Președintele Dinamo: o lecție de improvizație proastă

E foc și pară președintele dinamovist după meciul susținut de echipa sa la Miercurea Ciuc. Andrei Nicolescu este nemulțumit de incidentele dintre suporterii celor de la Dinamo și forțele de ordine. Fanii alb-roșii au primit doar 125 de bilete pentru acest meci, prea puține pentru numărul de suporteri bucureșteni. Într-o postare amplă despre această situație, Nicolescu spune:

Se spune că un meci bun se joacă pe gazon, dar se poate pierde sau câștiga și în afara lui. La Miercurea Ciuc, în prima etapă a sezonului și o zi de sărbătoare pentru micuța urbe, Dinamo a venit să joace fotbal cinstit. Organizatorii au fost și ei acolo, pregătiți să închidă porțile sportului ca fenomen de masă.

Ar fi trebuit să fie o seară simplă, cu suporteri care străbat sute de kilometri către un oraș mic în care stadionul să respire pentru prima dată în istoria sa, cu jandarmi care să-și facă meseria și atât. În schimb, a fost o lecție de improvizație proastă și orgoliu birocratic demn de acele vremuri de tristă amintire.

Jandarmii din Mureș, poate ocupați cu altceva sau doar derutați de rostul lor pe lume, au dat măsura unei incompetențe metodice. Firma de pază a adăugat și ea un strat consistent de perplexitate. Turnicheții nu funcționau sau lipseau cu desăvârșire, căci la ce bun să funcționeze într-o zi cu public numeros, la întâiul meci de primă Ligă din istoria orașului? Condițiile minime pe care un meci de ligă profesionistă ar trebui să le respecte s-au evaporat ca lumina nocturnei in focul asediului nostru la poarta unui Pap in zi de grație.

Au rămas în schimb oamenii, suporterii Dinamo, veniți cu biletul plătit, cu un optimism aproape absurd și cu răbdarea pe care doar fotbalul românesc ți-o poate cere dar primiți cu gaz lacrimogen. Mulți n-au apucat să vadă nimic. Alții au intrat cu întârziere, după discuții sterile și telefoane care nu rezolvau nimic. Cei mai nefericiți dintre toți au primit o serioasă doză de gaz lacrimogen sau ghete si bastoane de la jandarmi susținuți de stewarzii firmei de „pază”.

Și, undeva între garduri, s-a pierdut exact esența: bucuria de a fi împreună la un meci.

Pentru unii, poate că totul a fost doar un episod minor, un incident care va fi uitat. Dar pentru mine, care am fost acolo și am ridicat vocea degeaba și pentru suporterii care au bătut drumul până la Miercurea Ciuc ca să fie întorși din poartă, modul in care oficialii clubului nostru au fost mutați la Tribuna a doua a fost încă o amintire tristă despre cum arată fotbalul atunci când e organizat cu rea voință.

Despre fotbal, îmi este greu să scriu în momentul ăsta. Îl felicit pe Robert, care a făcut minuni cu această echipă și îmi este foarte greu să înțeleg de ce meciul a început pentru noi abia prin minutul 15. Jucătorii noștri trebuie să înțeleagă că aici este Dinamo, meciul nu se termină de fapt niciodată!

O să rămână o cronică de început de sezon în care scorul de pe tabelă e mai puțin important decât nota de subsol: România fotbalistică încă mai știe să-și pună singură piedică.