„Şi îndată ochii orbilor s-au luminat şi auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat şi tot felul de patimă şi de boală lesne se tămăduia. După aceea a început Petru cântarea cea de ieşire şi ceilalţi Apostoli; unii au ridicat patul, alţii mergeau înainte cu făclii şi cu cântări, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit şi îngerii cântând şi văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească.” Aşa descrie Sinaxarul trecerea la cele veşnice a Sfintei Maria.
Minunea de la Ghetsemani
Al treilea praznic împărătesc al anului, precedat de un post de două săptămâni, care-i subliniază importanţa în rândul sărbătorilor creştine, slăveşte urcarea la ceruri a Maicii Domnului, nu numai cu sufletul, dar şi cu trupul. Sărbătoarea este menţionată pentru prima dată în secolul al V-lea în Siria, apoi în al VI-lea, în Apus, unde Adormirea Maicii Domnului se serba la 15 sau la 18 ianuarie. Generalizarea sărbătorii a fost făcută de împăratul bizantin Mauriciu, care a zidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani şi a stabilit ca 15 august să fie data fixă de celebrare.
Sfânta Fecioară a fost anunţată de Arhanghelul Gavriil cu trei zile înainte de moarte că Fiul ei a hotărât s-o ia la el. S-a bucurat, s-a rugat „pentru întărirea lumii şi paşnica ei petrecere” şi şi-a dat duhul pe patul pe care îl pregătise special pentru acest moment.
Credinţa a apărut întâi în catolicism şi a fost preluată şi de Biserica Ortodoxă. În timp ce toţi apostolii sosesc în momentul morţii Fecioarei, Toma nu ajunge decât la trei zile după înmormântare. Văzându-i suferiţa de a nu fi putut vedea pentru ultima dată faţa Maicii lui Iisus, apostolii deschid mormântul. Înăuntru nu se mai găseşte trupul, care fusese purtat la cer de îngeri, ci numai giulgiul. Mormântul din satul Ghetsimani a rămas loc de veşnică închinare.
Scena Adormirii Maicii Domnului este zugrăvită, în bisericile ortodoxe pe peretele de apus al naosului, după o iconografie stabilită de erminii (manuale de pictură bisericească). În centrul compoziţiei se află patul pe care este întinsă Fecioara, cu mâinile încrucişate pe piept. Lângă pat, în mandorlă (înscris cu totul în aură) apare Iisus, purtând în mâini sufletul Fecioarei. Încăperea este plină de sfinţi ierarhi mărturisitori, îmbrăcaţi în veşmântul brodat cu multe cruci (polistavrion). La capetele patului sunt figuraţi Sfinţii Petru şi Pavel, iar în planul îndepărtat se distinge un grup de bocitoare. În unele imagini, în prim-plan apare, de dimensiuni reduse, un personaj cu mâinile tăiate. Este Jehonias, evreul fanatic care a vrut să răstoarne patul în drum spre mormânt. Scena este mărginită de două clădiri.
În România foarte multe biserici şi mănăstiri au hramul Adormirea Maicii Domnului. La unele dintre mănăstiri, cunoscute fie pentru icoane făcătoare de minuni, fie pentru alt fel de miracole petrecute acolo, se fac cu prilejul Praznicului de Sfântă Maria Mare pelerinaje. Slujbele încep încă din seara zilei de 14 august, ţinând uneori toată noaptea, ca un priveghi, şi continuă a doua zi dimineaţa. Pentru noaptea dinaintea praznicului a fost compusă cântarea „Prohodul Maicii Domnului”, iar în unele zone, mai ales în Transilvania, sunt cântate şi pricesne, imnuri extra-liturgice, de sorginte populară.
Tot în această zonă au loc pelerinajele la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Nicula, judeţul Cluj, unde există icoana făcătoare de minuni a „Maicii Domnului Îndrumătoarea”, care, potrivit legendei, a lăcrimat timp de o lună în primăvara anului 1699, donaţie a nobilului român Ioan Lupşa, la Mănăstirea Bodrog, numită şi „Grădina Maicii Domnului”, şi la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. La Bodrog vin şi pelerini din Ungaria, ritualul de aici urmând modelul Patriarhiei Ortodoxe de la Ierusalim. Li se adaugă Mănăstirea Rohia, de lângă Târgu Lăpuş, unde se găseşte icoana „Maicii Domnului Îndurerată”, considerată făcătoare de minuni din 1927, când a scăpat neatinsă dintr-un incendiu. Între 1980 şi 1989 a trăit aici ca monah criticul literar, eseistul şi publicistul Nicolae Steinhardt.
În Oltenia două lăcaşuri de cult sunt asaltate de credincioşi în 15 august: Biserica „Madona Dudu” din Craiova, în care se află o icoană făcătoare de minuni a Sfintei Fecioare, iar în Gorj, Mănăstirea Tismana, care are hramul în această zi. În Dolj, de la biserică, oamenii merg la cimitir, apoi la vestitele târguri de Sfântă Marie. La Tismana, ceremonialul religios se desfăşoară în curtea mănăstirii, ca urmare a numărului mare de credincioşi, iar marele bâlci al Sântămăriei începe dis-de-dimineaţă,
Zeci de mii de oameni sunt aşteptaţi în fiecare an la Mânăstirea Putna, la cea armenească de la Hagidar, cu biserica împlinirii tuturor dorinţelor celor care o înconjoară de trei ori în genunchi, şi la Basilica Minor din Cacica, lăcaş de cult catolic, care găzduieşte icoana Maicii Domnului „Madona Neagră de la Czestochowa” din secolul al XVII-lea, învestită cu puteri miraculoase.
În mai multe regiuni ale ţării Sfânta Maria Mare este considerată praznic. Se fac pomeni, se împarte mâncare pentru sufletul morţilor şi pentru vii. Sunt nelipsite din vasele de pomană strugurii şi prunele, fructe ale toamnei, care în multe sate nu sunt nici măcar gustate până la această sărbătoare. Aici, nimeni nu-şi serbează onomastica pe 15 august, ci de Sfânta Maria Mică, ziua Naşterii Fecioarei.
Ziua Adormirii Maicii Domnului ritmează şi o parte a vieţii satului. Acum coboară oile de la munte, oamenii nu mai dorm pe prispa caselor, pălăria este înlocuită de căciulă. Se tocmesc pândarii pentru vii, iar trandafirii sunt urmăriţi atent. Dacă înfloresc, e semn de toamnă lungă. Şi tot data de 15 august deschide perioada nunţilor ce durează până la postul Crăciunului. Fetele poartă năvalnic ca să aibă peţitori, babele adună ultimele ierburi de leac, gospodarii se pregătesc de semănatul de toamnă.
Din acest an, Sfânta Marie Marie, care este şi patroana marinarilor, 15 august fiind declarată Ziua Marinei, a fost consfinţită prin lege sărbătoare oficială.
