Potrivit CV-ului său, Adriana Săftoiu și-a început cariera în presă în anul 1993, la Rompres. A lucrat acolo timp de trei ani, pentru ca în 1996 se plece la Mediafax. Doi ani mai târziu ajungea la Guvern, unde a ocupat funcția de purtător de cuvânt.
Peste câțiva ani, în 2004, obținea un loc de deputat pe listele Partidului Democrat. Deși mandatul i-a fost validat pe 17 decembrie 2004, aceasta a demisionat pe 22 decembrie, potrivit datelor disponibile pe site-ul Camerei Deputaților.
Mai apoi, până în 2007 ocupă funcția de purtător de cuvânt al Administrației Prezidențiale. Președintele de atunci era Traian Băsescu, aflat la primul mandat.
După plecarea de la Cotroceni a mers o perioadă scurtă în mediul privat, pentru ca mai apoi să predea timp de trei ani la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București.
Ce „rivali” a avut Adriana Săftoiu pentru șefia TVR
În 2008 intră din nou în Parlament, pe listele PNL. Demisionează, însă, încă o dată, pe 1 februarie 2012. În CV notează că demisia a venit în acord cu „protestele stradale care cer dizolvarea Parlamentului și organizarea de alegeri anticipate”.
După demisie se întoarce din nou în privat. În anul 2016 i se face dor de politică și candidează din nou pentru un loc în Camera Deputaților. Îl obține tot pe listele PNL.
A fost vicepreședinta Comisiei pentru regulament și a mai făcut parte din Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale și Comisia pentru cultură.
Înainte de a fi desemnată de PNL pentru șefia PNL, în spațiul public au mai fost vehiculate două nume pentru această funcție: Dan Turturică și Vlad Pufu. Sursele Cotidianul au precizat că liberalii au decis tot vineri să îl susțină pe Vlad Pufu pentru un loc în Consiliul de Administrației al Radioului Public.
Nominalizarea liberalilor nu o face automat șefă a TVR pe Adriana Săftoiu. Aceasta va trebui să treacă și de votul Parlamentului. Este, însă, o formalitate, având în vedere că partidele de la coaliție au căzut de acord să împartă mai multe funcții: PNL conducerea TVR, USR șefia Radioului Public, iar PSD pe cea a AEP.
Ca orice ardelean propulsat dupa 1989 si fosta colaboratoare a lui Petrov este omul serviciilor. In rest incompetenta si parvenitire.