Secretarul american al Apărării Chuck Hagel s-a întâlnit miercuri cu premierul român Victor Ponta la Pentagon, a anunţat Departamentul Apărării pe site.
Update: Potrivit Guvernului, Victor Ponta l-a asigurat pe secretarul american al Apărării al SUA, Chuck Hagel, de susţinerea largă în România pentru consolidarea prezenţei cu efective a SUA şi NATO şi a reiterat poziţia fermă a României referitoare la acţiunile Federaţiei Ruse în Ucraina. În întâlnirea organizată la Pentagon, a fost reafirmată preocuparea constantă pe care Guvernul României o are pentru întărirea cooperării bilaterale în domeniul apărării, ca pilon al Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, se arată într-un comunicat al Guvernului.
„A fost subliniată susţinerea largă în România pentru consolidarea prezenţei cu efective a SUA şi NATO în ţara noastră. A fost apreciată contribuţia României la operaţiunile internaţionale, în mod special din Afganistan şi excelenta colaborare bilaterală în aceste operaţiuni”, se precizează în comunicat.
Sursa citată mai arată că în cadrul discuţiei au fost abordate şi evoluţiile regionale din estul Europei, care preocupă deopotrivă România şi SUA.
„În acest context, primul-ministru Ponta a reiterat poziţia fermă a României referitoare la acţiunile Federaţiei Ruse în Ucraina şi a subliniat importanţa crucială a solidarităţii tuturor membrilor UE şi NATO în faţa provocărilor din Estul Europei”, mai spune Guvernul.
Secretarul de presă al Pentagonului, contraamiralul John Kirby, a precizat, referindu-se la întâlnire, că Hagel i-a mulţumit lui Ponta pentru angajamentul Guvernului României de a suplimenta trupele româneşti în misiunea din Afganistan şi pentru susţinerea României faţă de alte activităţi ale coaliţiei şi NATO.
„Premierul Ponta i-a mulţumit secretarului Hagel pentru atenţia pe care a acordat-o problemelor de securitate din zona Mării Negre şi pentru rolul pe care l-a jucat la conducerea Departamentului american al Apărării într-o perioadă tensionată pentru aliaţii NATO”, a mai spus oficialul.
Ponta s-a întâlnit anterior cu secretarul american al Apărării în iunie, când Hagel a efectuat o vizită la Constanţa, unde s-a întâlnit cu militari americani staţionaţi la baza de la Mihail Kogâlniceanu.
Victor Ponta se află într-o vizită de lucru în SUA pentru discuții pe teme economice. Ponta a anunţat marţi, într-o şedinţă de Guvern, că efectuează o vizită în Statele Unite şi că se va întâlni cu secretarul de stat al Comerţului şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri american.