În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Poolouri, adică Paranoia Schwartz Editura TipoMoldova, Iași, 2
CARTEA A PATRA
în care ne sînt povestite cu multă ştiinţă cîteva remarcabile întîlniri ale domnului Gough cu oameni instruiţi de tot felul: medici, profesori şi alţii nu mai buni ca ei, precum şi felul cum s-au desfăşurat aceste întîlniri şi cum s-au sfîrşit ele, fără a uita a fi notat în această carte şi modul în care oamenii înţelepţi au ştiut în cuvinte puţine să tragă învăţăminte preţioase de pe urma iscusinţei cu care au ştiut să se descurce Gough şi Finch în mijlocul unor oameni atît de învăţaţi.
Ce ne spun documentele vremii?
“Doctorii sînt de două feluri: medici şi de alte profesii. La fel şi profesorii. Rămîne să alegi, la timpul oportun, cărei categorii să i te adresezi cînd te doare capul.” (Gough – “Cugetări şi impresii”, vol. II, p. 9, ediţie nedatată şi prescurtată).
“Arta medicinei e vastă, în timp ce viaţa e scurtă.” – (Hippocrates, Aphor., 1.)
Pulsul
– Desigur, a spus doctorul, situaţia nu e chiar atît de gravă.
Gough era întins pe pat, cu mîinile pe lîngă corp şi cu faţa lividă.
– A pierdut sînge mult, a spus şi sora.
Bolnavul tresărea, din cînd în cînd, cu putere, apoi revenea la liniştea sa.
– Lucruri de felul acesta se întîmplă des, a mai spus doctorul.
Iar sora îi şopti soţiei bolnavului, în timp ce o conducea afară din cameră:
– Nu vă faceţi griji! Domnul doctor se va strădui, atît cît va fi omeneşte posibil. E un medic deosebit de capabil. Dealtfel, şi faptul că e atît de solicitat…
Vocea i se pierdu pe coridor, în timp ce Gough a rămas întins în patul său.
Bolnavul din stînga îşi întrebă vecinul:
– Crezi că ne aude?
– Nu cred. Ai văzut ce femeie frumoasă e soţia lui?
Doctorul îşi vîrî capul pe uşă:
– Şi-a revenit?
Bolnavul din stînga se sculă din pat şi veni foarte aproape de Gough. Vru să-l atingă, dar se opri şi-şi retrase mîna. Medicul intră în salon să se conving personal.
– Mda, făcu apoi.
Cearceaful era leoarcă de sudoare şi respiraţia era întretăiată de scurte horcăituri.
Vecinul lui Gough se uită lung la medic şi se culcă la loc, tocmai cînd veni şi sora înapoi.
– N-aţi văzut poşeta doamnei? A uitat-o aici.
Medicul, însă, era atent la cele cîteva picături întunecate care începură să se prelingă din gura lui Gough.
– Cred că ar fi mai bine să laşi acum poşeta… Cheam-o înapoi pe doamna!
Sora ieşi în fugă din salon şi Gough auzi ţăcăniturile regulate ale tocurilor ei pe coridor. “Să nu confunde medicul zgomotele astea cu pulsul meu. Dar oare…” Şi, în timp ce paşii se auzeau tot mai slabi, mîna medicului se încordă tot mai tare pe încheietura lui Gough. Apoi se auzi din nou ţăcănitul tocurilor pe coridor şi faţa doctorului se destinse. Paşii deveniră tot mai puternici şi inima lui Gough se zbătea nebuneşte, iar medicul zîmbi. Cînd intrară cele două femei, medicul vru să le spună ceva, dar ele se opriră şi pulsul încetă din nou sub degetele ce-l căutau. După o tăcere de cîteva clipe, Gough îl auzi pe doctor şoptind:
– A murit.
Gough gîndi: “Dacă ele ar porni din nou, poate că mi-ar reveni pulsul. Încă nu s-au produs degenerări. Dacă ar porni din nou…”
Însă ceilalţi ascultau acum explicaţiile savante ale medicului.
“(Medicii) învaţă cu riscul nostru şi experienţele pe care le fac costă vieţi.” – (Plinius – Nat.)
