
Președintele Nicușor Dan a declarat marți, la Timișoara, că se exagerează mult în spațiul public cu privire la o eventuală decizie a Curții Constituționale de respingere a legii privind pensiile magistraților pe care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament.
”Decizia CCR, în această chestiune, este mult exagerată, în sensul că există în societate aproape unanimitate pe faptul că e anormal ca în orice sistem posibil, acum vorbim de Justiție, pensia să fie cât salariu, pentru că tu vrei să ai niște oameni care seă producă pentru societate, iar dacă tu le dai pensia cât salariu, îi stimulezi să iasă din sistem, să nu producă pentru societate. În baza acestui fapt, Guvernul a făcut o lege pe care și-a asumat răspunderea și pe care s-a străduit să o facă cât mai solidă, analizând deciziile anterioare ale Curții Constituționale. Dacă se va întâmpla ca ea să aibă probleme, există legitimitatea și a societății și a coaliției să facă o lege care să nu aibă probleme. Deci nu văd o problemă„, a afirmat președintele Nicușor Dan.
Guvernul Bolojan s-a achitat de obiectivul asumat de reducere a deficitului bugetar pe termen scurt, astfel că deficitul va fi de 8,4% la finele lui 2025, cu măsurile deja luate.
Nicușor Dan a estimat că deficitul va fi anul viitor de 6,5% din PIB, spre 6%, iar România va fi în graficul asumat până la finele lui 2026.
”România trebuia să reducă deficitul. Acesta a fost scopul pe termen scurt, pe care acest Guvern și l-a asumat. De acest obiectiv s-a achitat, în sensul că deficitul pe 2025 va fi 8,4%, cu măsurile deja luate. Deficitul pe 2026 este, estimativ, la 6,5% din PIB și mai ține de niște măsuri care să-l coboare la 6%. Pe acest obiectiv suntem în grafic și nu există vreun risc de derapaj. Și faptul că agențiile de rating ne-au confirmat este o dovadă pentru ce spun. Rămâne întrebarea dacă în aceeași anvelopă de bani se puteau face altele. Asta e o dezbatere a societății„, a conchis Nicușor Dan.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.