O companie austriacă de asigurări a lansat în premieră pe piața din România asigurarea pentru protecția bicicletelor în caz de furt și tâlhărie. Acest produs financiar va putea fi achiziționat prin intermediul brokerilor specializați, parteneri în proiect, anunţă Agerpres pe pagina electronică
Potrivit unui comunicat de presă al Grawe România, „inițiativa vine în întâmpinarea celor care iubesc mersul pe două roți și al căror număr este în continuă creștere”.
În România, potrivit Eurostat, se vând anual biciclete în valoare de circa 45 milioane euro, dar, anunţă asiguratorul austriac, proprietarii reclamă zilnic zeci de furturi de biciclete.
Bicicletele se asigură în Austria de mai mulţi ani, despăgubirea având ca bază prețul unei biciclete echivalente cu cea furată, inclusiv accesoriile instalate permanent.