Ponta: Uciderea lui ben Laden, un semnal bun, dar nu opreşte un fenomen

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, pentru RFI, că uciderea liderului terorist Osama ben Laden reprezintă „un semnal bun pentru lumea occidentală”, apreciind însă că „nu prin uciderea unei persoane se opreşte un fenomen”.

Victor Ponta speră ca reacţiile lumii islamice să nu fie unele „rele”.

„Mie îmi place ca cei care… criminali, ucigaşi, ce sunt ei, cei care încalcă legea să fie judecaţi. Dar, oricum, cred că este un semnal bun pentru lumea occidentală. Sper ca reacţiile în lumea islamică să nu fie atât de rele cum ni le putem imagina în acest moment”, a afirmat Ponta la RFI.

El a apreciat că „nu prin uciderea unei persoane se opreşte un fenomen, iar terorismul islamic este un fenomen mondial deja”.

„Mi-e teamă că toată evoluţia din Africa de Nord, din Orientul Apropiat va crea şi mai multă instabilitate şi cu atât mai mult mi-aş dori ca România să-şi găsească poziţia diplomatică, poziţia politică pe plan internaţional, care să-i permită până la urmă să-şi apere propriile interese”, a mai spus liderul PSD.

Preşedintele PSD mai afirmă că terorismul va exista şi fără Osama ben Laden: „Nu cred că prin uciderea unei persoane – sigur că era vorba de un simbol al răului, un simbol negativ -, dar fenomenul există încă şi va continua. E una din marile provocări ale viitorului”.

Recomanda [votes_up id=172797]
Cristian Ghetu 854 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.