Comuna Crevedia Mare este condusă de edilul USR, Ștefan Daniel Badea, președintele filialei partidului din Giurgiu. Primarul are 34 de ani și, la alegerile din vara lui 2024, a fost ales cu 60,88% din voturi.

Primăria din Crevedia Mare a cumpărat în decembrie 2025, prin atribuire directă, 600 de pachete cu dulciuri pentru copii de la Școala Gimnazială Crevedia, în valoare totală de 40.998 lei fără TVA, adică de peste 9.000 de euro cu TVA.
Moș Crăciun a adus aceste daruri școlarilor din localitate cu ocazia Crăciunului.
Fiecare pachet conținea:
- 1 buc. napolitane Alka,
- 1 buc. croissant 7 Days 80 gr,
- 1 buc. chips Lay’s 60 gr,
- 1 buc. Bake Rolls,
- 1 buc. ciocolată Milka,
- 1 buc. prăjitură Măgura,
- 1 buc. prăjitură Kinder Delice,
- 1 buc. alune Best 100 gr,
- 2 buc. fructe (portocale, banane),
- bomboane pom – 8 buc.,
- 1 buc. suc Prigat 0,500 ml.
Valoarea unui pachet a fost de 68,33 lei fără TVA.

CITEȘTE ȘI: Austeritatea nu a ajuns la sate. 10.000 de euro pe iPhone de ultimă generație pentru angajații unei comune mici
Primarul din Crevedia Mare: Nu-mi fac probleme de a câștiga alegerile în funcție de cadourile pe care le iau copiii de Crăciun
Contactat de Cotidianul pentru un punct de vedere, edilul USR al comunei Crevedia Mare ne-a transmis că „există o tradiție în acest sens legată de copii și de a primi cadouri”.
„Mulți dintre aceștia, fiind dintr-o zonă destul de vulnerabilă la noi, am accesat și mai multe proiecte pe partea de asistență socială, avem destul de multe familii vulnerabile. Pentru a acorda cu ocazia Crăciunului aceste pachete doar celor care ar beneficia în mod real, avem peste 200 de copii, n-aș ști nici eu, nici cadrele didactice cum să le explicăm celorlalți copii că unii primesc și unii nu primesc. Așa că am luat decizia ca toți copiii să primească”.
Întrebat dacă aceste cadouri ar putea fi percepute drept o pomană electorală, având în vedere că părinții acestor copii sunt votanți, edilul Ștefan Daniel Badea s-a arătat deranjat de întrebare.
„Pomană electorală, la un an și o lună de la instalarea mea în funcție, vi se pare pomană electorală, cu trei ani înainte de alegeri? (…) Să știți, la ce diferență am câștigat mandatul, eu nu-mi fac probleme de a câștiga alegerile în funcție de cadourile pe care le iau copiii de Crăciun. Eu sunt în mod activ prezent la toate ședințele cu părinții… îmi este greu să le explic acestor părinți că acești copii nu vor beneficia de cadouri”.
Școala din Crevedia Mare susține că doar 518 elevi au beneficiat de cadouri
Deși edilul Ștefan Daniel Badea a contractat 600 de pachete, într-un răspuns scris pentru Cotidianul, directoarea Școlii din Crevedia Mare spune că doar 518 elevi au beneficiat de cadourile acordate de Primărie.
„518 elevi au beneficiat de cadouri de Crăciun, în decembrie 2025. Cadourile au constat în dulciuri și fructe. În decembrie 2025 am avut 518 copii înscriși, iar în prezent avem 524. Numărul de elevi a fost comunicat Primăriei de către conducerea școlii”, se arată în răspunsul școlii transmis redacției.
Înainte că nu-i greu! Și halesc bani de la guvern pentru salarii!