Plăcuțele de înmatriculare M**EPSD au fost ridicate de Poliția Rutieră, proprietarului autoturismului i s-a suspendat permisul auto și i s-a deschis dosar penal. Incidentul a stârnit aprige controverse. Atât autoritățile române, cât și cele suedeze, și-au exprimat pozițiile oficiale. Românii și-au manifestat opiniile pro și contra pe rețelele de socializare.
Nu mai puțin de 13 zile le-au trebuit autorităților române să rezolve situația creată de șoferul român care a adus în România o mașină pe a cărui plăcuță de înmatriculare scria M**EPSD. Scandalul izbucnit pe 17 iulie 2018, când Răzvan Ștefănescu, proprietarul autoturismului marca Audi, a intrat în țară prin Vama Nădlac, a degenerat în ultimele zile.
Ieri plăcuțele de înmatriculare MUIEPSD au fost ridicate de Poliția Rutieră, iar proprietarului autoturismului i s-a suspendat permisul auto și i s-a deschis dosar penal.
„În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 334, alin. (4) din Codul Penal“, se arată în comunicatul instituției.
Explicația polițiștilor a venit prin intermediul unui comunicat, dar și cu ocazia unei conferințe de presă organizate de Poliția Română și la care au participat comisarul de Poliție Rutieră Andrei Lința. Oarecum stânjenit de situația în care se afla, comisarul repeta periodic: „A fost o situație inedită pentru Poliția Română“.
În timpul conferinței, comisarul a afirmat că deciziile luate în legătură cu Răzvan Ștefănescu se bazează pe prevederile Convenției de la Viena din 1968, ratificată de România prin Decretul 318/1980, care stipulează la art. 36, alin. 3, cu trimitere la pct. 1 din Anexa 2, că „numărul de înmatriculare prevăzut la art. 35 şi 36 ale Convenţiei trebuie să fie compus fie din cifre, fie din cifre şi litere“.
Și cum plăcuțele de înmatriculare nu aveau decât litere, fapt care ar fi încălcat prevederile legale, s-a luat decizia ridicării lor și a penalizării șoferului.
Polițiștii mai spun că în cele 13 zile de când mașina a intrat în țară ar fi făcut schimb de informații cu colegii lor din Suedia, pentru a afla de la aceștia dacă numerele sunt legale sau nu.
Doar că explicațiile polițiștilor stau în picioare și nu prea. Dacă ar fi vorba despre mult invocata Convenție, ce nevoie ar mai fi avut autoritățile române să aștepte răspuns de la Stockholm, când era evident că plăcuțele au fost litere, nu și cifre?
Plăcuțe de înmatriculare valabile, unde sunt permise
Ambasada Suediei din București a luat atitudine față de articolele apărute în ultimele zile în mass-media din țară și care afirmau că plăcuțele de înmatriculare MUIEPSD sunt ilegale. Pe pagina de Facebook a Ambasadei a apărut un mesaj în care se preciza că plăcuțele de înmatriculare personalizate au fost emise de Agenția Suedeză de Transport și sunt valabile pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Proprietarul plăcuţelor personalizate trebuie să le aibă la el și pe cele originale, pentru a le putea schimba în cazul în care țara pe teritoriul căreia se află nu acceptă plăcuțele personalizate. Fiecare stat decide ce fel de autovehicule pot călători pe teritoriul său. Autoritățile suedeze nu pot influența ce fel de mașini au voie să circule pe drumurile din alte țări.
Proteste și critici la adresa autorităților
Incidentul a stârnit reacții și din partea mai multor zeci de persoane care au protestat în fața Brigăzii de Poliţie Rutieră din București. „Ce se întâmpla dacă scria pe număr LOVEPSD, pentru că şi LOVEPSD e alcătuit doar din litere, acesta fiind motivul pentru care numărul ar fi ilegal? Motiv fals. Sunt extrem de dezamăgită de Poliţia Română. Eu sunt poliţistă într-o ţară europeană şi îmi crapă obrazul de ruşine pentru asemenea măsuri“, a spus Anca Cernea pentru Mediafax. Protestatarii consideră că este vorba despre un abuz din partea Poliției, motiv pentru care susțin că ministrul de Interne, Carmen Dan, ar trebui să demisioneze.
