
Premierul georgian Irakli Kobakhidze a anunțat că va lua măsuri severe în privința persoanelor care au participat la demonstrațiile antiguvernamentale violente după victoria obținută de partidul Visul Georgian în alegerilor locale, proteste pe care opoziția le-a caracterizat drept parte a unei ”revoluții pașnice”. Rezultatele sunt contestate pe fondul lipsei unei verificări independente a voturilor. Zeci de opozanți și activiști au fost închiși în perioada premergătoare votului.
„Nimeni nu va scăpa de responsabilitate. Aceasta include și responsabilitatea politică”, a declarat Kobakhidze, potrivit agenției de știri georgiene Interpress. Ministerul de Interne al Georgiei a avertizat protestatarii în legătură cu „continuarea acțiunilor ilegale”, amenințând cu intervenții în forță dacă demonstrațiile persistă. Până duminică seara, câteva sute de manifestanți au rămas în apropierea Parlamentului de la Tbilisi, fără alte incidente majore.
Sâmbătă, în Georgia au avut loc alegeri locale, iar rezultatele oficiale arată că partidul aflat la guvernare, Visul Georgian, a obținut o victorie zdrobitoare în toate cele 64 de municipalități. Nu avea cum sa fie altfel, din moment ce cele mai importante forte ale opoziției au boicotat alegerile. La fel sunt boicotate și lucrările parlamentului, începând de la alegerile parlamentare din 2024. Opoziția acuză că alegerile parlamentare, la fel ca și recentele alegeri locale nu au respectat standardele democratice și au fost fraudate de partidul aflat la putere. Opoziția a organizat proteste împotriva noii legi a ONG-urilor, care restricționează activitatea organizațiilor care primesc finanțare externa, la fel și împotriva deciziei actualului guvern de a îngheța pentru trei ani negocierile pentru aderarea la UE. Aderarea la UE este un obiectiv înscris în Constituție.
Premierul Kobakhidze a promis ca va ”neutraliza total agenții străini” din țară și a sugerat că diplomații și oficialii UE s-au implicat în politica georgiană exprimându-și susținerea pentru proteste. El a declarat totuși că este deschis pentru dialog cu partenerii occidentali. ”Sunt gata să uit totul, să resetăm relațiile. Suntem gata pentru prietenie și relații cu toată lumea”.
UE critică alegerile locale din Georgia. Uniunea Europeană a condamnat ferm alegerile locale desfășurate în weekend în Georgia, calificând scrutinul drept unul organizat „într-o perioadă de reprimare extinsă a celor care sunt în dezacord cu guvernul”. Într-o declarație comună, Kaja Kallas, șefa diplomației europene, și Marta Kos, comisarul pentru extindere, au subliniat că alegerile nu pot fi considerate libere și competitive, din cauza climatului politic restrictiv. Potrivit oficialilor europeni, raziile asupra media independente, arestările opozanților și activiștilor, precum și modificările legislative favorabile partidului de guvernământ au subminat grav procesul democratic. „Aceste acțiuni au redus drastic posibilitatea de a avea alegeri competitive”, au precizat reprezentantele UE, menționând și boicotul unei mari părți a opoziției, care a dus la o prezență scăzută la urne.
Cand termina curatenia acolo, sa vina si in Romania, e plin de prorusi platiti pe kriptokopeici !
Tot ce-i anti Soros nu-i neapărat „pro rus”
Dar simplii la biblică se mulțumesc practica Legea lui Godwin…
Domnule, fara insi vigilenti ca d-ta, care ne apara, iata, de pericole, cine stie unde ar ajunge aceasta tara.
Meriti premiul Pullitzer pentru intreaga activitate, iar colonelul din spatele tau care iti dicteaza, o promovare!
n-au inteles mesajul lui T Breton:”ceea ce am facut in Romania vom face si in…”
Nu aveti nici o sansa…Micronul Ursulei va ajuta sa intelegeti…
Experienta arata ca numai dictaturile rezista bine la un anumit tip de asalturi neconventionale. Belarusul e un exemplu.
Cu alte cuvinte, folosirea de mijloace democratice in fata unui inamic tacut, bine organizat si subversiv e reteta dezastrului.
Asta arata cazuistica istorica. Un exemplu de subminare, de erodare lenta din interior este statul-schweizer de pe Dambovita. Care numai romanesc nu mai e.
Inversați un pic rolurile:
„organizat într-o perioadă de reprimare extinsă a celor care sunt în dezacord cu guvernul” si veți vedea ca fix aata face conducerea neomarxistă UE: cei care critică deciziile catastrofae ale Ursulei și găştii ei sunt cataligați ca ” putiniști, fasciști extremiști de dreapta, islamofobi, eurofoni”, etc. , și cer scoaterea lor in afara legii sau băgarea lor în pușcărie. Pkus Digital Service Act, care cenzurează drastic libertatea de exprimare. Tocmai UE, aceasta entitate anti-democratică țipă despre democrație!
În RM Putin,cum a spus Grosu,a „primit”o palmă..În Georgia „o palmă”a primit Kallas..
Pe cel mai drăguț bulevard din Tbilisi opoziția, după anunțarea rezultatelor,în semn de protest,au distrus cafenelele și terasele arzând mobilă..