O maşină în care se aflau doi adulţi şi doi copii minori s-a răsturnat, luni după-amiază, într-o râpă din Munţii Baiului.
Şeful Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, a declarat, pentru AGERPRES, că autoturismul făcea parte dintr-un convoi de trei maşini care mergea pe un traseu accidentat prin Munţii Baiului.
La un moment dat, unul dintre aceste autoturisme de teren, în care se aflau patru persoane, între care doi copii cu vârste de doi şi respectiv patru ani, a căzut într-o râpă, dându-se de câteva ori peste cap fără ca ocupanţii acestuia să fie grav răniţi.
La faţa locului, au ajuns salvamontiştii din Buşteni, dar şi o ambulanţă.
Directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, Mădălin Ipatie, a declarat că minorul de doi ani a suferit un atac de panică, iar cel de patru ani a suferit în urma accidentului un traumatism cranio-cerebral minor şi va fi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti pentru investigaţii suplimentare.