Polițist acuzat că a agresat un minor

Cazul este cercetat de procurori, fiind deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă.

De Bianca Dumbraveanu - redactor
Polițist acuzat că a agresat un minor

Cazul este cercetat de procurori, fiind deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă.

Un polițist din județul Olt este acuzat că ar fi agresat un minor de 14 ani într-o școală din orașul Potcoava.

Potrivit News.ro, reprezentanții IPJ Olt au transmis că incidentul a fost anunțat printr-un apel la 112.

„La data de 25 noiembrie 2025, în jurul orei 18:20, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către un bărbat din oraşul Potcoava, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 14 ani, ar fi fost agresat fizic de către un poliţist, în timp ce se afla la cursuri într-o unitate de învăţământ din localitate”, au transmis, miercuri, reprezentanţii instituţiei.

Dosar penal și anchetă declinată

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă.

„Dosarul a fost declinat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, instituţia competentă să efectueze verificări pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi pentru a se pronunţa asupra existenţei sau inexistenţei celor sesizate. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt acordă întreaga disponibilitate organelor de cercetare şi va pune la dispoziţia acestora toate datele şi documentele necesare soluţionării cu celeritate a cauzei”, au precizat poliţiştii.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.