Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, reţinut de procurori

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a fost reţinut de procurori pentru 24 de ore şi a fost introdus în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, reţinut de procurori

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a fost reţinut de procurori pentru 24 de ore şi a fost introdus în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a fost reţinut de procurori pentru 24 de ore şi a fost introdus în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Anterior, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Piteşti au descins, miercuri, la biroul de  preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, al lui Constantin Nicolescu. Lider al Organizaţiei Argeş a Partidului Social Democrat şi vicepreşedinte al social-democraţilor români, Nicolescu este cercetat într-un caz care vizează o sponsorizare a Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.

Avocatul lui Nicolescu susţine că preşedintele CJ Argeş nu a fost încă înştiinţat ce calitate are în acest dosar.

„Nu există vreo acuzaţie oficială până la această oră, domnul Constantin Nicolescu nu a fost înştiinţat ce calitate are în acest dosar. Se face o percheziţie. Este un dosar de sponsorizare şi s-ar putea ca în această după-amiază (n.r. – miercuri după-amiază) domnul Nicolescu să fie chemat la DNA Piteşti, dar până în acest moment nu a fost informat nici asupra acuzaţiilor şi nici despre vreo chemare la DNA”, a declarat Radu Rotaru, avocatul lui Constantin Nicolescu, citat de Mediafax preluată de Antena3.ro.

Potrivit sursei citate, social-democratul este cercetat de procurorii anticorupţie într-un dosar în care instituţia pe care o conduce a sponsorizat Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului cu suma de aproximativ 125.000 de lei.

Surse din cadrul anchetei au declarat că banii au fost donaţi în 2009 pentru două obiective, respectiv ridicarea la rang de arhipepiscopie a Episcopiei Argeşului şi Muscelului şi refacerea Bisericii „Sân Nicoară” din Curtea de Argeş, dar au precizat că nu se cunosc acuzaţiile împotriva preşedintelui CJ.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.