Prejudiciul estimat de procurori în dosarul în care fostul preşedinte al ANI, Horia Georgescu, este acuzat că a aprobat despăgubiri pentru imobile supraevaluate la ANRP, a fost majorat cu aproximativ zece milioane de euro.
Inițial prejudiciul în dosarul ANPR în care a fost arestat preventiv Horia Georgescu a fost estimat la 75 de milioane de euro.
Însă, în urma strângerii mai multor informaţii şi date, procurorii au stabilit că statul a fost păgubit cu aproximativ 84 de milioane de euro.
Fostul șef al ANI, aflat în arest, a fost adus miercuri la DNA.
În acest dosar a fost arestat preventiv și deputatul PNL Theodor Nicolescu. De asemenea, în acelaşi caz, DNA a cerut Parlamentului încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului UDMR Marko Attila.