Și în mediul online reacțiile românilor la măsurile luate de autorități n-au întârziat să apară. „Instituţie nereformată şi profund comunistă, care acţionează doar la ordinele tovarăşilor conducători, indiferent de legalitatea ordinelor. Să vă fie ruşine!“, se arată într-unul din mesajele postate pe pagina de Facebook a Poliției Române.
„Aşa se face? Când PSD-ului nu îi convine ceva, dispare. Nu mai am pic de respect pentru Poliţia Română, acum sunteţi nişte nimeni pentru mine. Plăcuţele de înmatriculare erau legale, ce era în capul vostru?“, a scris un alt utilizator al rețelei de socializare.
Alții sunt de părere că preocupările Poliției trebuie să se îndrepte către problemele reale din trafic. „În loc să îi vânaţi pe ăştia la îndemnul unor politicieni corupţi, mai bine aţi umbla pe străzi şi v-aţi preocupa de idioţii care şicanează în trafic şi sar la bătaie. Sau ăia care stau pe telefoane în timp ce conduc. De ăştia ar trebui să vă pese. Ăia care nu opresc la trecerile de pietoni şi sunt la un pas să dea peste oameni nevinovaţi. Ăia care opresc neregulamentar şi blochează o bandă de circulaţie aiurea. Astea ar trebui să fie priorităţile voastre.”
Și un român din diaspora și-a arătat solidaritatea față de proprietarul mașinii cu numărul de înmatriculare MUIEPSD. Mihai George Ciobanu a postat pe pagina sa de Facebook mesajul „Venim acasă, dragă Românie“ și o poză cu familia sa și mașina al cărei număr, înmatriculat în Danemarca, este 1.JOS.PSD.
Ministrul de Interne ar putea fi audiat în Parlament
Senatorul PNL Florin Cîțu vrea să propună audierea în comisiile de specialitate din Parlament a ministrului de Interne, Carmen Dan, pentru a da explicații în cazul șoferului căruia i s-a deschis dosar penal pentru plăcuțele de înmatriculare anti-PSD. „Dragnea și PSD folosesc instituțiile statului, în special cele de forță, împotriva adversarilor politici. Și eu am fost victima acestor anchete. Ce face PSD în cazul șoferului din Suedia reprezintă încă o dovadă. Mesajul incriminat nu se referă la România, la statul român, la Guvernul României, la persoane din Guvern etc. Nu. Mesajul este împotriva unei formațiuni politice. Într-o societate liberă, nu sub dictatura PSD, formațiunea politică afectată de mesajul public își caută dreptatea în instanță. Ce face PSD acum reprezintă un abuz îngrozitor, demn de comuniștii anilor ’50. O să le propun colegilor mei din comisiile de specialitate să ceară ministrului de Interne explicații pentru acest abuz“, scria acesta pe pagina sa de Facebook.
Cum a procedat politia din Romania cu ridicarea unor numere de de inmatriculare primite legal de la politia din Suedia este o fapta complect ilegala si vinovatii vor trebuii sa raspunda in fata justitiei.Asa ceva nu se face doar ca vrea Dragnea sau PSD.Cu siguranta ca toti romanii indiferent ca lucreaza afara sau in tara vor taxa acest gest la viitoarele alegeri.Asa cum sa intimplat la prezidentiale dupa ce Ponta avea un avantaj substantial,datorita unor greseli facute de PSD ,totul sa intors impotriva lor si Ponta a pierdut alegerile.La fel se va intimpla si acum cu PSD care nu vor mai avea norocul sa cistige pt. ca comportamentul lor a suparat pe romani.Si asa din tot ce au promis ei ca fac nu au realizat nimic.Au marit ceva pensiile si salariile ,in schimb au marit preturile pe piata si omul tot nu sa ales cu nimic din aceste mariri de pensii si salarii.Un fel de batae de joc ,cam asta au facut cei de la PSD.
Uite bai ca Suedia a retras numerele din circulatie pentru ca erau ofensatoare. Nu au fost constienti de acest fapt pana nu a iesit scandal… Asa ca termina cu aberatiile pornite din neuronul singuratic…