Poveşti cu eroi, cai, pălării din hârtie de ziar şi crengi de copac

Iubitorii de artă din Bucureşti s-au obişnuit de-a lungul ultimilor ani să descopere aproape de Bucureşti expoziţii incitante. Între zidurile Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia, păstrate prin voia vremurilor şi grija oamenilor, artiştii îşi expun lucrările într-un interesant dialog tradiţie-modernitate.

Palatul, anexele sale, atât de iubite de Martha Bibescu, locul în care se întâlneau, ca în saloanele pariziene, oameni politici, intelectuali, artişti, îşi continuă viaţa găzduind, în clădirea cu valenţe de muzeu, expoziţii de artă contemporană, concerte de muzică de cameră.

În miezul acestei veri toride, patru artişti îşi propun lucrările, viziuni ce ar uimi zidurile încărcate de istorie, dacă acestea şi-ar putea mărturisi experienţele trăite.

Florentin Tanas şi Cristina Elinesco aparţin diasporei artistice româneşti. Formaţi la Bucureşti, la Academia de Arte, locuiesc şi lucrează acum în apropierea Parisului. Creaţia lor a cucerit aprecierea publicului şi a criticii de artă franceze şi nu numai. Alăturarea operelor lor prilejuieşte întâlnirea cu două lumi născute din universuri interioare diferite.

Picturile Cristinei Elinesco izbucnesc din pereţii sălii ca o jerbă de râs, de bucurie, de tonică melodie a culorilor. Cu tendinţe abstractizante, lucrările se transformă în jocuri de forme, plasate într-un echilibru fericit sau precar. Pete de culoare contrastante, acidulate de multe ori – roşuri, galbenuri, verde, albastruri – intră în rezonanţă cu albul suportului, ritmându-l şi lăsându-se exaltate de el. Titlurile pot fi un ghid în urmărirea intenţiilor artistei: „Forme în devenire”, „Plajă de culori”, „Zi de sărbătoare”, „Echilibru precar”. Aproape fiecare pictură sau grafică lasă deschisă poarta imaginaţiei, permite ideea continuării compoziţiei. Explozia de vitalitate este dublată de dorinţa artistei de a aprofunda o lume a trăirii celei mai depline. În catalogul expoziţiei, de altfel, artista îşi mărturiseşte profesiunea de credinţă: „Caut să adun într-o relaţie muzicală coduri picturale şi grafice. Doresc ca ritmul, mişcarea şi împreună-locuirea lor să fie armonioase. Este căutarea aspectului cathartic, viu, vesel al subiectului care mă interesează şi care mă incită să pictez”.

Rafinate, unduitoare, ca nişte arabescuri, sculpturile lui Florentin Tanas atrag privitorul cu graţia, cu imponderabilitatea lor. Realizate în lemn sau în cauciuc, ele par invitaţii de a trece prin ele către cealaltă parte, către o altă lume. Lipsite de masivitate, lăsând aerul să circule printre elementele lor dispuse în planuri mişcate, încântă ochiul cu graţia lor, mai rar imaginată în sculptură. Sentimentul final este însă diferit. Există în „Nodurile” suspendate pe zidurile încăperii, în marele „Tri-angles”, în „Contur, în „Zalele” sale o persistenţă a materialului. Formând adevărate instalaţii prin modul atent de grupare pe albul peretului, formele capătă o forţă misterioasă. Lemnul lucrat de artist, atent şlefuit, păstrează forma naturală a crengii, a lăstarului, transformată de sculptor în arcadă, în poartă, în serpentină. Criticul francez Bernard Crespin a numit operele lui Florentin Tanas poeme sculptate. Aceste poeme trezesc o nelinişte, scot la lumină, în pofida graţiei lor aeriene, partea de umbră, tensiunea între plin şi gol, între „conturul” atent caligrafiat şi imensitatea spaţiului înconjurător.

Plasate alături, universurile celor doi artişti se completează, se pun în valoare unul pe celălalt şi fac, în acelaşi timp, mai vizibilă diferenţa dintre componenta ludică, solară a pictoriţei şi dominanta reflexivă a sculptorului.

Modă şi cavaleri medievali

Ieşind din încăperile Palatului, o vizită în expoziţia „Efecte plastice în modă”, a Gabrielei Coruţ, aduce zâmbetul pe figura privitorului. Rezultat al unei ample cercetări privind relaţia plin-gol în vestimentaţie, de-a lungul istoriei artei şi modei, cercetare transformată în lucrare de doctorat, propunerea designerului este interesantă şi amuzantă în acelaşi timp. Accesoriile prezentate reînvie discuţiile privind definiţia tapiseriei actuale, care poate fi ţesută din orice fel de material. Gabriela Coruţ transformă în „fir” hârtia de ziar şi ţese cu ea gulere, broderii, pălării, corsaje. Efectul este plastic şi amuzant, demersul aminteşte de rochiile de mireasă ale creatoarei japoneze de haute couture Yumi Katsura, realizate unele dintre ele din hârtie. Un video adaugă expoziţiei o dimensiune academică.

În sfârşit, în Cuhnie, Florin Mihai îşi intitulează selecţia de desen şi pictură „hors(e) de prix”, relativizând din start, prin jocul de cuvinte, intenţiile autorului, prins în vârtejul unei lumi de poveste, de film cu elemente gotice, atât de gustat de spectatorii contemporani. Eroi medievli, cai, tauromahii, uneori bizare, în care toreadorul nud pare o aluzie la antice ritualuri, populează pânzele şi desenele sale. O suită de poveşti, narate cu ajutorul unui vocabular de sorginte expresionistă, în care elemental principal este „Eroul”. O demonstraţie de forţă, a poveştii şi a formei, o punere în pagină teatrală amintesc de cultul vremii noastre pentru imaginarul eroic.

Ansamblul expoziţiilor are meritul complexităţii. Cele patru lumi artistice, marcate pregnant de contemporaneitate, sunt tot atâtea faţete ale sensibilităţii moderne ce se completează în pofida diferenţelor de limbaj plastic, de univers intelectual şi de registru de afectivitate. Vizitarea expoziţiilor se poate înscrie în deliciul unei plimbări prin parcul palatului, într-o escală în timpul admirării lacului, peluzei sau bătrânilor copaci. Iar dacă ajungi duminică, te poţi distra şi cu spectacolul unei nunţi la vechea bisericuţă. Desprins din mirajul lumii speciale a construcţiilor brâncoveneşti, gândul se întoarce, după plecare, la operele lăsate în urmă, la bucuria, la admiraţia sau la zâmbetul complice din timpul contemplării lor.