Plânsul unui oligarh: „Nu mai ştiu cum să trăiesc”

Sancţiunile au însemnat, practic, îngheţarea ultimului său card bancar funcţional din Regatul Unit.

De (D.V.)
Plânsul unui oligarh: „Nu mai ştiu cum să trăiesc”

Sancţiunile au însemnat, practic, îngheţarea ultimului său card bancar funcţional din Regatul Unit.

Oligarhul rus Mihail Fridman a declarat într-un interviu că nu mai ştie cum să trăiască, la trei săptămâni după ce a fost lovit de sancţiunile Occidentului, a informat Bloomberg.

Fridman, care are o avere netă de 10,1 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index, a fost sancţionat de Uniunea Europeană pe 28 februarie şi de Regatul Unit pe 15 martie.

El a descris sancţiunile UE ca fiind „nefondate şi inechitabile” la acea vreme şi a spus că le va contesta, potrivit Reuters, citat de Ziarul Financiar.

De când a început invazia Ucrainei, averea lui Fridman a scăzut cu 4 miliarde de dolari, a raportat Bloomberg, potrivit Insider.

„În ultima perioadă, nu mai ştiu cum să trăiesc”, a spus Fridman pentru Bloomberg. „Nu ştiu. Chiar nu ştiu.”

Fridman, cofondator al firmei de investiţii londoneze LetterOne şi fost membru al consiliului de administraţie al companiei bancare ruse Alfa-Bank, a declarat pentru Bloomberg că sancţiunile au însemnat, practic, îngheţarea ultimului său card bancar funcţional din Regatul Unit.

Locuind în Marea Britanie, Fridman beneficiază de o alocaţie de 2.500 de lire sterline (3.300 de dolari) pe lună. Pentru a cheltui, oligarhul trebuie să solicite o licenţă specială pe care guvernul britanic o va evalua îndeaproape.

„Problemele mele pălesc în comparaţie cu problemele lor”, a spus Fridman pentru Bloomberg, referindu-se la ucrainenii prinşi în conflict.

Fridman a demisionat din consiliul de administraţie al Alfa-Bank la o zi după ce UE l-a sancţionat. De asemenea, a demisionat din consiliul de administraţie al LetterOne, firma de investiţii pe care a cofondat-o.

Oligarhul rus susţine că are o relaţie bună cu Occidentul din cauza călătoriilor sale la Washington şi a unui program de burse Alfa-Bank pe care l-a înfiinţat pentru cetăţenii americani, britanici şi germani în 2004.

„Am crezut sincer că suntem atât de buni prieteni ai lumii occidentale încât nu putem fi pedepsiţi”.

Fridman se numără printre oligarhii vizaţi de sancţiunile occidentale care urmăresc paralizarea economiei Rusiei şi pedepsirea preşedintelui Vladimir Putin pentru invazia sa în Ucraina.

Alfa-Bank nu are legătură cu Alpha Bank din România, care are acţionariat grecesc.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. Păi, după câte am fost invățat eu, esența capitalismului este PROPIETATEA PRIVATĂ. Adică cetățeanul este stăpân peste bunurile sale, care sunt garantate de o orânduire pe care ți-ai dorit-o..Adică, cea capitalistă.. Acum vine capitalistu și pune mâna peste banii , proprietățile și orice are un CETĂȚEAN doar pentru că aparține unei alte etnii ?? Nu vi se pare o imbecilitate și ilegalitate crasă ?? De ce unii, cică democrați, iși incalcă principiile ?? Or fi totul doar din gură, doar de fațadă, iar jaful se petrece sub aceste lozinci ?? Mai poți avea incredere in astfel de societăți, de orânduiri, de ”civilizații” ?? Cred că și-au cam futisat norocul imbecilii. De acu nici cu mitraliera,…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.