Folosirea mercenarilor şi a aviaţiei împotriva civililor de către Gadafi poate fi catalogată drept crimă împoptriva umanităţii, iar presa şi fosti oficiali occidentali susţin o intervenţie militară a NATO, sub mandat ONU şi al Ligii Arabe pentru impunerea unei zone de restrictie aeriană deasupra Libiei
Consiliul de securitate al ONU se va întruneşte marti la ora 16, ora României, pentru a a dicuta despre reprimarea revoltelor din Libia, soldată până acum cu cel puţin 400 de morţi. Avioane şi elicoptere militare au tras în civili în capitala Tripoli şi în Beghazi, iar în anumite zone ale capitalei mercenarii pro-Gaddafi au provocat adevărate masacre. Al Jazeera relatează că Gaddafi îşi plăteşte mercenarii cu 30.000 de dolari pe zi, oferindu-le şi o primă de 12.000 de dolari pentru o persoană ucisă. Regimul este stăpân peste cea mai mare rezervă de petrol din Africa şi peste o ţară care este al treilea producător african de petrol.
Ministrul german de Externe a cerut, indirect demisia lui Gadafi. „O familie conducătoare care îşi ameninţat poporul cu războiul civil este terminată”, a spus Guido Westerwelle. Şi preşedintele israelian Shimon Peres a apreciat ca regimul Gaddafi îşi trăieşte ultimele zile.
Comisarul ONU pentru drepturile omului a declarat că aceste atacuri pot fi considerate crime împotriva umanităţii. Adjunctul ambasadorului libian la ONU, Ibrahim Dabbashi, a rupt legăturile cu guvernul său şi a cerut ONU să impună o zonă de restricţie aeriană în Libia, pentru ca regimul Gaddafi să nu mai poată fi aprovizionat cu arme şi mercenari africani. „Este un lucru asupra căruia Consiliul de Securitate va trebui să decidă”, a declarat secretarul general ONU, Ban Ki-moon.
ONU trebuie să intervină inclusiv militar în Libia, a susţinut David Owen, fost lider laburist şi ministru de Externe britanic. „Consiliul de Securitate trebuie să se întrunească în sesiune de urgenţă şi să declare situaţia din Libia ca o ameninţare la adresa păcii, conform articolului VII al Cartei ONU şi să declare o zonă de interdicţie aeriană pentru forţele aeriene libiene şi să ceară NATO să se asigure de respecatrea restricţiei”, a declarat Owen pentru Al Jazeera, adăugând că şi armata egipteană ar trebui să participe, pentru a nu da impresia unei afaceri occidentale.
Publicaţii precum Undispatch sustin chiar o intervenţie militară directă care să distrugă infrastructura militară libiană, considerând că interdicţia aeriană nu ar împiedica măcelul din această ţară.
Analiţtii cunoscutei reviste Foreign Policy compară situaţia din Libia cu cea din Kosovo sau Bosnia şi susţin aceeaşi implicare a NATO în asigurarea unei zone de interdicţie aeriană, pe baza unei rezoluţii ONU şi cu acordul Ligii Arabe. „Nu îmi fac iluzii că tot ce se întâmplă în Libia poate fi controlată din afară, dacă regimul chiar doreşte să-şi păstreze puterea prin forţă. Nu fac apel la o intervenţie militară directă”, scrie Marc Lynch pentru Foreign Policy.
O dată scăpate de autocraţi, ţările din Orientul Mijlociu ar putea ajunge într-o situaţie şi mai gravă, dacă nu vor ţine cont de rădăcinile sociale ale actualelor proteste, dar şi de puternicele interese externe care au sprijinit aceste proteste, consideră televiziunea rusă Russia Today. Aceste evenimente sunt legate de „planurile geopolitice pe termen lung puse la cale de organizaţii precum Council on Foreign Relations, Comisia Trilaterală sau Grupul Bilderberg, care au luptat timp de decenii cu lumea arabă” şi cu liderii ei puternici, a declarat economistul argentinian Adrian Salbuchi pentru Russia Today.
Perspectiva unei intervenţii NATO împotriva armatei libiene ar putea fi ocolită dacă armata va renunţa la sprijinirea regimului Gaddafi. Potrivit agenţiei Stratfor, Gaddafi ar fi ordonat aviaţiei să tragă asupra mai multor instalaţii militare din Libia. Şi navele de luptă au tras asupra unor ţinte neprecizate de pe uscat, ceea ce poate arăta că Gaddafi are rivali în armată. Aceştia ar proveni din chiar unităţile militare care l-au sprijinit pe Gaddafi în timpul loviturii de stat din 1969. El ar fi dat ordin ca soldaţii care au refuzat să tragă în proterstatari să fie executaţi.
