Grădini de flori, grădini de zarzavat, parcuri cu lacuri şi nuferi, într-o revărsare de culori şi scânteieri de lumină. Peste 90 de pânze semnate de pictori din întreaga lume acoperă simezele Galeriei Naţionale a Scoţiei din Edinburgh, în selecţia „Grădini impresioniste”, prezentată publicului până la 17 octombrie.
Organizată de muzeu, în colaborare cu Museo Thyssen-Bornemisza din Madrid, expoziţia cuprinde lucrări împrumutate din colecţii importante, ca Metropolitan din New York, Galeria Naţională de Artă din Washington, Muzeul d’Orsay din Paris, Muzeul de Artă din Hudson, Galeria Naţională din Stuttgart, Gliptoteca Carlsberg din Copenhaga, Tate din Londra, Galeria de Artă Modernă şi Contemporană din Roma, şi este prima dedicată acestui subiect.
Claude Monet, Nuferi
De la Baronul Haussmann la „Nuferii” lui Monet
Către 1860, grădinile devin una dintre pasiunile francezilor. Monet pictează de mai multe ori Parcul Monceau din Paris. Manet, Renoir, Pissarro, Sisley se opresc şi ei asupra acestui motiv, atât de potrivit intenţiilor lor estetice. Rădăcinile acestei preocupări se găsesc în dorinţa de reînnoire a Parisului sub Napoleon al III-lea, care îi comandă Baronului Haussmann construirea unor mari bulevarde şi popularea Parcului Monceau şi a Bois de Boulogne cu specii noi şi rare de plante. Ideile lui vor fi privite ca un simbol al renaşterii, iar pictorii vremii vor găsi în acest interes pentru parcuri simboluri ale unei lumi ideale, dar şi un substrat moral, după părerea istoricului de artă Clare Willsdon de la Universitatea din Glasgow, unul dintre organizatorii expoziţiei şi autoarea unui volum, „Grădinile Impresionismului”, apărut în 2004.
Către 1880, artiştii americani descoperă şi ei farmecul grădinilor şi parcurilor. Introdus, de fapt, în pictură de artiştii de la Barbizon, primii care rup cu tradiţia lucrului în atelier în favoarea picturii în aer liber, subiectul va fi abordat şi după perioada impresionistă propriu zisă, de postimpresionişti ca Van Gogh, Paul Gauguin, Cézanne, Gustav Klimt sau, dincolo de Ocean, John Siger Sargent. Unii pictori, cum ar fi Monet, îşi creează propriile grădini care oferă un loc privilegiat pentru studierea efectele de culoare, lumină şi atmosferă asupra personajelor, florilor sau plantelor mai mult sau mai puţin exotice, de-a lungul scurgerii anotimpurilor. Grădinile de zarzavat, mai puţin spectaculoase, oferă pictorilor posibilităţi de invenţie şi de inovaţie artistică, ce pot fi descoperite în „Pontoise” a lui Cézanne, de exemplu.
În ultimii ani ai secolului al XIX-lea apare în Germania şi Austria interesul pentru impresionism şi, odată cu el, grădinile populează operele unor Liebermann, Eitner sau Leo von Kalckreuth. Relaţia între culoare şi subiectivitatea pictorului este mai accentuată aici, prin încercarea de a surprinde perfecţiunea lumii, ca în compoziţia cu un copil în grădină, admirând curcubeul, semnată de Kalckreuth. Numelor celebre ale picturii secolului al XIX-lea li se adaugă artişti mai puţin cunoscuţi din Italia, Spania sau Suedia, unii expuşi pentru prima dată în Marea Britanie, şi artişti din grupul „Glasgow Boys”, ca James Guthrie, Arthur Melville şi John Lavery.
Renoir, Femeie cu umbrelă în grădină
Printre primele opere pe care privitorul le întâlneşte în expoziţie se numără „Grădinăreasa” artistului francez Simon Saint-Jean, din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Personajul este figurat cu un enorm buchet de flori purtat pe cap, iar figura se distinge abia printre florile pe care le are în braţe. Dalii roşii, trandafiri, lalele, o floare de acanth reprezintă un alt mod de abordare a subiectului. Fiecare dintre aceste flori este emblema unui concept: dragoste, artă… Artistul se foloseşte de limbajul secret al florilor într-un mesaj romantic.
Impresioniştii vor căuta însă în grădinile lor sensul clipei, al momentului trecător. În „Femeie cu umbrelă în grădină”, pictată de Pierre-Auguste Renoir în 1875-76, o scenă de vară fierbinte într-o grădină neîngrijită, petele de culoare vibrantă, presărate în verdele ierburilor dau un caracter decorativ accentuat. „Grădina artistului de la Argenteuil”, una dintre primele picturi impresioniste cu această temă, se apleacă mai mult către plantele cultivate decât spre prezenţa umană, aşa cum se va întâmpla şi în creaţiile semnate de Caillebotte. Spre deosebire de ei, Pissarro pictează frecvent personaje lucrând în natură, în operele lui de la Pontoise sau, mai târziu la Eragny, unde îşi creează, ca şi Monet, propria grădină. Atrage atenţia în expoziţa de la Galeria Naţională a Scoţiei, „Grădina artistului de la Eragny”, realizată în 1898, în care apare Julia, soţia pictorului, însămânţând straturile de legume. Daliile şi floarea-soarelui trimit către sfârşitul verii, ca şi lumina care cade asupra compoziţiei. Acelaşi sentiment al imediatului transpare în „Nuferi” (1888) al americanului Charles Courtney Curran, care-l plasează pe privitor într-o barcă plutind pe lacul Eyrie din Ohio, printre nuferi galbeni care se întind cât vezi cu ochii.
Klimt, Peisaj italian cu grădină
Nostalgia marilor parcuri
Începutul secolului al XX-lea dă alte dimensiuni subiectului. La Gustav Klimt, de exemplu, potenţialul decorativ predomină, ca în „Peisaj italian cu grădină”, din 1913, cu casa albă din fundal aproape acoperită de petele de culoare ce amintesc paleta unui pictor, sau, în lucrarea, din 1923 a lui Max Liebermann, „Nepoata artistului împreună cu guvernanta în grădina Wannsee”, în care exteriorul devine o prelungire a casei, un loc destinat unei vieţi domestice ideale.
Ultima secvenţă a expoziţiei cuprinde lucrări postimpresioniste, fie apropiate de simbolism, ca „Marea grădină” a lui Bonnard sau compoziţiile belgianului Léon Frédéric, fie marcate de Art Nouveau, ca la deja amintitul Klimt. Folosirea culorii în sens expresiv apare în operele cu acest subiect ale lui Van Gogh.
Van Gogh, În grădina doctorului Gachet
Sentimentele trezite de o astfel de selecţie combină plăcerea estetică cu nostalgia. O nostalgie după un mod de viaţă, după sinceritatea trăirii în comuniune cu natura, după vremea în care, pe lângă preocuparea de a descifra tainele unei noi concepţii picturale, artiştii creau peisaje frumoase, cu femei frumoase şi ţinute elegante.
După Edinburgh, „Grădinile Impresioniste” se vor muta la Madrid.
