezi, austrieci, libanezi și de un șeic arab. Bravo lor, că noi nu știm.
De asemenea, precizez că cele trei giga-companies americane produc nu numai semințe, ci și erbicide (unele cancerigene***) și alte pesticide, precum și organisme modificate genetic.
Ce să faci cu resursele pentru atât de multă mâncare?
Păi, o controlezi și o distribui unde îți dictează planurile.
O folosești ca armă alimentară, mai eficientă decât armele clasice, decât armele biologice sau “armele” diplomatice sau de lobby.
Ce faci pentru a păstra o asemenea armă?
O plandemie.
Un război.
O mare resetare.
PS Aveți mai multe linkuri în comentarii.
*actualmente, Monsanto, the most evil company in the world, este parte a concernului Bayer din Nemția, dar este încă foarte amerikanish
**ca să știți, și companiile străine dețin la noi cca 5 milioane de hectare de teren agricol
***deocamdată, doar Monsanto are la activ condamnări pentru cauzarea cancerului, pentru câteva miliarde de dolari cu titlu de despăgubiri
https://www.ritimo.org/La-main-mise-des-multinationales-sur-l-agriculture-ukrainienne
https://truthbook.news/lifestyle/three-large-american-multinationals-bought-17-million-hectares-of-ukrainian-agricultural-land/
Pentru acei dintre noi care erau nedumeriţi de ce SUA şi UE sunt atât de hotărâte în a ”ajuta” Ucraina, azi am găsit ceva:
De la lovitura de stat din 2014, care l-a debarcat pe preşedintele ales democratic, Viktor Ianucovici, iar în locul lui a pus un regim-marionetă, favorabil vestului…
trei corporaţii gigantice – Cargill, Dupont şi Monsanto – au cumpărat 17 milioane de hectare de teren agricol ucrainian (60 % din terenul agricol al Ucrainei).
M-am gândit că poate vă interesează informaţia.
Gheorghe Piperea intr-o postare si mai veche pe facebook:
Începând cu 2014, trei giga-companii agroalimentare americane, recte, Monsanto*, Dupont și Cargill, au cumpărat peste 17,5 milioane de hectare de teren agricol în Ucraina.
Acest teren înseamnă de 3 ori suprafața agricolă a Italiei, fiind cu mult mai mare ca suprafața agricolă a României, care deține doar 14,6 milioane de hectare**.
Nu se știe încă ce terenuri deține bilgheiț în Ucraina, dar se știe că a cumpărat și cumpără masiv terenuri agricole în SUA și în America de Sud. Și, evident, deține acțiuni la toate cele trei mega-evil companies.
Aceste trei most evil companies din domeniul agro-alimentar sunt deținute de cele trei ultra bogate și constrângătoare giga-fonduri: Vanguard, Black Rock, State Street.
Cum s-ar zice, the usual suspects…
Aceste giga-fonduri, precum s-a putut vedea în plandemie, dețin și 95% din cele 7 mari grupuri globale de mass-media, deci controlul asupra informației, precum și 90% din companiile farmaceutice și laboratoarele de manipulare biologică sau genetică, deci controlul asupra sănătății și libertății oamenilor și asupra “științei” canonice, ideologizate, care nu mai suportă contradicție, concurență sau critică.
Cine invoca intr-o controversa „teoria conspiratiei” se demasca din start ca un naiv nevindecabil sau din contra, ca un securistoid
tot nevindecabil!!! Dupa acesti lefegii tot ce nu respecta linia propagandistica a Partidului/Securitatii e „teoria conspiratiei”… Mai precis la securistoizi e TEORIA CONSTIPATIEI intrucat ii obliga sa-si stopeze natural cufurelile…De fapt marsavul securistoid AGENT SOVIETIC Andrei ce altceva vizeaza invocand „conspiratia” decat sa TRANSFORME CONSPIRATIA COMINTERNISTA SOVIETO-CHINEZA declansata din septembrie 2019 prin exportul mondial organizat al VIRUSULUI BOLSEVIC CHINEZ si continuata consecvent planificarii cu AGRESIUNEA SOVIETICA asupra STATULUI SUVERAN Ucraina pentru desavarsirea DISTRUGERII SOCIETATII TRADITIONALE MONDIALE…Toate aceste
specificari demonstreaza duplicitatea humoroidului care-l mangaie pe infamul Andrei in loc sa-l atace in stil marius/rene pe acest
Batran autointitulat astfel de curand si care fusese admis in urletele gutural! Se indoieste cineva ca humoroidul e rene/marius?
Nu conteaza ca VIRUSUL BOLSEVIC CHINEZ e mortal sau nu, mortii de covid fiind precumpanitor asasinati de medicii obedienti care s-au
supus indicatiilor superioare, CE CONTEAZA ESTE BLOCAREA PLANETEI PREMEWDITA SI PERFECT COORDONATA PRIN OMS si ILEGALII sefi de state
cu afectarea Lumii LIBERE, URSS si China BOLSEVICA intarindu-se prin ricoseu!!!Ceea ce era de demonstrat…
„…este tentant sa fii adeptul teoriei conspiratiei, a marii „resetari”, e „cool”, „trendy”. ” , spune Adrian .
Să știi că ceva care te tentează, merită a fi cercetat, în schimb ce te îndobitocește, nu poate fi controlat !
E foarte bine, lăudabil chiar, că frecventezi forumurile „Cotidianul”, sper că din proprie inițiativă, nu din obligație de serviciu(ii), dar încearcă să mergi mai departe cu investigațiile, acum privind acest delicat subiect, și te asigur că nu vei regreta și poate nu va fi nici prea târziu !
Băi Batranul spune:
1 AUGUST 2022 LA 21:18
Nu ești doar bătrân, dar n-ai nici atenție distributivă ( nu eu am afirmat că sunt medic, ci cea a lui Buridan !), în schimb ești specialist în băgarea ca musca-ndărătul calului, altfel nu-mi explic insistența cu care implorai să te bag în seamă. O să te bag probabil, dar în altă parte, dacă ești obraznic și prost crescut.
Nu cred că ai mai mult de 1,5o , cu tot cu tocuri… 😉
Așa că fă pași ! Deși cu tocuri e cam greu !
Și cu asta, BASTA !
Rămâi cu bine, alături de (ne)toți cei ca tine…..