Poeții și politicienii (2)

A doua zi după prima zi, mă găsești tot în Piața Chibrit. Țin porta-vocea cu nădejde și, urcat pe statuia lui Birlic, mă sumețesc în fel și chip, strigând către poeții neamului, să iasă de sub teascul politicienilor, să sfărâme lanțurile dictaturii liberale și să zdrobească, vezi bine, dictatura pesedistă. Sunteţi gata să construiţi Istorie? Sunteţi pregătiţi să rataţi? Sunteţi pregătiţi să faceţi faţă batjocurii, manipulărilor de tot soiul, demotivării, ştiinţific vorbind, capcanelor ticăloase, amăgirilor bananiere, oportunismului intelectualului stafidit? Sunteţi gata să scrieţi fie şi o pagină nebună de Istorie?

Sunteţi gata să nu vă lăsaţi amăgiţi de cuvinte mari şi să schimbaţi felul nostru de a fi temător, băşcălios-critic-fără-acţiune? Sunteţi gata? Sunteţi gata să îmbrăcaţi hainele luptătorului poematic şi să străluminaţi ca nişte Fanioane, ca un FAR în gări, în metrou, în satele noastre bolnave de apă. În cartierele mărginaşe, în sufletul femeilor uşoare şi nebun de frumoase, în inima copiilor, în pieţe, în cinematografe, pe NET, pretutindeni?

Sunteţi gata să nu fiţi aroganţi, dispreţuitori, bumboşi, încrezuţi, naivi, pătimaşi-de-doi-lei? Sunteţi gata? Sunteţi gata să nu umblaţi după prejudecăţi ci după adevăruri de forţă construite de voi, sunteți gata să apărați libertatea populară? Sunteţi gata să fiţi Altfel? Dacă da, va voi iubi, nefiind important în lucrarea voastră măiastră. Dacă nu, atunci e doar greşită mea raportare la talentul vostru îngeresc. Dacă da, voi ţopăi de bucurie, departe, neştiut, nedorind să mă hrănesc din succesul vostru pentru că e de fapt osânda, frumoasa voastră osânda. Dacă nu, vai, vanitatea mea va fi răpusă, voi râde de mine, mă voi arăta cu degetul întrebându-mă pentru ce am avut atâta talent, pentru ce am avut atâta curaj.

Pentru ce mai am încă cinci kilograme de vanitate înaltă şi de prostie omenească, firească, acolo, cinci grame. Copii dragi poematici, talentaţi şi teribili pe care vă citesc pe ascuns de ani de zile, înţelegeţi ce vreau de fapt să vă spun? Ce nevinovate idei ţâşnesc nevinovat din inima mea de scriitor liber? Postmodernismul a murit. Moartea lui pune o întrebare: Literatura sau Ficţiunea? Sau Libertatea? O întrebare complicată. Sigur că un text ne poate părea literar dar multe texte NU SUNT LITERARE. Realitatea în felul în care încercăm să o înţelegem este un TEXT construit altfel decât un text obişnuit.

Tocmai de aceea una e Scriitorul de LITERATURĂ, alta e Constructorul de FICŢIUNI. Literatura este un biet artificiu pe când Ficţiunea este un proces, o profunzime. Iar Poezia? Ah, Poezia, draga de ea! Avem nevoie de un nou CONCEPT FICTION. Sfărâmarea liniarității, fie ea şi LITERARĂ, e abia la început. A fi Constructor de ficţiuni înseamnă a-ţi asuma riscuri inimaginabile, vor sta cu toții cu ochii pe voi. Literatura e o croazieră nevinovată şi un artificiu pe când Construcţia Ficţiunii e insurgentă, e zbatere nebună, şansa, haos şi semantica perversă şi nu numai atât… e viaţa. Prăbuşirea Vechilor Canoane îi orbeşte pe mulţi cu praful înjghebărilor desuete care lasă lumina noilor adevăruri să pătrundă.

Voi aveţi târnăcopul şi bagheta magică. Vechile canoane? Astăzi vorbim despre o hyper-fiintare sau o hyper-funcționare noi neştiind dacă suntem fiinţe sau suntem ființe-în-funcțiune, pe potriva faptului că viaţa ar fi fie autoorganizata fie un construct. Ne zbatem între două mari idei astfel. Dar hyper este un alt drum. Dar unde-s poeții? Vine un vardist să mă ia la refec. Vine un ofițer acoperit să mă ia de urechi. Vine un amploiat de la Primărie să mă amendeze, uite-așa. Nici Guvernul nu se lasă, vrea partea lui din leafa mea. Parlamentul, ce să mai zic? Chiar și Președinția trimite vorbă să fiu luat în șuturi pentru că agit lumea aiurea-n tramvai. Vine tramvaiul 42 după ce pleacă tramvaiul 29. Vine și mașina pompierilor, aterizează un elicopter american, filmat pe ascuns de un agent sovietic. Poeții, nicăieri.

Un zarzavagiu se dă mai aproape de scenă, nu e zarzavagiu, e un expat de pe planeta Nibiru. Trece un nor argintiu, vorbăreț nevoie mare, niște politicieni vor să știe ce număr am la pantof, dacă am cont pe Facebook și cam ce-am făcut eu în ultima sută de ani de sunt așa de revoluționar, ceva de speriat. Colombina de la Teatrul de Comedie îmi face ochi dulce, zice, vino cu mine că te iau ăștia cu tancheta și n-o să-ți fie bine.

Dâmbovița se înroșește, roșul se îngălbenește, expatul de pe planeta Nibiru zice că votează și cu peneliștii și cu pesediștii laolaltă, lumea o ia razna, undeva, înspre Calea Victoriei cică ar ține o conferință poematică domnul Alexandru Macedonski.