Premieră în România, în ultimii 35 de ani

Întâlnirea a avut loc pe tema pachetului 2 de măsuri fiscal-bugetare pe care Executivul urmează să-l adopte.

De (V.N.)
Premieră în România, în ultimii 35 de ani

Întâlnirea a avut loc pe tema pachetului 2 de măsuri fiscal-bugetare pe care Executivul urmează să-l adopte.

Fierbere mare în Educație. Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a transmis vineri după întâlnirea sindicatelor și patronatelor cu premierul Ilie Bolojan că deschiderea anului școlar se va face, în premieră în România, în ultimii 35 de ani, în fața Palatului Victoria, a Palatului Cotroceni, a Prefecturilor, în semn de protest pentru că Guvernul ”neglijează complet” Educația pentru o miză financiară foarte mică.

Sindicatele din învățâmânt cer prim-ministrului să revină asupra măsurilor luate în sistemul de învățâmânt, în caz contrar fiind organizate proteste de stradă.

Întâlnirea a avut loc pe tema pachetului 2 de măsuri fiscal-bugetare pe care Executivul urmează să-l adopte.

”Astăzi s-a prezentat, practic, succint, de către miniștrii, pachetul pe care urmează Guvernul să-și asume răspunderea în Parlament, planul doi de măsuri. Mă refer strict la intervenția mea: i-am reproșat premierului că ne așteptam ca în planul doi de măsuri să revină cu măsurile luate în Educație, să se renunțe la o serie de măsuri, pentru că, așa cum se prezintă lucrurile în momentul de față, acest sistem este cel mai lovit. I-am spus clar premierului: cel mai lovit sistem este sistemul educațional. Nu am intrat în foarte multe amănunte: i-am spus clar că sunt situații, urmare a acestor măsuri, sunt copii care vor merge pe jos, prin pădure, pe distanțe apreciabile, chiar zone cu urși. (…) De asemenea, comasări făcute haotic, comasări între școli situație la 5 kilometri una de alta. Deci, ăsta nu mai este management – ca să economisești 300 de lei, când trebuie să pui un director adjunct, atât se câștigă prin comasare”, a declarat Hăncescu, după întâlnire.

El a menționat că i s-a transmis ‘foarte clar’ premierului că sindicatele nu vor sta cu ‘mâinile în sân’.

”Sistemul educațional va fi bulversat anul școlar viitor, pentru că vor fi proteste perpetue. I-am spus foarte limpede: deschiderea anului școlar se va face, în premieră în România în ultimii 35 de ani, în fața Palatului victoria, în fața Palatului Cotroceni, în fața Prefecturilor, va fi o deschidere a anului școlar altfel decât s-a făcut până acum și că, într-adevăr, Guvernul neglijează complet Educația pentru o miză financiară foarte mică”, a adăugat Simion Hăncescu.

Liderul sindical a precizat că se așteaptă să participe la acest protest aproape 30.000 de persoane din București și din întreaga țară.

El a menționat că i-a reproșat premierului că a făcut o afirmație ‘absolut revoltătoare’ și anume faptul că s-a diminuat norma didactică în ultimii ani. ”E un lucru complet fals. Norma didactică de predare în România este la fel de 35 de ani”, a adăugat Simion Hăncescu.

Potrivit președintelui FSLI, răspunsul premierului la solicitări a fost ‘pe lângă subiect’.

”A spus că a văzut tot felul de tertipuri prin care s-a diminuat numărul de elevi la clasă și a crescut numărul de norme. Este logic, la mintea cocoșului, că, în momentul în care scade numărul de elevi, și numărul de elevi a scăzut nu la fel ca în alte țări, ne-am apropiat de țările normale, știți foarte bine efectivele care erau 24 – 26 elevi la clasă. Evident că au apărut clase în plus și posturi în plus. Nu a răspuns efectiv la subiect și, știți foarte bine, că domnia sa a spus că, de fapt, norma de predare din România era sub norma UE mult, nu e adevărat. Norma de predare a fost la nivelul UE. Acum suntem în top, dar cu salariile din România”, a mai arătat Hăncescu.

El a transmis că vor exista proteste în stradă. ”Așteptăm să vină colegii noștri în cancelarii, pentru că acum sunt în concediu, îi vom consulta și, în funcție de ceea ce vor spune, vom reacționa. Dacă discutăm de o grevă, asta nu se va putea face fără acordul oamenilor. Dar, cu siguranță, ceea ce am spus premierului se va confirma: dacă Guvernul nu vrea efectiv să revină asupra măsurilor, vă spun că vor fi proteste de stradă cu siguranță. Solicităm să se revină la normal, pentru că ce a făcut acum Guvernul – a recunoscut și ministrul Educației – sunt măsuri de austeritate, dar într-o țară normală sunt două domenii protejate: Educația și Sănătatea”, a explicat Simion Hăncescu.

Conform acestuia, premierul le-a spus sindicaliștilor să trimită amendamentele partidelor politice care să vină cu ele în Parlament săptămâna viitoare.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Cui cer sindicatele din Învățământ patriotism, șanse egale pentru copii defavorizați și empatie față de munca dascălilor? lui Ilie de la sculărie ajuns prim ministru și care înainte de a se face Combinatul era Ilie care pe sate scutura nucii lovind cu capul în trunchi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate